Excursie în Albania anilor 1880 - de Max d’Orvieres (traducere)

Excursie în Albania anilor 1880

 

de Max d’Orvieres

 

Ziarul francez ”Journal des voyages”  n° 142, duminică, 28 Martie 1880, a publicat un reportaj realizat
 de corespondentul Max d’Orvieres, sub titlul ”
Voyage à l'Albanie”. În această publicaţie este prezentat farmecul femeilor albaneze,  de la ţară sau oraş, ilustrând costumul lor naţional cu ajutorul a  două gravuri. Autorul subliniaza  ideea adăugând şi un tablou în ulei realizat de Carl Haag în 1871, care prezinta frumuseţa şi  exotismul ostaşilor  albanezi, pictaţi  în  mediul deosebit al deşertului din Egipt, de pe timpul marelui vizir albanez Muhamet Ali Paşa. Mai jos veti gasi textul articolului tradus in limba romana.

 

Una dintre regiunile din cele mai ciudate ale Turciei europeane, fără îndoială este Albania care, aşa cum se ştie de catre toate lumea, se află în partea vestică a Balcaniului, limitată în Sud de golful Artei, şi în nord de muntii de dincolo de  răul Drin, iar în Est de marea Ionică – formand o mare parte din Epir şi Macedonia.

 

În Albania se vorbeşte întro limbă aparte, care nu seamănă cu nicio alta limbă vorbită de naţiile vecine. În antichitate, albanezii au suferit mult datorita  invaziilor barbare, dar locuitorii munţilor din Epir au păstrat spiritul naţional şi au fost consideraţi spaima imperiilor cu centrul la Costantinopol. Unul dintre liderii lor, Scanderbeg, a apărat independenţa ţării sale timp de 23 de ani la rând şi în final, după moartea lui, a fost înmormăntat la Lisus (astăzi Lezha – oraş în centrul Albaniei. n.trad.), pe  teritoriul Veneţian de atunci.

 Satele albaneze sunt împărţite în faros (farë-fis – sămănţă, rude ), condus de un lider respectat de toata lumea. Fiecare casă este dotată cu creneluri de apărare sau deschizături înguste in pereţi mascate in exterior, pentru tragere. Casele muntenilor, întodeuna erau asezate  izolat la o anumită distanţă de alte case, iar dinstanta dintre asezari  trebuia să depaseasca distanţa de tragere cu pusca. Familiile unui clan sau ale unei comunităţi de rudenie se adunau în jurul liderul lor grupând casele, ca să aibă posibilitatea să vină în ajutor, în caz de nevoie.


Aceste clanuri diferite se deosebesc prin costumaţia lor, ca si cele din  Scoţia - după cantoane. Iar purtarea fustei albe, ca şi la muntenii Scoţieni, este ceva comun si general pentru toti albanezii. Această îmbrăcăminte, comportamentul şi obiceiurile acestui popor,  i s-a apărut Lordului Bairon similare cu cele ale Galilor din Scoţia. Albanezii poartă mereu o eşarfă roşie în jurul capului, mereu merg înarmaţi. Rangul şi bogăţia unui albanez sunt  apreciate după numărul armelor pe care portă, bogăţia înpodobirii lor cu argint, aur şi pietre preţioase. Şeful Clanului poate fi descris aşa:  o puşcă lungă ţinută uşor în mănă, patru pistole la brău, o sabie lungă peste coapsă, o pungă mare de praf de puşcă, suportul de cartuş pe umăr, un iatagan si un pumnal scurt. Cu alte cuvinte, el poartă cu el o gramadă de arme pe care le foloseşte cu uşurinţă. Aspru şi nedisciplinat, neobisnuit să lupte pe cămpie cu armatele, este in schimb un adversar de temut,  foarte periculos la munte.

Gustul său pentru ornamentaţie nu este mai puţin costisitor faţa de gustul pe care îl are pentru arme. Vesta şi dubletul lui de obicei sunt brodate în aur, jambierele care se întind de la genuchi pînă la gleznă şi toate hamurile întregului corp, sunt  făcute din aţe metalice şi firişoare de aur. În general, albanezii sunt consideraţi ca cei mai eleganţi,  dintre toţi ceilalţi reprezentanţi ai naţiilor reprezentate la Înalta Poarta a Imperiului Osman.

Sexul frumos al naţiei albaneze este tot atăt de atractiv cât şi partea masculină a clanului. Femeile au un corp frumos şi trăsăturile lor ne aduc aminte de statuile Praxitelei şi ale lui Fidias: adică nasul drept şi frunte înaltă, ochii deschişi la culoare au forma de migdale, urechile, măinile şi picioarele, toate la ele sunt finuţe. Privind pur şi simplu aceşti munteni, îţi dai seamă că fac parte dintro rasă nobilă.

Costumul doamnelor are aceeaşi splendoare ca şi costumul nobililor şi stăpănilor lor. Îmbrăcămintea din lana şi mătase amestecată sunt integral brodate cu fire de aur din cele mai fine şi întro formă din cele mai deosebite – o bogăţie fenomenală. Centuri de seleniu şi de argint împodobesc frunţile şi gâtul lor şi pot lua foarte bine ca nişte sfinţi sau  statui din altar.

Dăruim cu această ocazie cititorilor noştrii două gravuri foarte fidele care le descriu mult mai bine de cât ce am prezentat noi mai sus. Aceste modele orientale foarte ciudate şi mult prea elegante faţa de costumele noastre. N-ar fi rău pentru pariziencele noastre frumuase, să împrumute cât mai des pentru moda lor aceste modele din tările exotice ca Albania.

 

----------------------------------------------

Traducere: Demi Perparim

Decembrie 2011, Bucuresti

Vizualizări: 234

Răspunde la Aceasta

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor