Poetul Gheorghe Azap a plecat la cele veșnice


      

Poetul Gheorghe Azap s-a născut în data de 26 iulie 1939, la Ticvaniu Mic, județul Caraș-Severin.

Școala generală a absolvit-o în Oravița, în apropierea satului natal, iar liceul în Anina, la seral.

A debutat în presa timișoreană în anul 1958, apoi a publicat în revista „Tribuna” din Cluj.

A debutat editorial în antologia Uneori zborul: șapte poeți tineri, Editura Facla, Timișoara, 1973.

Colaborează la revistele: „Caraş-Severinul literar şi artistic”, „Flamura”, „Timpul”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Drapelul roşu”, „România literară”, „Semenicul”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna”, „Banat”.

Volume publicate: Maria – o caterincă zbuciumată, versuri, Editura Facla, Timişoara, 1975; Bocceluţa cu plăpânde (versuri), Editura Albatros, Bucureşti, 1977; Roxana, Roxana, Roxana (versuri), Editura Albatros, Bucureşti, 1978 – plachetă care a primit Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara; Eţetera (versuri), Editura Facla, Timişoara, 1979; Cântece ştrengăreşti (versuri), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1981; Cuib’şorul nostru de nicicând (versuri), Editura Facla, Timişoara, 1982; Ultimul exemplar (versuri), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987; Vreo carte (Curriculum vitae) (versuri), Editura Marineasa, Timişoara, 1995; Tereremul ocarinei (versuri), Editura de Vest, Timişoara, 1995; Una sută de catrene dresen damf de damigenePagini din viaţa mea cu popas lângă canea, Editura Modus P.H., Reşiţa, 2001; Versuri din veacul ICSICS, Editura Dacia XXI, 2010.

Volume colective: La cota fierbinte (culegere de versuri a cenaclelor literare), Reşiţa, 1972; Uneori zborul: şapte poeţi tineri, Editura Facla, Timişoara, 1973; Purtând în noi eterna Românie, Reşiţa, 1975; Toată bucuria gliei, Reşiţa, 1977.

Prezenţe în antologii: Vibraţii (antologie de poezie), Reşiţa, 1971; O mie şi una de poezii româneşti (antologie, prefaţă, bibliografie de Laurenţiu Ulici), Bucureşti, Editura Du Style, 1997.

Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, în 1995; Diploma de Excelenţă a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, în 1999; Premiul Special pentru întreaga operă, în 2001.

Referinţe critice: în volume: Gheorghe Jurma, Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin, Reşiţa, 1976; Lucian Alexiu, Ideografii lirice contemporane, Editura Facla, Timişoara, 1977; Laurenţiu Ulici, Prima verba, vol. II, Editura Albatros, Bucureşti, 1978; Mihai Dinu Gheorghiu, Reflexe condiţionate, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983; Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. III, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Alexandru Ruja, Parte din întregvol. I, Editura de Vest, Timişoara, 1994; Laurenţiu Ulici, Literatura română contemporană, vol. I – Promoţia ’70, Editura Eminescu, Bucureşti, 1994; Alexandru Ruja, Parte din întreg, vol. II, Editura Excelsior, Timişoara, 1999; Aquilina Birăescu și Diana Zărie, Scriitori şi lingvişti timişoreni, Editura Marineasa, Timişoara, 2000; Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 2001; Radu Săplăcan, Exerciţii de balistică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003; Dicţionarul General al Literaturii Române, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004; Dicţionar al scriitorilor din Banat, coordonator Alexandru Ruja, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005; Aurel Sasu, Dicţionarul biografic al literaturii române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006; în periodice: Laurenţiu Ulici, „România literară”, nr. 52, decembrie 1973; Mircea Martin, „Orizont”, nr. 20, 1979; Gheorghe Jurma, „Flamura”, 24 iulie 1979; Gheorghe Jurma, „Flamura”, 29 ianuarie 1980; Gabriela Omăt, „Semenicul”, nr. 10, 1980; Ada Cruceanu, „Flamura”, 29 iulie 1986; Olimpia Berca, „Orizont”, Serie nouă, nr. 20, mai 1989; Ion Marin Almăjan, „Renaşterea bănăţeană”, 1 august 1995.

Despre poetul Gheorghe Azap s-a scris mult. Iată ce a scris criticul literar timișorean Cornel Ungureanu – președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România – în articolul Mai mulți bănățeni (revista „Orizont”, nr. 3 (1542)/ 29 martie 2011, Timișoara, pag. 2): „Gheorghe Azap a debutat cu mare succes în anii șaptezeci, cu o poezie care se sustrăgea discursurilor ermetice, superintelectuale, onirice, savante. Era altceva: poetul care își trăiește neșansa erotică e un exclus, e un paria. Vorbește în limba poezească – limbă care aparține acestui loc, acestei ginte, acestui Banat. Localismele dau un farmec aparte acestei călătorii prin «satul» poetului – acestor mesaje din ținutul poetului. Le folosește cu încredere: el aparține acestui spațiu lingvistic și îi este dator. Scrie elegii, romanțe, «romanțuri», parafrazează autori ai locului, dar și mari scriitori. E într-un dialog perpetuu cu ai săi dar și cu cei mai mari. Dacă este poet, trăiește sub semnul regalității poeziei și trebuie să ofere supușilor săi textele necesare: poeziile dialogului fericit cu iubita, cu prietena, cu mama, cu satul. Cu urbea. Nu mai știu câte volume de poezie a scris/ publicat Gheorghe Azap. Multe au apărut în edituri minuscule și n-au circulat. Ultimul, lansat de editura Dacia (n.r.: Versuri din veacul ICSICS), atrage atenția asupra unui discurs poetic prin care istoria personală se implică mai bine în definirea poetului. Retras în satul său, el numește nu doar umilitatea retragerii, ci și eroismul ei. E într-o așteptare fără speranțe, într-un loc care configurează un pustiu. O lume care nu mai are nevoie de literatură”.

Academicianul Eugen Simion scria: „Gheorghe Azap este un lup singuratic, rătăcit între promoţii şi grupuri literare, poezia – dacă citesc bine versurile sale – este pentru el un mod de existenţă”.

Iar criticul literar Mircea Iorgulescu completa: „Gheorghe Azap, «cel mai necăjit holtei al secolului douăzeci», are o voce bine individualizată între promoțiile și generațiile literare, cu care de fapt nu are afinități. El este în aparența un amalgam de badinerie zgomotoasă, de vocabular persiflant și de jemanfisism tămăduitor, dar în esență este un sentimental. Poezia lui, care îl ilustrează perfect, este «deopotrivă gravă și amuzantă, foarte sonora, cu aparență ostentativ facilă, totuși mult elaborată (...)», iar haina desuetă, de romanță sau de cântec de lume, pe care aceasta o îmbracă, ascunde în fond munca orfevrului, cizelarea îndelungată. Poetul ia în răspăr sentimente mari, mituri, teme; în realitate, confesiunea sa capătă forme poetice memorabile. Cel care este trist și «în fond face haz prin antiteză», cum proclama poetul undeva, este o conștiință liric-elegiacă și un artist înnăscut. Un insingurat care se hrănește cu Poezie”.

Acum, la plecarea poetului Gheorghe Azap la cele veșnice, la ceas de despărțire și de tristețe, să medităm, prin versul lui-mărturisire:

 

Viaţa asta...

 

Viaţa asta, mai ales deşartă,
în care unii se consumă-n artă,
Uitându-şi, zilnic, rânza la aman,
în timp ce alţii, iuţi ca hidrargirul,
Cu marafeţi îşi ghiftuie chimirul:
Să-i toace-n vreun sejur de pandişpan.

Viaţa asta-ntreagă: netto, brutto,
Cu tot tacâmul, Doamne, n-am umplut-o;
De fapt, am pus într-însa mai nimic:
Vreo poezică, niscai sticle goale,
Pesmeţi, trăscău, iluzii, angarale,
Tranchilizante, ceapă, tiriplic...

Viaţa asta,-n dor de şugubine,
M-a scărmănat în chip şi fel pre mine,
Buşindu-mă adesea-n vreun podmol,
Însă am fost, la rândul meu, în stare
Să-mi readun tendoanele-n picioare
Şi, oţărât, din smârcuri să mă scol.

Viaţa asta, dreasă-n elegie,
Ursită fost-a silnică şi mie,
Chit că să-i fac hatâruri m-am zbătut.
Ci, tam-nisam, oricât mi-ar da de furcă,
Dacă ar fi posibil pot să jur că
M-aş strofoca s-o iau de la-nceput.

 

Dumnezeu să îl odihnească în împărăția Lui!

 

Adriana Weimer

Vizualizări: 48

Răspunde la Aceasta

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor