(compania cuvintelor combinate)

 

Mi-am cufundat capul în imensitatea de cuvinte. Voiam să fie multe, mari, mici, cunoscute sau mai puţin, să fie diverse, să fie frumoase. Şi nu mă străduiam aşa mult să le dau prioritate în a le aranja pe rânduri, veneau ele pur şi simplu. De mult voiam să le ţin companie. Îmi doream lumea asta. Nu ştiu dacă acest univers ducea lipsa mea, dar mi-am luat o doză de îndrăzneală care nu mi-a mai împurpurat obrajii până acum în aşa mod şi-am deschis o uşă.

Plăcuţa care era scrisă caligrafic cu negru mi-a adus aminte de catalogul din prima clasă. Învăţătoarea nu avea întregi două degete de la mâna dreaptă, dar scria ca la carte.

- Cum, ca la carte?

- Exact cum este actul pe care l-am găsit în lădiţa tatei, acolo unde el ţinea multele lui hârtii document. Acel act, era o împroprietărire cu pământ şi era scris cu migală şi într-un anume fel, eu l-aş numi încântător.

Am deschis uşa şi înăuntru nu am găsit pe nimeni. Era amiază, era şi cald, mă gândeam eu, că nu era normal să fie o încăpere neîncuiată.

- De ce să fie încuiată?

- Pentru siguranţă, că doar nu pentru colecţia de lacăte.

Am păşi pe vârfuri ca pe covoarele împăraţilor. Sfiala îmi umplu fiinţa, dar nu dădeam înapoi. Peste tot erau cărţi şi aranjate într-un anume fel. Ochii mei stăteau pironiţi pe nişte exemplare cu coperţi de piele şi oboseala nu le dădea semne. Am întins mâinile spre raftul maro. Aici, toate cărţile erau cu învelitori cafenii din carton pufos de atâta umblătură prin lume.

În această linişte de mirare, m-am aşezat pe un scaun de la o măsuţă de lemn. Foşneala primelor pagini m-a încântat. Mi-am ridicat ochelarii de la ochi şi-am privit auditoriul select. Buzele se frământau într-un ritm moderat, stârnind curiozitatea celor prezenţi. Mâna dreaptă era de serviciu. Mişcările ei puţin ample, parcă mângâietoare pentru aer, te ducea cu gândul la mama, când îţi explica rugăciunea. Cine să spună ceva? Ce să întrebe? Toate veneau spre admiratori aşa ca la carte, la timp şi cu explicaţii pe înţelesul lor. Fiecare gândea cum voia, alegea sfârşitul după plăcere sau antipatii. Deveniseră bogaţi în doar câteva zeci de minute. Ce magie o fi fost asta? Cum o fi făcut-o fata asta atât de firavă? Ştie ea toate sunetele cuvintelor? Înţelege ea toate sensurile lor?

- Copii ce sunteţi, de ce vă amăgiţi? Este foarte simplu. Vedeţi că pe raftul din dreapta sunt cărţi noi. Nu aveţi curiozitatea, ce comori puteţi găsi acolo?

Povestea era de-acum ştiută, doar finalul era o surpriză. Dar, cum să citească şi ei cartea? Cum să simtă mirosul de cerneală? Cum să rămână coperţile nemângâiate?

Vreţi să le arătaţi magia?

 

Vizualizări: 38

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Domnule Boris, vă mulţumesc!

Încântător text,aș spune chiar magic!Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor