Leonard Oprea: In acest inceput de Mileniu III, este scriitorul-artist autentic pe cale de disparitie?

[Leonard Oprea]

Draga Gelu Vlasin,
Dragi Prieteni,

Aceasta intrebare - cea din "Discussion Title" - mi-a fost tare dureros injectata de ultimele doua carti re-citite:
- pentru a patra oara: "Muntele Vrajit"/ Thomas Mann
si
- pentru a doua oara "Ultima Licorna"/ Peter Beagle (in magistrala traducere a lui Mircea Ivanescu, fie binecuvintat Poetul!)
***
In intregul sau intrebarea din "Disscution Title" se afla in "Respiratia"// postata deja pe "reteaua literara" // intitulata "Pe Cale de Disparitie?"
***
DAR, inainte sa cititi intrebarea formulata integral, va rog zaboviti citeva clipe asupra acestei foarte scurte introduceri (cuprinsa in cartea mea "Theophil Magus - Confesiuni 2004-2006"):

POVESTE DESPRE …
Da, aproape in fiecare zi ma intilnesc cu prietenii mei plimbindu-se si
taifasuind despre rosturi si alte minuni, pasind asa, doi cite doi precum apostolii – Kafka si Faulkner, Tolkien si T.H.White, Thomas Mann si Contele Tolstoi, Dostoievski si James Joyce, Turgheniev si Andrei Tarkovski, Mozart si Bulgakov, Michael Ende si Vladimir Colin, Julio Cortazar si Miles Davis, Sadoveanu si Hemingway, Bacovia si Basho – oh, da ii intilnesc mereu cu atita bucurie si din inima le rostesc mereu: Buna dimineata! sau, Buna ziua! ori, Buna seara! iar ei, acesti prieteni ai mei imi raspund mereu: Hei, ce mai faci ? Buna sa-ti fie literatura! de ma seaca launtric placerea sa mi-i aud astfel… Si, le multumesc simplu, dar in acelasi timp ma sageata adinc, atit de adinc o grozava durere, caci, tot inlauntrul meu nu pot sa nu ma mir: oare stiu ei, acesti minunati prieteni ai mei ca, in lumea mea , a prezentului ce-l traiesc si ma traieste, ei nu sunt decit…, oh Doamne, decit fantasme ?

“ …downtown in noapte
de august…prostituate,
pesti…; si pustiu. “
***
Iata acum - subliniez - in intregul ei, intrebarea mea pentru voi:

PE CALE DE DISPARITIE ?...

In acest inceput de Mileniu III, este scriitorul-artist autentic pe cale de disparitie?
Considerind aceste realitati:
• totalitarismul editorial, regim in care scriitorul-artist autentic este doar un salariat la bunul plac al editorului;
• supra-productia globala de carte, datorata ultra-specializarii autorilor de carte, dintre care numesc biografii, facatorii de thriller si de soap-opera, producatorii de carti-retete incepind cu cele culinare si sfirsind cu cele despre cum sa devii milionar etc.etc.etc.;
• cvasidisparitia criticului literar independent de comanda editoriala sau de alt fel de interese culturale si politice, toate oferte platite bine si foarte bine;
• proliferarea fara precedent a grafomaniei datorata covirsitoarei proliferari a blog-urilor omphalice si ne-profesioniste, amatoriste scene de desfasurare a egolatriei;
• distrugerea sistematica a cititorului de literatura autentica, universal valoroasa artistic - prin toate cele trei realitati mai sus amintite, la care, fireste, trebuie adaugate televiziunea si Internetul, acesta cu ultima sa mare izbinda, e-tube/you tube/,
prin urmare, cel putin considerind aceste realitati, concluzia ce se impune este ca in acest prezent, da – scriitorul-autentic artist a devenit o rara avis; sau, sec spus – o specie pe cale de disparitie.
***
Si, totusi – nu, nu este asa.
Cealalta scriitorime este doar zgura.
Scriitorul-artist autentic este vesnicul diamant.
Argumentul imposibil de respins este doar unul si suna si actioneaza astfel:
“La inceput era Cuvintul si Cuvintul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvintul.
/Cuvintul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume.
/Si Cuvintul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.” (Ioan 1/1;9;14)
....
“ …sub cer de gheata,
un mesteacan – ce duh…si
iarna miauna…”
***
(from "Theophil Magus - 1001 Breathings" // Copyright © 2008 by Leonard Oprea.
All rights reserved.
Leonard Oprea created the Breathing, an original type of essay in Romanian and world literature.The Breathing is a short, simple yet profound meditation on human condition, a meditation ended by a haiku. But - this haiku does not finish the meditation. In fact, it RE-opens this reflection to new questions and responses on human destiny. There are 100 Breathings in Leonard Oprea's work "Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006", ed. "Universal Dalsi", 2007, Romania)

[florin contrea]

STIMATE DOMNUE LEONARD OPREA

Abia intrat în această reţea am şi găsit un nume cunoscut - din lecturi anterioare, memoria nu mă prea ajută să precizez cum - şi o întrebare incitantă pe care şi eu mi-am pus-o, şi nu odată. Nu cred că există un răspuns tranşant. Eu personal, sunt bucuros că internetul m-a ajutat să devin cu adevărat scriitor - cu calculatorul mi-am compus atâtea cărţi şi articole de tot felul. În fine... Problema e alta: cum putem ocoli tentaţia de a fi superficiali, de a aduce cu adevărat ceva nou, cu toate tonele de texte pe care bibliografia vieţii ne-a încărcat e-a lungul anilor... Şi altă întrebare - cu adevărat încuitoare: cu atâtea pagini şi colaboratori, mai găseşte cineva timp şi dispoziţie să ne şi citească?
Poate primesc răspuns. M-ar bucura.
Cu stimă şi profund respect,
Florin Contrea

[Leonard Oprea]

Draga Domnule Florin Contrea,

aveti mai jos raspunsul meu:
***
leonard oprea

CONFESIUNEA UNUI SCRIITOR

Iată confesiunea mea:

Scriitorul – în definiţia mea – este o fiinţă religios-socială şi politică, dar este şi un vindecător, iar această fiinţă şi acest vindecător sînt cei care /alimentează/ inspiră artistul în creaţia sa (mai ales în cazul meu, fost disident anti-comunist şi scriitor interzis oficial de Securitatea ceauşistă, înainte de Decembrie ’89). Pe de altă parte, pentru mine, în mod evident, /artistul/ scriitorul trebuie să fie o fiinţă responsabilă din toate punctele de vedere ale existenţei şi creaţiei sale, dar în primul rînd în faţa lui Dumnezeu. Iară mie, Credinţa mea creştină îmi este decisivă pentru că, finalmente Ea, Credinţa este cea care generează opţiunea morală, culturală, socială şi politică personală, într-un sens sau altul, anume poziţionîndu-ne în sfera antagonismelor „bine-rău“, „frumos-urît“, „moral-imoral“. Sau, implicit – anume poziţionîndu-ne în sfera religioasă, culturală şi social-po­li­tică a opoziţiilor „libertate-sclavie“ şi „democraţie-antide­mocraţie“. Prin urmare, în firesc acord cu Credinţa mea creştină, artistul autentic este doar acela care conţine intrinsec tot ceea ce Creaţia Divină conţine, menirea lui fiind aceea de a re-descoperi în fel şi chip artistic rostul lumesc în rostul divin al Creaţiei. Reluctanţa ateului declarat, precum şi a agnosticului faţă de această definiţie, provine, fireşte, din respingerea ideii de Dumnezeu şi de Dumnezeu cognoscibil. Aşadar, într-o formă sau alta, subiectul fundamental – ascuns sau dezvăluit – al scriitorului autentic este viaţa, framîntările şi căutările credinciosului, dar şi ale ateului, sau ale agnosticului, în aflare/descoperire de Dumnezeu, de Credinţă.
Oricare ar fi povestea, şi oricum ar fi povestită – acesta este subiectul.
În concluzie, eu cred neclintit astfel: artistul autentic este acela care se întreabă şi va întreba veşnic : QUO VADIS, DOMINE ?

„…salcia curge în

vînt valuri mărunte vin,

sclipesc – eu, zîmbesc…“
***
(from "Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006"// Copyright © 2008 by Leonard Oprea.
All rights reserved.
Leonard Oprea created the Breathing, an original type of essay in Romanian and world literature.The Breathing is a short, simple yet profound meditation on human condition, a meditation ended by a haiku. But - this haiku does not finish the meditation. In fact, it RE-opens this reflection to new questions and responses on human destiny. There are 100 Breathings in Leonard Oprea's work "Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006", ed. "Universal Dalsi", 2007, Romania)

[Darian Noan]

Descrierea dumneavoastra e extrem de pertinenta - totalitarism editorial, supra-productie de carte...In aceste conditii, scriitorul-artist ar trebui, poate, sa traiasca exclusiv in afara "business-ului cultural", pe care l-ati caracterizat cu atata precizie, ca sa poata supravietui ca artist (ceea ce implica si condamnarea la anonimat). Eu nu imi permit sa intervin propriu zis in discutie, pentru ca nu imi permit sa ma numesc scriitor si nici nu sunt, imi permit doar sa va impartasesc o anumita imagine pe care mi-o trezeste in minte contextul pe care l-ati evocat. Eu am sentimentul pregnant ca traiesc sub cenzura, ca traiesc in vremea unui altfel de "Massolit". In asemenea conditii, scriitorul-artist, de facto interzis, ar trebui poate sa urmeze modelul lui Bulgakov: sa scrie, sa se roage si iar sa scrie, cu seninatate si durere, cu constiinta faptului ca nu va trai sa culeaga roadele creatiei sale, lasand viitorul manuscriselor sale cu totul in grija lui Dumnezeu...

[Leonard Oprea]

Draga Domnule Darian Noan,

va raspund astfel: aveti mai inainte raspunsul ce i l-am dat d-lui Florin Contrea, "Confesiunea unui scriitor", la care adug cele doua Respiratii de mai jos. Deci, in anume fel si in parte, va dau dreptate; cititi, va rog:

DESPRE CITITOR…

Cititorul autentic este acela pentru care, in momentul lecturii unei carti, autorul nu exista decit in masura in care exista un tata si o mama pentru fiecare dintre noi.
Cartea in acest fel citita isi traieste autorul.
Care – astfel - poate sa devina etern viu… sau nu.
Care – astfel - va naste noi generatii de cititori autentici…sau nu.

"…bolta de clestar…

copacii goi in soare…

…noiembrie lin. "
***
PIETRELE VOR STRIGA

Despre scriitorul moral, etic, demn si responsabil intru Credinta sa crestina, despre acest artist autentic in conflictul sau cu lumea, dar mai ales cu artistii si criticii reprezentind fariseii, saducheii, dar si carturarii acestei lumi trecute-prezente-viitoare, despre acest om si vremurile cind a fost, este si va fi cenzurat, respins, ignorat cu premeditare, izolat cu indirjire, despre acest scriitor mai inainte laconic definit si despre cartile sale - nu amintesc decit ceea ce cuvinta Iisus Christos: “Va spun ca, daca acestia vor tacea - pietrele vor striga.” (Luca 19/40)

“…rasarit topind

singe-n aur – oceanul

in val spart de tarm…”
***
(from "Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006"// Copyright © 2008 by Leonard Oprea.
All rights reserved.
Leonard Oprea created the Breathing, an original type of essay in Romanian and world literature.The Breathing is a short, simple yet profound meditation on human condition, a meditation ended by a haiku. But - this haiku does not finish the meditation. In fact, it RE-opens this reflection to new questions and responses on human destiny. There are 100 Breathings in Leonard Oprea's work "Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006", ed. "Universal Dalsi", 2007, Romania)

[Darian Noan]

Ce frumos spus...Va multumesc mult.

[Leonard Oprea]

Draga Domnule Darian Noan,

Multumesc fain.
Si, adaug doar atit:
IN HOC SIGNO VINCES.

[florin contrea]

CAT MA BUCUR...
Cât mă bucur să pot avea parte şi de discuţii de nivel înalt... Atât de rar se-ntâmplă asta... De-aceea mai mult citesc literatură veche sau mai puţin... În fine...
Despre condiţia artistului acum... tatăl meu, poate ştiţi deja din blogurile mele publicate recent, - a fost şi el poet, chiar apreciat la vremea lui. Totuşi, ciudat lucru, eu îl ştiam pe tata ca profesor de naturale, deşi ştiam ceva despre poeziile lui, din copilăria mea. Tata, modest din fire, nu mi-a apus nimic despre ele. Abia târziu, după anul 2000, fratele meu mi-a dat o cutie cu manuscrisele ascunse cu grijă, le-am studiat şi... le-am dat publicităţii, - şi sub formă de carte şi pe net. N-am înţeles însă niciodată de ce: a scris mult despre cam totţi autorii vremii lui, nimeni n-a scris nimic despre el. De aceea nu e cunoscut.
Ciudat lucru - probabil chiar din cauza lui, - cu mine se întâmplă cam la fel. Am scris şi eu multe recenzii, dar nimeni nu a scris mai imic despre mine, dar nici eu nu am cerut cuiva asta. Doar câtorva prieteni, netimişoreni.
Acum scriu mai mult pe blog, nu mai am răbdare de proiecte lungi... Nici sănătatea nu mă prea lasă. Nu-i nimic, fac şi eu ce făcea Bulgakov: scriu pentru ecran. Abia acum, pe reţea, am - în fine - parte, de atenţia pe care o doream cândva...
E bine şi aşa... Dar am scris prea mult şi n-am lămurit nimic. Aşa e viaţa.
Cu bine
Florin Contrea

[Leonard Oprea]

Draga Domnule Florin Contrea,
Draga Domnule Darian Noan,
Dragi Doamne si Domni, prieteni ai "reteaua literara",

Quod erat demonstrandum - doar doi interlocutori, Florin Contrea si Darian Noan; si tacerea in gura mare a celorlalti... adica si prin urmare, intrebarile mele s-au intimplat si continua sa se intimple...
Dar - nu va fie teama, caci nu e nimic nou sub soare: ars longa vita brevis...
In consecinta, va ofer si aceste raspunsuri simple, dar atit de profunde si, mai ales, irecuzabil adevarate:

DESTINUL CARTII

Destinul unei carti face parte din destinul autorului.
Dar autorul nu face parte din destinul cartii.

" …soarele ninge

domol fulgii de aur

in vis de an nou…"
***
DESPRE SCRIITOR…

Scriitorul autentic este si o cantitate infinita de cititori.

“…vara cad stele

in noaptea adinca… un

ciine latra stins…”
***
DESPRE GENIU…

Existind doar in universul creatorilor si fiind un adevarat profet in lumea artelor, filosofiei si stiintelor –in timpurile vietii sale si, nu o data chiar dincolo de moarte, pentru zdrobitoarea majoritate a semenilor sai : intotdeauna geniul e vinovat ca este geniu.

“…miros de crini

infioara-n crepuscul

pustiu cimitir…”
***
(from "Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006"// Copyright © 2008 by Leonard Oprea.
All rights reserved.
Leonard Oprea created the Breathing, an original type of essay in Romanian and world literature.The Breathing is a short, simple yet profound meditation on human condition, a meditation ended by a haiku. But - this haiku does not finish the meditation. In fact, it RE-opens this reflection to new questions and responses on human destiny. There are 100 Breathings in Leonard Oprea's work "Theophil Magus – Confessions 2004 – 2006", ed. "Universal Dalsi", 2007, Romania)

[Andrei]

Scuzati ca intru neinvitat,sunt novice prin retea, insa mi se pare interesante anumite aspecte , cu privire la ceea ce reprezinta o carte.,O carte reusita si citita...,:

Continuitatea maretiei autorului
In mintea cititorului.
Cunoscanduse in manifestare
Ci, nu in redarea oarecare.

Inteleganduse si invatanduse ,
Mai mult sau mai putin evoluanduse.
Informatia singura transformanduse,
In traire regeneranduse.

Cartea aceea e mareata ,
Care mereu iti sta in fata.
Risipinduti intregime
Negura de putregime.

cartea INCHISA este considerata un cadavru, un obiect fara viata,
si in latina i se spune ergonin cred,
cartea citita primeste energie
care teoretic ii da viata ,si deschide Universul lecturii,
in latina i se spune parca aenerhie cred,
cartea poate fi si un instrument de transgresare: a timpului si a spatiului
cum ca prin intermediul ei, iti poti depasi conditia pamanteana ,si umila de muritor
transpunandu te intr un univers spiritual ideal.

Insa, fiecare o vede diferit, dupa a sa cultura.


Frumos ati descris, anumite aspecte, important de constientizat, sa ajunga acolo unde este nevoie!

TOATE CELE BUNE, Domnule Leonard Oprea!.Bafta in continuare!
Cu respec, Andrei!

[Leonard Oprea]

Draga Andrei,

Multumesc pentru fainul tau raspuns - interesant si, in felul sau, chiar bizar.
Mi-a placut antiteza "carte inchisa", "carte citita/deschisa" asa cum tu o imaginezi. Si, chiar e reala.
Iti ofer in dar-cu-har o Poveste despre Carte (si Carti) scrisa si publicata de mine, in cartile mele:
.........................................
Povestea lui Abul Hassan

Ceas de amiază în Bagdadul unuia dintre urmaşii slăvitului Harun al Raşid.
Stînd la umbra zidului alb, dervişul bătrîn îl ascultă cu ochii închişi pe Abul Hassan. Cînd acesta termină de vorbit, întredeschide pleoapele şi l priveşte îndelung. Într un tîrziu îi spune cu glas tărăgănat:
– Allah să te aibă în paza lui! Undeva, în deşertul nesfîrşit se află Oaza Înţeleptului înţelept. Mai întîi, stai şi gîndeşte-te cît pentru o viaţă de om înainte de moarte. Abia apoi caută şi vei găsi oaza.
Spunînd acestea, dervişul îşi coboară pleoapele uscate. Începe să murmure cîntat o rugăciune. Îşi leagănă uşor capul. Abul Hassan pricepe că nu va mai afla nimic. Se înclină în faţa bătrînului. Mulţumeşte cu vorbe alese. Lasă curmale, smochine şi turte cu miere în poala dervişului. Iar se înclină. Pleacă.
***
Zile în şir Abul Hassan colindă străzile şi pieţele Bagdadului întrebînd alţi dervişi, apoi cărturari, negustori şi războinici dacă au auzit de Oaza Înţeleptului înţelept. Însă nu primi nici o lămurire. Dar unii, e drept, privindu l cu milă, îi dădură totuşi sfaturi bune despre cum trebuia să călătoreşti prin deşertul nesfîrşit. I se spuse în ce fel să se pregătească a înfrunta setea, cum să îndure arşiţa din timpul zilei şi frigul nopţii, cum să se apere de furtunile şi tîlharii nisipurilor şi, mai ales, fu povăţuit cum să umble după stele, ce drumuri să aleagă. Abul Hassan mulţumi binevoitor şi pe cei mai sărmani dintre ei îi răsplăti dîndu- le cîte un dinar de aur.
În nici două săptămîni, Abul Hassan reuşi să fie gata de drum.
În seara dinaintea plecării, plimbîndu se prin grădina răcoroasă a casei lui, Abul Hassan îşi simţi sufletul străbătut de fiori necunoscuţi lui. Se gîndea că, în curînd, adică poate peste vreo lună, două, suferinţa îi va fi alinată. Îşi aminti toţi anii amari de pînă acum, vreme în care încercase zadarnic să şi adăpostească, să şi ocrotească, să şi rînduiască zecile de cărţi, de manuscrise astfel încît nici o carte, nici un manuscris să nu moară vreodată.
Luna apăruse deasupra grădinii cînd Abul Hassan îşi aduse aminte cuvintele bătrînului derviş. Şi, viermele îndoielii începu să l roadă. Se încruntă. Îşi frămîntă mîinile. Brusc îl cuprinse frigul. Se duse să se culce.
Nu reuşi să doarmă, în schimb se hotărî să nu plece decît după ce va gîndi cît pentru o viaţă de om înainte de moarte. Deşi, umil, îşi mărturisea că nu înţelege deloc ce vrea să însemne asta.
În zori îşi luă covoraşul pentru rugăciuni şi se retrase în cea mai răcoroasă dintre încăperile casei. Între timp, dăduse poruncă să nu fie deranjat de nimeni, chiar şi califului să i se spună că e plecat de acasă. Singura fiinţă care urma să intre la el, o dată pe zi, pentru a-i aduce apă, trebuia să fie mezinul familiei, băiatul în vîrstă de trei ani, neatins încă de păcate.
Zile în şir s a străduit Abul Hassan a se pătrunde de înţelesul celor rostite de bătrînul derviş.
***
Într o dimineaţă, ieşi din încăpere şi după ce fără grabă mîncă două trei curmale, bău puţin vin amestecat cu lapte de capră, porunci slujitorilor să deshame cămilele şi să despacheteze bagajele.
Apoi, păşi înspre încăperea cărţilor.
În faţa uşii aşteptă preţ de cîteva clipe.
În sfîrşit, intră.
Vreme nemăsurată privi în jur.
Şi încet, încet, văzu că înăuntru nu se afla decît el însuşi.
Zîmbi.
Pe urmă se înclină.
....
(Copyright © 2008 by Leonard Oprea. All rights reserved. //The Book Of Theophil Magus Or 40 Tales About Man /Cartea lui Theophil Magus sau 40 de Poveşti despre Om/ - Polirom Publishing House - 2001, Romania. English version, October 2003, edited in the USA by Ingram Book Group/ 1stBooks Library; new edition by AuthorHouse - 2004, USA; electronic book by “LiterNet” www.liternet.ro/ , 2006, Romania.)

[Andrei]

Multumesc, domnule Leonard Oprea, frumoasa povestioara!Va doresc, multa sanatate si implinire!
Cu drag, Andrei!

[Darian Noan]

Stimate domnule Leonard Oprea, indraznesc sa profit de bunavointa dvs. si sa va mai adresez o intrebare: cum ati interpreta pilda talantilor in cazul scriitorului-artist? Mai precis: pentru un scriitor, neingroparea talantului presupune doar ca el sa-si urmeze vocatia, sa-si cultive talentul si sa scrie? Sau, in plus fata de acestea, el mai are si datoria de a se lupta pentru a-si promova si publica opera?

Eu cred ca in fiecare act autentic de a scrie exista samanta unei faceri de bine. Daca alegi sa scrii in loc sa uiti sau sa ingropi in tine e pentru ca doresti sa impartasesti, pentru ca speri sa se intample ceva si in altul...E greu sa scrii fara sa te gandesti la un posibil cititor. Dar e la fel de greu sa faci pactul cu moda (sau cenzura) vremii. Sau trebuie sa-i dam si Cezarului ce-i apartine?

Va marturisesc ca, desi modelul unui scriitor ca Bulgakov, la care m-am referit, imi e foarte aproape de suflet, deseori ma mustra constiinta in ipostaza izolarii. In zilele noastre, exilul a fost inlocuit cu auto-exilul (si in raport cu tara, dar parca din ce in ce mai mult in raport cu un anumit tip de societate), iar responsabilitatea gestului apasa mult mai greu...De la "manuscrisele nu ard" la "manuscrisele vad lumina tiparului" e o cale uneori mai lunga decat in vremea cenzurii explicite...E o cale pe care scriitorul trebuie s-o parcurga sau sa o ignore?