Povestea mea

de Cristina Mistreanu

Crezi tu oare in departare sau zarea ca e mare? Vezi tu soare prin ploaie? Stii tu oare ca noaptea e zi cand scrii poezii? Iata ca in aceasta noapte, cu gandul la tot si la toate, Am scris pentru eternitate. povesta mea, povestea toata. Cu rabdare creata si lumii data. Si sa stii ca nu mai sunt suparata. S-a intamplat de mult, odata, candva, dar acum e altceva. Copilul din mine se vaita si totusi iubirea tresalta. Farama de lava zvacneste, tresalta, e dalba. Ca roua e uda si calda, suava. Sarutul ei arde ca fierul rosu, o talpa. Samanta e , creste, se-nalta. Zambeste si crede ca viata e alba. Dar iata ca nimeni nu vede, nu crede, nu aude . Nici voce, nici urlet, nici suflu de vant. Nimic nu se aude pe pamant. E liniste mare, caci creste o floare , Se inalta spere soare. Ea crede si spera Ca-n mijloc de cer E locul in care stai in mister Si vezi indurare. Dar oare esti in schimbare? Te afli in soare? Ce stiu cei mici pana cresc? Ca viata e suflet si sufletul fum. Ca-n mine, ca-n tine, ca-n noi este EL, ce sta cu rabdare , Priveste in zare si da ascultare La toate ce sunt pe acest pamant. Ce stie cel mic Pana creste el mare? ca-n noi e iubire E un suflet Mare, Ce intr-una si aievea ne vrea , Cu totul si toate in sfera sa. Unire si Pace cu-n singur cuvant samanta sa creasca in soare si vant. Iata ca arde in nestire Cu noi genunchind si uneste in iubire crescand. Creaza uimire, speranta si vis Si un gand vesnic de Paradis. Zideste-n Credinta, Vede-n Lumina Si lasa in inima o lume mai buna. Noapte buna. Cristina Mistreanu

Vizualizări: 30

Răspunde la Aceasta

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor