Remediul la nebunia individuala si colectiva nu este sinuciderea, ci eliberarea (moksha), adica trezirea, "nasterea din nou", transa mistica (moartea mistica).
Vedeti mai jos imaginea cu cele trei zone : umana, subumana si divina.
Oamenii aleg zona subumana (betia; intoarcerea in zona instinctuala, frica, angoasa, depresia, sinuciderea individuala si colectiva, conflictele, razboaiele), fiindca nu sunt informati, fiindca li s-a ascuns calea de reamintire a propriei identitati, calea cunoasterii de sine prin prezenta constienta.

Stramosii nostri venerau viata eliberata si calea de eliberare [ moartea mistica (moksha)] si, iar nu moartea fizica, ca religia care a fost implantata de colonizatori. Moartea fizica era prilej de bucurie, iar nu de respect, de osanale si de bocete, ca in religia de ocupatie.

Va rog sa tineti legatura cu cele doua grupuri dedicate trezirii:

Calea Trezirii sau Eliberarii (Za Moksha)
http://reteaualiterara.ning.com/group/caleaeliberarii

Calea catre cerul nostru interior
http://reteaualiterara.ning.com/group/tao

Pana la eliberare (moksha) sinuciderea individuala si colectiva este o regula, iar nu o exceptie.

Sinuciderea individuala si colectiva va continua pana cand ne trezim, pana cand vom elimina identificarea cu mintea, corpul(haina) si simtirea (simturile), redevenind ceea ce am fost dintotdeauna ( pura constienta), dar am uitat, dupa ce am fost conditionati, dresati, virusati, castrati si ucisi, pt a deveni morti in viata...

...dupa ce ni s-a furat copilaria, bucuria fireasca interioara si iubirea neconditionata..

Sinuciderea individuala se produce mult mai frecvent decat se crede prin autoagresiune, autoviolenta, frustrari, nemultumire permanenta, depresie, autoculpabilizare, prin otravire cu sentimente toxice ( frica, furie, ura, invidie), prin dependenta de substantele care produc autointoxicarea (alcool, droguri)

Sinuciderea colectiva se produce cu ocazia razboaielor, a escaladarii violentei verbale, fizice, prin introducerea de substante contaminante in apa si hrana (medicamente, hormoni, OMG, Initium- vedeti Codex Alimentarius ), prin acceptarea unor religii, care in numele iubirii fac propaganda urii si intolerantei, care culpabilizeaza si sustin conceptual lipsa de responsabilitate, asteptarea, ca un Dumnezeu din afara, sa faca ceva in locul nostru.

Nemultumirea si frustarile, care azi acopera cerul interior, sunt rezultatul unei programari eronate(virusare), a unei conditionari limitative (castrare), in cursul careia suntem dresati sa ne identificam cu numele, cu rangul sau meseria practicata, cu mintea, cu trupul perisabil si cu ceea ce simtim, pt ca in final sa ne impunem singuri cenzurarea , blocarea, constrangerile, orbirea.

Impunerea de norme si reguli de comportament si de virtuti morale inseamna suprimarea spontaneitatii si sinceritatii, ceea ce are ca efect nebunia si schizofrenia (simularea; disocierea; ipocrizia; minciuna).

Calea de eliberare

Pentru a scapa de acest sistem constrangere la purtator, oamenii aleg in mod eronat moartea (sinuciderea) sau alte forme ale acesteia: intoarcerea in stadiul instinctual prin crize periodice ( certuri; conflicte; razboaie; o forma de sinucidere in comun) sau prin apelul la sexualitate si la droguri (ce este imbatarea, daca nu o intoarcere la animalitate si o abdicare de la constienta, un alt mod de sinucidere).
Din cauza ca la pachet , odata cu constienta, vine si culpabilizarea, zbuciumul , durerea si suferinta , oamenii prefera sa renunte la ea. In realitate nu constienta este de vina, pt toata durerea, ci programarea sau virusarea mintii.
In loc sa caute sa se ridice deasupra stadiului actual de orbire ( ignoranta), de suferinta si de neputinta, prin asezare in constienta, prin trezire, prin eliberare (moksha), oamenii aleg sa renunte si la darul primit ( constienta) si sa se reintoarca la instinctualitate.

In ce consta virusarea ?
In inlocuirea cauzelor cu efectele, in etichetarea drept constiinta a unui set conventional de norme morale.
Pe noi nu ne intereseaza aceasta constiinta morala, ci constienta, adica cultivarea prezentei, atat in ceea ce faceti, cat si in perioada de absenta a activitatilor, gandurilor.
Cum putem numi cultivarea efectelor (virtuti morale) in locul cauzelor (ancorarea in izvorul iubirii si cunoasterii), daca nu orbire ?

Pretuim fructele (efectele), dar dam cu pietre in pom ( o pretuim pe Nadia, dar ne batem joc de antrenorul care a produs pe banda rulanta astfel de efecte).

In locul sinuciderii ( orice depresie este o auto-agresiune), fiintele umane trebuie sa aleaga o altfel de moarte, moartea mistica, care conduce la eliberare (moksha), la trezire, la "a doua nastere".

"Sunteti pe cale fie de a deveni bolnav psihic, fie un mistic. Asta e ceea ce este un mistic, opusul nebunului, lunaticului"

"You’re about to become either a psychotic or a mystic. That’s what the mystic is, the opposite of the lunatic". [Anthony de Mello, Constienta ]
Constienta /Awareness de Anthony de Mello, S.J.
http://www.scribd.com/doc/36597538/Constienta-Awareness-Anthony-de-...
http://www.docstoc.com/docs/55067532/Constienta-Awareness-de-Anthon...

Explicarea imaginii

1. Zona divina a impacarii : Adevarata eliberare (moksha; mukti, kaivalya, moartea mistica; transa mistica) prin constienta, punere in repaus (let go; relaxare), intelegere si golire (deprogramare) in care se manifesta reamintirea adevaratei noastre identitati, cunoasterea directa (vederea), iubirea, fericirea neconditionata, actiunea nemijlocita (puterea; omnipotenta)

 

2. Zona umana a conflictului: Zona de contact, jonctiune sau interfata intre lumi, in care se manifeta inconstienta, adormirea, transa colectiva, amnezia, uitarea adevaratei noastre identitati, nebunia, conflictele (interne si externe), orbirea, ignoranta ( "a privi" nu inseamna "a vedea"), neputinta, starea de prizonierat in realitatea secunda (in care avem iluzia ca vedem realitatea cand de fapt nu vedem decat umbre proiectate pe peretele pesterii, impulsuri senzoriale afisate pe ecranul mental);

3. Zona subumana: Falsa eliberare prin sinucidere individuala si colectiva, prin coborare in stadiul anterior de animalitate, instinctualitate, prin refugiere in droguri (betie), sexualitate, violenta, razboaie

Remediul la sinuciderea individuala si colectiva este trezirea, eliberarea, transa mistica (samadhi), identificata in multe traditii cu botezul sau moartea mistica. Calea care conduce la aceasta este asezarea in constienta (meditatia).

Credeti ca este o intamplare faptul ca medicina (stiinta vindecarii) si meditatia (stiinta care conduce la eliberare; la vindecarea karmica) sunt doi termeni cu aceeasi radacina ?

De ce oamenii nu aleg corect ?

Fiindca civilizatia actuala a cultivat doar cunoasterea mijlocita (stiinta) si a ignorat cunoasterea de sine (cunoasterea nemijlocita).

Din aceasta cauza omenirea este vulnerabila la autoanihilare, la accidente cosmice; din aceasta cauza vorbim doar de putere mijlocita (tehnologica, instrumentala, magica) si neglijam puterea nemijlocita (directa; divina)

Noi suntem altceva decat corpuri, altceva decat mintea ori senzatiile.

Doar cand ne vom descoperi adevarata noastra identitate, vom afla ce este iubirea, multumirea si recunostiinta, vom redescoperi fericirea neconditionata.

Pana atunci vom fi morti in viata, seminte neincoltite, straini in doi, prizonieri ai unei realitati secunde, care se amagesc ca ii vad pe ceilalti, cand in realitate privesc doar umbrele celorlalti, proiectate pe ecranul mental. ( ce contact real poate exista intre doua fiinte umane, care nu se vad una pe cealalta, decat ca umbre, distorsionate de sistemul de credinte ?). Mortii nu vad, ci doar privesc.

Invierea din morti nu este posibila daca ramanem prizonieri ai programarii mintii (dogme, credinte, teorii, paradigme).

Invierea cere asezarea in constienta..
In spatele mintii si al senzatiilor... suntem noi, cei ce vad...

Chiar trebuie sa se continue la nesfarsit sa se utilizeze metode (regimuri, diete, operatii chirugicale si medicamente) pt o slabire nesustenabila, care provoaca depresie ?

Chiar nu vede nimeni filmele de pe youtube, care arata utilizarea transei, adica a puterii propriului nostru creier, in slabire durabila ? Ca o operatie chirurgicala de micsorare a stomacului la o treime, poate fi indusa prin transa, fara costuri ireversibile si cu acelasi efect.

Chiar nu este nimeni, care sa observe, ca un efect (ingrasarea) nu se trateaza la nivelul corpului fizic (care este un ecran, un terminal de afisare), ci la nivelul planului cauzal (informational).

 

http://www.youtube.com/watch?v=7Lj9NOU-35k&feature=related

Moartea mistica, a doua nastere, eliberarea, moksha, transa mistica(samadhi)

Vizualizări: 926

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mai jos am redat cateva pasaje corectate, care arata din ce cauza sinuciderea individuala si colectiva se manifesta in lume, din cartea Meditatia Calea Perfectă(intreaga carte aflata in atasari este tradusa deformat in lb. romana, de catre oameni care nu au nici o legatura cu practica meditatiei).
"Faptul de a cunoaşte mijlocit lumea este un izvor infinit de iluzii şi suferinţe. Ştiinţa(cunoasterea mijlocita a lumii din afara) conferă putere, obiectivul ei fiind acela de a controla realitatea exterioară. Această cunoastere mijlocita a lumii din afară i-a permis omului să manipuleze forţe uriase, care pun sub semnul intrebarii chiar supravietuirea sa ca specie. Dar, aceasta putere mijlocita(instrumentala; magica) nu a adus omenirii adevărata putere(puterea directa sau divina, conferita de cunoasterea nemijlocita, care se realizeaza prin autocunoastere).
Omul isi face iluzia ca este puternic, cand de fapt el continua sa fie neputincios atunci cand este ocupat de frica, angoasa, neliniste, conflicte. In realitate omul continua sa fie dezarmat în faţa multor maladii şi a morţii, deoarece vindecarea si impacarea cu sine nu vine din dominarea materiei, ci prin deschiderea accesului la puterea directa divina si la religia autentică intemeiata pe cunoasterea de sine(cunoasterea directa a realitatii). Acumularea de cunoastere exterioara, de putere, de faima, fără a fi insotita de cunoasterea de sine, care aduce impacarea cu noi insine si cu semenii este sinucigaşă, autodistrugătoare, atat pt o civilizatie, cat si pt un individ. Ştiinţa lipsită de cunoaşterea de sine este ca o armă ucigaşă încredinţată unor nebuni.
Dezechilibrul care s-a menţinut până în prezent între ştiinţă(cunoasterea exterioara mijlocita) şi spiritualitate(cunoasterea de sine nemijlocita) nu a făcut decât să atragă un lant nesfarsit de catastrofe asupra civilizatiei si indivizilor.
Oamenii fascinaţi doar de propriul ego, de faima si de avere au monopolizat frâiele puterii şi au răspândit un model eronat de reusita sociala, amplificand neliniştea şi disperarea în lume. La rândul lor, înţelepţii, care au realizat cunoaşterea de sine, au găsit cu siguranţă pacea interioară, dar nu au avut nici un fel de influenţă, in fata masinii de programat(scoala obligatorie) care scoate pe banda fiinte umane castrate, instrainate, robotizate.
Omul are nevoie de o vastă sinteză, de o fuziune între ştiinţă(cunoasterea exterioara) şi spiritualitate(cunoasterea de sine) . De aici poate ieşi un individ cu adevărat uman, o cultură demnă de acest nume, un popor cu adevarat bogat în interior şi eficient în exterior. Individul nu este nici corp, nici suflet, el este ambele. Este inutil să fie favorizat un singur aspect, eşecul va fi sigur.


Unde se duc sentimentele reprimate? Au dispărut oare? În nici un caz. Ele îşi urmează drumul în voi pe planuri mai secrete, in subteran, in ascuns. Sentimentele urmează căi aflate departe de
„conştiinţa morală” şi continuă să prolifereze şi să se extindă. Un război fără milă se angajează între profunzimile inconştientului vostru şi spiritul vostru raţional. Această conflagraţie obscură vă
macină, vă epuizează energia şi are drept rezultat boala psihică.
Nebunia este preţul pe care trebuie să-l plătească o civilizaţie bazată pe ipocrizie, pe impostură, pe o morala caricaturală impusă din afară prin norme de conduită . Psihoza însoţeşte ca o epidemie expansiunea unei astfel de civilizaţii care ignoră cultivarea inradacinarii in sursa iubirii si a altor virtuti morale: trezirea, reamintirea adevaratei noastre identitati. Nu este departe clipa în care lumea va fi o imensă casă de nebuni. Cele două mari războaie ale erei moderne sunt revelatoare. Un al treilea război va însemna fără îndoială sfârşitul acestei planete frumoase. Exploziile care se produc în viaţa privată – violenţe de tot felul, sinucideri, crime, violuri şi înfruntările sângeroase care ridică unele grupuri împotriva altora, sau le destramă din interior, sunt rezultatul reprimării. Sub presiunea constrângerilor, fiinţa umană este din ce în ce mai incapabilă să ducă o viaţă naturală, adică cu adevărat morală.
Într-o zi sau alta, ea nu mai rezistă tensiunii, minciunii devenite greu de asumat. Ipocrizia conştientă apare atunci drept cea mai acceptabilă soluţie. Ea vă eliberează de conflictul intern.
Este suficient să simulaţi, să jucaţi rolul. Societatea este satisfăcută şi voi salvaţi un minim de sinceritate personală.
Duplicitatea, ipocrizia sunt de asemenea produsul falsei morale, al virtuţii impuse din exterior. Viaţa comunitară aşa cum a devenit ea, adică un refuz masiv al realităţii, o rupere de izvorul viu din interior duce la două lucruri: reprimarea spontaneităţii voastre(nebunie) şi o simulare a trăsăturilor aprobate de ordinea în vigoare(ipocrizie; disociatie; personalitate schizoida, rupta, fracturata ). Primul proces duce la nebunie. Al doilea, la ipocrizie(si boala psihica). Sunt două calamnităţi. Există doua solutii de eliberare din aceasta situatie: sa cazi mai jos sau sa iesi deasupra.
Omul decade în sălbăticie fie atunci când îşi coboară neputincios braţele şi se abandonează impulsurilor instinctuale(crizele de nervi; exploziile sociale de violenta; razboaie) fie atunci cand apeleaza la droguri, îmbătându-se. Însă încercând să distrugă luciditatea care l-a îndepărtat de animalitate, el se sinucide, deoarece omul nu poate refuza ceea ce el este în mod profund – o fiinţă conştientă. Faptul că omul devine un animal denaturat atunci când se intoxică sau se îmbată arată cu claritate că regnul materiei nu are nimic în comun cu conştiinţa. Conştiinţa este divină, este o facultate a sufletului, o virtualitate pe care omul nu o poate ocoli, de care îi este imposibil să fugă. Pe care trebuie deci să o cultive.. Oamenii nu sunt condamnaţi să aleaga doar intre aceste trei variante: de bolnav mintal, de impostor(schizofrenie) sau de animal. Eliberarea din infernul pe care îl traversează, regăsirea coerenţei, a starii de reunificare si de relaxare si eliminarea maladiei depinde de trecerea in planul superior, prin înflorirea totală a conştiinţei, şi nimic altceva. Aceasta este calea eliberarii(moksha), a mortii mistice, a celei de "a doua nasteri", a trezirii, a iluminarii.. calea religiei autentice..
Aflată în partea opusă a descompunerii, a refulării, religiiilor actuale sau a comediei sociale, ea vă conduce la viaţa reală, la cunoaştere de sine. Ea generează un comportament uman autentic şi elimină barbaria omului orbit de ego. Ea nu reprimă şi nu refulează nimic, ea sfărâmă lanţurile voastre, va elibereaza. Obiectivul ei nu este acela de a vă croi o mască sau un comportament exterior, ci de a face
să renască identitatea voastră reală. În loc de a imbraca noi roluri, de a ne travesti, de a imita, aceasta cale vă revelează conştiinţa voastră divină. Relaţiile voastre sociale se vor transforma pe măsură ce inima voastră profundă îşi va regăsi locul cuvenit.
Morala este o convenţie. Spiritualitatea este individuală. Morala este o atitudine, religia autentica este realitate interioară.
Etica este o construcţie periferică, un efect pus eronat inaintea cauzei, a spiritualitatii care emană din suflet. Întrucât bunele moravuri nu sunt capabile nici măcar să facă omul „moral”, cum i-ar
putea da ele acces la propria sa esenţă? Morala începe prin a încorseta fiinţa umană, limitând-o, în timp ce religia autentica începe cu cunoaşterea de sine. În această lume multiplele aspecte ale distrugerii produse de om sunt evidente. Ce face ca majoritatea acţiunilor umane să fie atât de distructive? Ignoranta, orbirea este izvoru tututor suferintelor. Chiar şi omul cu bună voinţă constată dacă este atent ca gândurile şi acţiunile sale sunt perturbate în mod regulat de impulsuri si pasiuni neaşteptate care generează in el invidie, ură, atractie, respingere iratională.
Luaţi aminte şi cercetaţi prin voi înşivă. Nu acceptaţi nici o explicaţie de-a gata. Contemplându-vă pe voi înşivă, precum şi faptul de a medita vor pune în mişcare energia care vă va ajuta să recunoaşteţi şi să depăşiţi identificarea cu mintea(comparata de unii cu „diavolul”; in realitate este doar un instrument pe care il putem folosi in folosul sau impotriva noastra).
Observarea constantă, neutră şi pătrunzătoare a propriei voastre fiinţe este o disciplină spirituală(sadhana), căci ea vă permite să eliminati identificarea cu mintea şi, în acelaşi timp, să eliminaţi impulsurile distructive din voi. Progresiv, mentinerea in starea de prezenta constienta impartiala, alunga umbra „egoului”, lumineaza colţurile cele mai întunecate ale personalităţii voastre şi elimina finantarea, forţa lor motrice a unor astfel de comportări aberante.

Reţineţi că stabilizarea asezarii in constienta interioară, tăcută şi calmă, va transforma in fiinte vii si va aduce simultan vederea directa(revelaţia) şi eliberarea(moksha). Cunoaşterea eliberează, ea transformă viaţa noastră în întregime. Dezgropând rădăcinile comportamentului autodistructiv, care v-a fost implantat in cursul conditionarii, veţi vedea din ce sunt făcute aceste radacini, iar expunerea lor la lumina zilei va sfârşi prin a le distruge.
Pulsiunile oarbe(frica, furia, impusurile autodistructive) nu rezistă la lumina conştiinţei, iar acel „cunoaşte-te pe tine” al înţelepţilor din toate timpurile, isi dovedeşte fără tăgadă eficienta in realizarea adevaratului autocontrol(fara lupta; fara suprimare; fara ascundere sub covor a impulsurilor distructive).
Cunoaşterea de sine este singura virtute, ignoranţa de sine este singurul păcat.
Conştiinţa este unica morală care poate exista, iar imoralitatea este opera inconştientei.
Cei ce va inoculeaza credinte va ucid constienta.
Inconstienta îşi exercită puterea nocivă prin intermediul prostiei, ipocriziei, alienării mintale şi intoxicărilor şi sfârşeşte prin a învinge ceea ce mai rămâne din inteligenţă. Inconştienta vă face temători şi posesivi, agresivi şi obsceni, vă face să inventaţi şi să folosiţi mijloace, care facilitează alunecarea spre bestialitate.
Singura vindecare posibilă constă în restaurarea conştienţei care este apanajul fiinţei umane.
Cultivaţi-vă luciditatea, observarea interioară, şi fiti martor detaşat a ceea ce va pune în mişcare mentalul. Treptat, furtunile emoţionale, expectatiile, asteptarile sau exigenţele egoiste, ura şi disperarea vă vor părăsi, vor ramane fara finantare energetica.
Aceste impulsuri, create de creierul care a fost virusat de cei care au inoculat in dvs autoanihilarea, nu pot afecta decât omul adormit, abrutizat, insensibil, omul inconştient.
Trebuie să ştiţi că niciodată nimeni nu a făcut rău în cunoştinţă de cauză. Toate „păcatele” sunt variantele ale unui singur flagel: ataşarea de ego, identificarea cu o umbra a adevaratului dvs Sine. Acesta fiind o falsă identitate, o iluzie, cunoaşterea de sine îl va face să se spargă ca un balon de săpun.
Cum trebuie să procedaţi ?
Intrati in starea de calm, rămâneţi liniştiţi, instalaţi-vă în aşa fel încât corpul vostru să fie cât mai relaxat şi să înceteze să vă distragă. Observaţi ceea ce traversează mintea, ca şi cum aţi privi nişte valuri, care se rostogolesc pe plajă. Krishnamurti numea această conştiinţă neutră sau impasibilă (choiceless awareness): fiţi complet detaşaţi de ceea ce veţi descoperi în voi.
Ce înseamnă de fapt a fi „detaşat”?
Detaşarea înseamnă neutralitate, absenţa identificării, lipsa judecăţii, a alegerii, a comparaţiei, a intervenţiei. Nimic nu este judecat sau decretat drept bun sau rău, nimic nu este considerat virtuos sau vicios, lăudabil sau condamnabil.
Observaţi, nimic mai mult. Mulţumiţi-vă să priviţi, să vedeţi, ca şi cum aţi fi spectatorul unei piese de teatru. Imediat ce va implicati, ce luaţi parte, imediat ce judecaţi, inceteaza observarea si reincepe gândirea, prizonieratul in minte.
Înţelegeţi bine distincţia dintre gândire şi prezenta constienta impartiala care observa. Gândirea este o mişcare spre ceea ce este deja cunoscut, spre trecut. Observaţia este o miscare a izvorului de constiinta care se îndreaptă spre ceea ce este acum si aici, spre ceea ce este intunecat, inconştient şi pătrunde în el luminandu-l. Gândirea este dualistă, ea funcţionează prin perechi de contrarii, ea nu poate, de exemplu, să conceapă binele decât în funcţie de rău. Ea divizează, separă, apreciază şi introduce o represiune subtilă, care tine inchise porţile inconştientului şi ne interzice accesul la misterele sale. Necunoscutul îşi dezvălui propriile secrete doar in prezent, adica observaţiei constiente, iar nu gândirii. De fapt, când nici o cenzura sau interdicţie nu le este impusă, pulsiunile şi trăirile uitate, se ridică spontan la suprafata si pot fi observate în goliciunea lor lipsită de acoperiri. Acesta este un moment de intensă teroare doar pt cei care nu stapanesc asezarea in constienta, pt cei care recad in minte.
Observandu-şi chipul ascuns, umbra sa, realitatea aflată dincolo de masca sa zilnică, este cuprins de panică doar cel ce nu pazaeste starea de martor impartial. I-ar plăcea să închidă ochii şi să îngroape imediat lumea care colcăie în profunzimile sale.

Căutaţi adevărul fără nici o idee preconcepută, într-o perfectă stare de inocenţă. Dogmele, credintele si teoriile care v-au fost implantate v-au împuţinat inteligenţa, care a devenit inchisa, apatică. Vă complăceţi în această situaţie din lene, ea vă autorizează să nu faceţi un efort personal.
Adoptând un credo oarecare, voi vă depărtaţi mult de practica adevaratei cunoasteri de sine.
Într-un anumit fel vă sinucideţi. Refuzaţi astfel viaţa, adevărul viu. A crede este atât de uşor! Voi vă mulţumiţi să aprobaţi mental, în timp ce cunoaşterea de sine este o încercare experimentală. Religiile nu mai sunt de mult cai catre cunoasterea de sine, cai de eliberare si de re-legare de Dumnezeu. Din nefericire, nu sunt decât teorii. Karl Marx avea dreptate referindu-se la ele ca la "opiu pt mase". Însă ar fi trebuit să precizeze că stupefiantul poporului se găseşte în religii şi nu în religia autentica.


Cunoasterea de sine este mult mai importantă decât ştiinţa(cunoasterea lumii din afara), deoarece nimic nu depăşeşte în univers, ca importanţă Sinele. Fiinta umana este dezechilibrata şi nefericita pentru că ştie din ce în ce mai multe lucruri despre materie şi din ce în ce mai puţin despre sine insaşi.
Călătoreşte în spaţiu şi ignoră cine este cu adevărat. Coboară în străfundurile oceanului şi nu ajunge să se cufunde în sine însaşi; este ancorată la suprafaţă prin programare(virusare) ca sa nu ajunga la izvorul omnicunoasterii, omnipotentei si al fericirii neconditionate . Această situaţie este total sinucigaşă. Din aceasta cauza este necesară restabilirea echilibrului dintre cunoasterea nemijlocita(interioara) si cunoasterea mijlocita(externa).
Numai această cunoastere de sine şi această practică vor putea da naştere unui om nou şi vor pune bazele unei umanităţi diferite. Omul s-a identificat atât de mult cu materia încât fara o contrapondere –
reprezentata de cunoaşterea de sine – devine imposibila restabilirea echilibrului si evitarea sinuciderii colective si individuale.
O civilizatie care poseda doar cunoastere exterioara, dar ignora cunoasterea de sine si autocontrolul, care manipulează forţe puternice, inclusiv energia atomică, sfârşeşte întotdeauna prin autodistrugere. Acest dezechilibru intre o cunoastere de sine subdezvoltata si o cunoastere externa externa in excess este întotdeauna o sinucidere, este autodistructiv.
Dimpotrivă, ştiinţa adăugată înţelepciunii poate transforma această lume într-un paradis.
Viitorul omului se găseşte în cunoasterea de sine. Aceasta este ştiinţa viitorului, ştiinţa omului.

Cei care ştiu, nu vorbesc despre trezire, ci despre calea care duce la realizare. Ea este singura care contează, realizarea vine de la sine.


Exista o moarte fizica(mica moarte) si o moarte mistica, care conduce la eliberare(transa; marea moarte)
Culmea meditaţiei sau a stării de samadhi este ceea se numeste „marea moarte”. Acestei mari morţi i se mai spune şi moksha, eliberare, Brahma, Dumnezeu.
Mica moarte afecteaza doar corpul vostru care evident va muri, însă vă veţi lua un altul şi veţi renaşte, deoarece moartea fizică nu târăşte şi partea psihică, ego-ul, în mormânt. Morţile şi reîncarnările se vor succede până în ziua obţinerii stării de samadhi, a eliberării. Samadhi este marea moarte deoarece risipeşte „egoul” şi opreşte roata naşterii şi a morţii. Ceea ce rămâne după aceea este existenţa pură, eternă.

Dacă timpul care v-a fost acordat între venirea voastră în lume şi ieşirea voastră din ea este folosit pentru cunoaşterea de sine, atunci deodată fiinta dvs ţâşneşte către Eternitate. Viaţa care devine practica a cunoasterii de sine vă aduce în fine moartea mistică, dispariţia ego-ului, care este eliberare, moksha. Traiectul corpului între concepţia sa şi dezagregarea sa este scurt, dar spaţiul între moksha, incetarea orbirii sau moartea ignoranţei şi moartea fizică este de nemăsurat, atât de vast cât spaţiul care separă corpul de suflet, visul de realitate. Toate distanţele cunoscute adunate, nu sunt nimic în comparaţie cu acest infinit şi imaginaţia cea mai năstruşnică nu poate nici măcar să presimtă imensitatea care diferenţiază eliberarea, moksha, trezirea, fulgerarea Sinelui (moartea mistica este si a doua nastere) de dezagregarea fizică. Ideea că voi sunteţi corpul vostru vă omoară, vă desparte de viaţă. Experienţa care vă arată că voi sunteţi Sinele etern vă eliberează, ea este salvatoare, moksha. De fiecare data când vă naşteţi, vi se oferă o nouă şansă să descoperiţi aceasta, să regăsiţi infinitul.
De fiecare dată când vă apropiaţi de meditaţie, această şansă bate la poarta voastră cu bătăi întărite.
O clipă de atenţie vă poate salva.
Nimeni nu poate să ne transmită adevărul. Cuvintele pe care le rostim sunt degegetul care indica Luna, iar nu insasi Luna. Adevărul nu se cauta cu mintea, ci cu ochii. Nu cu ochii fizici , ci cu ochii eterni( toti cei care au avut experiente in afara corpului au folosit ochii subtili)
Cuvintele nu sunt decât o indicaţie, nu le confundaţi cu adevărul, care este cu totul altceva. Nu vă ataşaţi de cel care vă arată, vedeţi mai degrabă ce va indică el. Priviţi şi veţi percepe adevărul. El nu
poate fi în nici un caz conţinut în cuvinte. Imediat ce îl exprimăm, el devine o minciună. Trebuie să-l trăim, trebuie să-l experimentăm.
2. Ne sfătuiţi să ne înecăm. Cum să înţelegem acest lucru?
Mărturisesc că nimic nu este mai uşor decât faptul de a te topi în propria ta natură. Singura condiţie este de a nu mai cere ajutor mentalului. Colacul de salvare al gândurilor vă va menţine la suprafaţă, vă va împiedica să vă înecaţi, să atingeţi din nou profunzimea fiinţei voastre.
Noi ne-am obişnuit să folosim gândurile ca suport al fiecărei clipe. Imediat ce un gând ne părăseşte, percepem un altul, fără a fi conştienţi vreodată de intervalul care le separă, de vidul în care ele
capătă formă şi în care dispar. Aceste spaţii pure dintre norii-ganduri sunt tocmai poarta prin care puteţi să ajungeţi din nou la infinit. Nu vă limitaţi viaţa la undele care vă străbat mentalul. Strecuraţi-vă printre
ganduri, treceţi prin spaţiile care le separă.
Cum putem să reuşim? Fiind conştienţi. Fiţi ca un gură-cască care priveşte mulţimea de pe stradă. Observaţi şirul gândurilor care traversează mintea, acestea nu sunt decât umbre anonime.
Contemplaţi-le fără să faceţi nici cel mai mic comentariu. Dacă le puteţi examina calm, cu detaşare, pumnul care le strângea se va relaxa automat şi veţi fi proiectaţi în afara traficului, în marele
repaus imuabil şi luminos pe care nici un reflux trecător nu îl poate afecta. Intervalele dintre gânduri fiind vide, ele nu au nici o bază. Nu mai puteţi deci să rămâneţi în picioare, a păstra „falsul eu” nu mai este
posibil. El va fi absorbit; va muri.
Acest înec este singurul refugiu. El vă va propulsa spre ceea ce sunteţi în realitate. Încrezându-vă în idei, voi sunteţi ca suspendaţi în aer, departe de pământul vostru natal. Tăiaţi firele care va tin ancorati la mal: veţi fi purtaţi în mod miraculos de Acela, adică de natura voastră profundă.
3. Mă străduiesc zadarnic să îmi controlez mentalul, iar dumneavoastră spuneţi că vă este uşor. De unde provin aceste eşecuri repetate?
Ideea de control mintal face controlul acestuia imposibil. De aceea omul nu cucereşte niciodată nimic. Puteţi să luptaţi oare împotriva umbrei voastre? A vedea că este o umbră este suficient
pentru a obţine o „victorie”. Nu trebuie să luptaţi, ci să cunoaşteţi.
Aflaţi ce este mentalul vostru, nu vă cer nimic altceva.
Într-o zi, o persoană îi ceru ajutor lui Buddha: „Spiritul meu este neliniştit. Poţi să mă înveţi cum să-l liniştesc?” Buddha îi răspunsese: „Unde este? Adu-l, şi îl voi linişti.” „Tocmai aici este dificultatea, zise omul, îmi scapă tot timpul.”
Personal nu aş fi spus aşa, ci altfel: „Nu încerca să lupţi, lasă-l în pace. Agitaţia provine tocmai din această dorinţă de a-l imobiliza.
Cine poate să pună mâna pe o umbră?”
Buddha a mai adăugat: „Uită-te la mine. L-am liniştit nu-i aşa?”
Dacă vă mulţumiţi să vă observaţi mentalul fără a interveni, fără a încerca să-l prindeţi sau să-l supuneţi, veţi constata că dispare.
În trecut, se punea întrebarea care era cea mai bună metodă de a stăpâni un cal: a-l epuiza sau a-l ţine în frâu? Iar metoda a fost transpusă pentru a vindeca turbulenţa mentalului. Eu nu recomand
nici una din aceste formule.
Vă invit mai degrabă să priviţi în voi. Există oare un cal îndărătnic în capul vostru? Încercaţi să-l obosiţi, să stăpâniţi sau să disciplinaţi un lucru care nu există. Nu există nimic în creierul vostru
decât o fantomă, umbra propriei voastre ignoranţe. Treziţi-vă, veţi vedea că în voi nu există nici un cal de stăpânit şi nici un mental de învins.

Forţa vitală creatoare infinită, nelimitată, pe care o veţi redescoperi renunţând la „ego”, este Dumnezeu”. Experienţa pe care o faceţi după stingerea „eului fals” este adevărata viziune divină. Şi ce vedem atunci? Nimic care să amintească o identitate creatoare. Nu mai există nici „eu” nici „non-eu”. „Celălalt” nu există. Ceea ce este în valurile mării, în muguri sau în frunzele moarte este, de asemenea,
în mine. Niciunde nu rămâne o linie de demarcaţie între mine şi fiinţa cosmică. Eu sunt ceea ce este; eu sunt El. Numai El există. Aceasta este adevărata viziune, extazul mistic. Un iluminat s-a exprimat în aceşti termeni: „Tat Tvam Asi”, adică „Tu eşti Acela”. În ziua în care îl veţi simţi, în ziua în care îl veţi vedea pe Acela, în ziua aceea îl veţi „vedea pe Dumnezeu” Restul este pură imaginaţie.
Ce altceva înseamnă „vederea lui Dumnezeu” dacă nu absorbirea fiinţei voastre în fiinţa Sa? Cum ar putea picătura de apă să aibă o percepţie directă, imediată şi reală a oceanului? Pierzânduse
în el. Contopindu-se cu el.
Dacă vreţi cu adevărat să îl găsiţi pe Dumnezeu, faceţi al fel ca si picătura de apă.
Topiţi-vă în divin, ego-ul vostru să dispară în El.


Ceea ce se adună trebuie să se împrăştie, este inevitabil. Întâlnirea poartă în sine ruptura, fericirea pregăteşte nenorocirea şi naşterea este primul pas către moarte. Orice progres în această lume are un început şi un sfârşit. Imposibil de ocolit. Dar procesul, el însuşi, poate fi depăşit.

Sinele, martorul, cunoscătorul este identitatea voastră reală. Sinele nu este implicat nici în naştere şi nici în moarte, el nu este nici maya (iluzie), nici moksha (eliberare). El este doar martor, martor al
luminii şi al întunericului, martor al suferinţei şi al beatitudinii.
Sinele, cunoscătorul, este dincolo de orice dualitate.
Cel ce ajunge să descopere acest martor este ca un lotus înflorit, cu totul separat de noroiul din care s-a născut şi de apa în care trăieşte. Un astfel de om rămâne netulburat în faţa durerii şi a plăcerii, netulburat în bogăţie sau în umilinţă. El rămâne martor la tot ceea ce se petrece. Evenimentele sunt ceea ce sunt, dar acum ele se desfăşoară „în faţa lui”. Martorul nu se amestecă în ele. El le reflectă doar, ca o oglindă în care se formează şi dispar mii de imagini şi care rămâne imaculată.
Fişiere Anexate :
Slabire Sustenabila fara chirurgie, fara dieta, fara cura si privatiuni Sustainable Weight Loss
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/slabire-sustenabila-...
NAMASTE
Stramosii nostri venerau moartea mistica(moksha) si viata eliberata, iar nu moartea fizica, ca religia care a fost implantata de colonizatori. Moartea fizica era prilej de bucurie, iar nu de respect, osanale, elogii si bocete.
Moartea mistica si calea de eliberare( "a doua nastere") in alte traditii
Mystical Death is the Road to liberation
La mort mystique est la voie de la libération
La morte mistica è la strada della liberazione
Mystischen Tod ist der Weg zur Befreiung

La muerte mística es el camino de la liberación


Awareness(Isis) & Mystical Death(Anubis)= Mystic Trance

Awareness & Mystical Death= Awakening Trance=second birth; rebirth
Isis(simbolul constientei), in colaborare cu Anubis(simbolul mortii mistice; transei) conduc la "a doua nastere"(second birth), trezire, transa eliberatoare(moksha; kaivalya) in Metropolitan Museum of Art in Manhattan
In Hinduism and Jainism, moksha (Sanskrit: liberation) or mukti (Sanskrit: release) refers to liberation from the cycle of death and rebirth.

Beliefs as to how moksha may be achieved differ considerably from tradition to tradition. Overall, three distinct approaches or margas (Sanskrit: paths) are recognized:

1. Karma Marga ("the path of action"): This path draws its inspiration from the Vedas and the teachings of Brahmans. It does not require one to pay visit to a temple or shrine or anything of the sort. All that is required is behaviour that results in the resolution of one's karma.
2. Jnana Marga ("the path of knowledge"): intense meditation and self-reflection. This path draws its inspiration from the Upanishads and the gurus that teach them.
3. Bhakti Marga ("the path of devotion"): this breed is more popular than the difficult second path. It is the identification of a worshipper with a particular god. In effect, it is the total devotion to a single god, usually Rama or Krishna. The first great text of "devotionalism" is the Bhagavad Gita ("The Song of God"). Krishna appears in this text and says: "only with love can you come to me".

see more in: Poarta transei/Trance gate
cartile publicate se afla pe: http://www.scribd.com/trancegate

Mystic Death, Marriage, and Rebirth
(From Sunrise magazine, November 1978. Copyright © 1978 by Theosophical University Press.)
The topic of initiation in any culture covers a wide range of experience. All such mystic rebirths, of course, have as their archetype those sublime initiations in which a spiritually advanced individual, his body in trance, descends into the "underworld," a sphere of life more material than our own, bringing to those who dwell there in darkness the light of his wisdom and compassion. Thereafter, making an ascent through the "heavens" or realms higher than ours (through the planets to the sun, as the ancient traditions say), he encounters his inmost Self, and perhaps is temporarily inspired by, or briefly becomes at one with, his solar logos. When the "twice-born" returns to earth, the glory of that event is shed on the whole of mankind and is, unconsciously, shared by all. Naturally, at the present stage of evolution there are very, very few indeed who can rise to such lofty heights.

The initiations of the Mediterranean Mysteries show the same basic pattern. The Greek term mysterion derives from the verb muein, meaning to close the mouth or the eyes -- a going into the darkness therefore, as the candidate or mystes after purification or katharsis withdrew into the mysterion, the darkness of the initiation chamber, where he suffered a symbolic death, to be reborn into the light of a new revelation, called the epopteia.

With all that has been written on the subject by authors both ancient and modern, there is no record of what precisely did happen during the ceremonies. Not only were the initiates pledged to secrecy, but also what transpired was perhaps too experiential to be translated into words. Whether any of the truly great initiations took place within the temple precincts we can only surmise, but these must have been exceptions, since then as now only the rare person was fit for adepthood. Some of those who went through the rites we know not to have been of pure or noble character, especially in later days when the Mysteries had vastly declined. The great merit of the Mystery Schools was that they made the universal wisdom-traditions available to anyone capable of grasping them and allowed the initiate to live with understanding and to die without fear, as Cicero tells us.

The elements of the mystic death and rebirth can be traced in systems of initiation all over the world, including those of Africa. Here too, the concept of initiation has a broad spectrum of meaning, from being a social requisite (though never divorced from religion), to serving as an avenue to the invisible or to divinity. For a hundred years or so, much study has been made in the West of ceremony and ceremonial objects of Africa, but the approach is perhaps too academic to grant that to the Africans these can have a spiritual significance equal to that claimed for the accoutrements and manner of worship of Occidental faiths. Many things dealing with initiation have been classified under the blanket headings of magic (superstition, in other words) or rites of passage -- both deemed too primitive for the Western mentality to understand. And so, in our inquiry, we have seldom penetrated the barrier of outer customs which, without understanding of their rationale, can appear foreign enough to justify our preconceptions.

In this context it is interesting to note a few similarities between some of these aspects of African initiatory rites and those of the Mysteries of ancient Greece and Asia Minor. Though some of the information may well stem from evil gossip on the part of the early Christians, we are told that in Phrygia candidates were subjected to "prolonged fasts, absolute continence, severe bodily mutilations and painful flagellations, uncomfortable pilgrimages to holy places." (S. Angus, The Mystery Religions, A Study in the Religious Background of Early Christianity, Dover Publications, New York, 1975; p. 84.) If in Africa practically all ceremonies are accompanied by blood sacrifices, the Greeks were not without these, as in Eleusis, for example, a young pig was slaughtered after the initiants had bathed in the sea. Furthermore, the mystes sometimes smeared his body with lime or plaster or received a new name and a new robe, like many African youths during and after puberty rites. The Greek hierophants, in some instances, wore masks as do their African counterparts; and sacred dances were also part of the Mysteries.

No material accessories or outer forms, however, have any intrinsic importance compared to that which they are deemed to help evoke in the consciousness of the initiant, so that he may go through a psychological or spiritual quickening process. Circumcision, cicatrization, and other suffering inflicted on the body, apart from having hygienic or esthetic value in some cases, mainly constitute a sacrifice of one's own flesh, which is thought to lead to control over the lower nature -- a form of discipline or mortification practiced by ascetics and aspirants of all ages, for, as the Greeks explained, if one wishes to share in the joy of the deity, one first has to suffer with him.

The most widely observed initiation rites on the African continent are those that usher the individual into the responsibilities of adult life. Among some peoples these are relatively simple ceremonies; in other cases a long seclusion is involved, with difficult trials and instruction. Perhaps there are no further initiations after these, or else other rites may follow later in life as among the Gikuyu, for instance, on the occasion of marriage and death for both men and women. Men are initiated several more times before death than women, since first they become elders of a junior grade, then active elders and, finally, elders of the third grade (L. S. B. Leakey, The Southern Gikuyu before 1903, Academic Press, New York, 1977; I, 3-5).

In tribal life such rites are well thought-out and proven methods to help a human being cross the threshold from one phase of his existence into the next. Always there is the emotional experience of a "death" of the "old" man (or woman), an ending of the foregoing period, marked by a time of retreat and isolation in the bush, into caves or even artificial excavations. There in the womb of nature, as it were, the initiant "can 'grind up' his old personality in order to form another one out of it." (Dominique Zahan, Religion, Spiritualite et Pense Africaines, Payot, Paris, 1970; p. 46.) The subsequent rebirth is marked by the return to family and community. At such times also the hair is shaven off, "another act symbolizing and dramatizing the death of one state and rising again of another . . . old hair must be shaven off to give way to new hair, the symbol of new life." (John S. Mbiti, African Religions and Philosophy, Anchor Books, Doubleday and Company, Garden City, N.Y., 1970; p. 150.) Frequently new garments are donned or a new name assumed and, to emphasize the clean break with the past, objects used during retreat are burned or disposed of in other ways.

Also initiations into various cults are based on the classical pattern of death and resurrection. P. Amaury Talbot describes some of the cults and ceremonies as he found them among the Ibibio around 1912. It was his personal conviction that this tribe living in Southern Nigeria, off the shores of the Gulf of Guinea, is "one of the most ancient peoples in this or perhaps any part of Africa." (P. Arnaury Talbot, Life in Southern Nigeria, the Magic, Beliefs and Customs of the Ibibio Tribe, Macmillan and Co., London, 1923; p. 5.) His informants told him that the most important of their cults, the Egbo, had been given to them "in high and far-off times, by a divine woman, . . ." (ibid., p. 170). reminiscent of the Mysteries of Eleusis, brought to mankind by Demeter, mother of the gods. Many Ibibio cult ceremonies involved human sacrifices.

The entry into the Idiong cult Talbot compared with that into modern Freemasonry. The ceremony begins with offerings to the ancestors which are left out in the open. The priest then watches for the vultures to come, for these are not regarded as mere predatory birds but as representatives of the ancestors. When they do arrive, this is a propitious sign. The head priest thereupon approaches the candidate saying, "I am about to kill you," and having symbolically fulfilled this, he solemnly announces, "Thou art dead." Other cult members give the "deceased" a burial and go through the motions of mourning for him. The priest endows a twig of a plantain tree with the power of bringing the "dead" man back to life, and the latter after having been struck seven times with the stem of the twig indeed rises, whereupon the priest whispers a prophecy into his ear. At a later point in time, further ceremonies are performed which have the aim of endowing him with second sight. We are left with the impression that this was more a ritual gesture than an actual event, although a high-ranking member of the cult once told Talbot that during such an initiation he had been "sent to the spirit world in order to commune with the ghosts -- a power which had remained to him after he had returned to earth-life." (Ibid., p. 178.) Even if a certain degeneracy has crept into these rites, they are vestiges of an original knowledge of the ancient wisdom-traditions.

In Dahomey, entry into any cult is accompanied by prolonged instruction. In that country cults have sprung up around the various main deities, and often its members had been promised to such deities by their parents, perhaps as a repayment when the gods granted a child to a hitherto barren mother. Membership can also be inherited. The ceremonies begin with a public dance, followed by forty-one days of secret ceremonies. The novice is then symbolically "killed," and remains in the cult house for seven, nine, eleven, thirteen, or sixteen more days when he or she is regarded as having "died." Now a "resuscitation" has to take place and the family members, who have come to "mourn" the candidate, are asked what sins the "dead" had committed. All the gods are asked for forgiveness, and in the case of a man a cock is sacrificed; for a woman a hen. The initiant is brought back to life by the priest calling out the name fifteen times. A period of seclusion follows of three, five, or seven months, during which a secret language is taught, also ritual dances, songs sacred to the god, and the right method of worship. All this time the family does not know whether their relative is dead or alive, since indeed it happens on occasion that people do die during this "spiritually critical time." (Melville J. Herskovits, Dahomey, an Ancient West African Kingdom, Northwestern University Press, Evanston, 1967; 11, 184.) At the end of this period the initiant is shown the objects of worship and told how his god is to be worshiped. He receives many secret instructions. In a final ceremony one of the gods "declares war on him," i.e., takes possession of him, which happens during the beating of the drum. A dance marks the end of the isolation. The cult member receives a new name and is considered completely reborn. As a culmination, the newly initiated cry out to their god: "My husband, I worship you," for regardless of their sex they are now the mystic consort of the deity.

This type of initiation in Dahomey also shows all the elements of the symbolic death, sacred marriage, and rebirth, and at the climax the candidate is infused with the presence of the god or, to use the Greek term, becomes "enthused." The entire procedure is carefully and there is little of an induced state of ecstasy, for the dancer "is most rarely, if ever, completely in a trance." (Ibid., p. 199.) Skeptics among the Dahomeans themselves say that the reasons for becoming a cult member can be many; some, for instance, regard it as a chance for a rest from their daily activities, others enjoy the prestige it confers, or are motivated by curiosity. But even these skeptics admit that a real "mystery" can be experienced.

Such persons feel an exaltation, a sense of awe and of unity with the god that, though held in check between ceremonies, wells forth at once if the proper songs or drum rhythms are heard. On such occasions, as the vodunsi* stand ready to dance, a figure taller than any human stands before them, the left hand outstretched to touch their heads. This is the vodu. And when the hand touches them, they feel a great strength. As they dance, they are no longer themselves, and they remember nothing of what happened when the vodu finally leaves them. But when they regain consciousness of the world outside, and are themselves once more, they feel as though something heavy had left them. -- Ibid., p. 200 (*the concept vodu includes the vodu or deity itself and its 'force,' located in its cult house; a vodunsi is a cult member of any specific vodu)
Among the Bambara initiation is a learning process that takes many years of a man's life. While he will gain much practical knowledge, above all things he will work toward improving and, indeed, rebuilding his character, particularly during actual initiation periods. These Sudanese people have six societies or schools, the first five leading up to the sixth or Kore society. The initiants undergo great physical suffering and arduous trials, using their body as a humble instrument to gain control over themselves as a means to learn to endure, to be steadfast, and to have watch over their tongue and emotions. The Bambara think of silence as being centripetal, leading man to his inner self, whereas words are centrifugal and can uselessly scatter the life force. Silence is no lack of sound, but the "mother" of the word, which is the creative force.

The Kore prepares the initiant for death itself. During the first initiation all stages of physical death and birth are gone through symbolically: for instance, the candidate is put in an animal skin with irritating materials signifying his being placed in the tomb; he walks over hot ashes indicating how he is purified, etc. Subsequently he is "born," ceremonially washed, so that his spirit will be unobscured, is oiled to engender spiritual pleasure in his contact with the Invisible -- to mention but a few steps. During the second initiation he relives the period of the newly born until the end of the circumcision, marking his progress toward becoming an incarnated son of the deity.

Parallel with this is a more profound apprenticeship in which his consciousness is taught about his ascension toward his god. This is done in eight "classes." The first teaches him about his animal nature; the second trains him in spiritual quietude; the third in equilibrium, while the fourth is called the "fire bearers," referring to the divine fire which consumes the "old" man. In the fifth of the series he experiences joy and pleasure about his union with his god as in a marriage; in the sixth class this marriage is consummated. The initiant takes his place beside his god in the seventh stage, as enjoying the royal power of his divine spouse. In the final and eighth stage he becomes identic with the divinity: "the same as the Other, or rather the same and the Other." (Zahan, p. 217.) As with the Dahomeans, the initiate has become the divine bride.

The whole sequence of training is so rich in symbology of the union of man and his inner god, that there is no doubt that it has its roots in a real and pure knowledge of the universal wisdom-traditions. How the psychological and spiritual alchemy is wrought in the individual consciousness is a mysterion that belongs to the Bambara. Evidently it is not an ecstatic experience, but "the result of a long labor of the adept to conform to an invisible model inculcated with the aid of rites." (Ibid., p. 218.) Like Cicero, the initiate gains equanimity toward suffering and death and "a new dimension without which the perspective on humanity would find itself reduced to the proportions of an anguishing slightness." (Ibid., p. 223.) Thus liberated from concern about his mortality, he returns to a state of innocence and freshness of mind as of a child. He then goes back to his daily life, for the experience does not turn him into a recluse but from now on he projects his knowledge and vantage point into his own life, into that of the community and of humanity in general.

The essence of initiation is, of course, never confined to organized systems, for in the life of each one of us are those difficult, often excruciating, experiences we have to face, seemingly bereft of guidance. When we manage to live through them with courage and in a positive frame of mind, we sometimes gain a wonderful new insight, and in a sense we feel that a part of ourselves we had never known about has been born from our suffering. This is the theme song of evolution: the struggle between spirit and matter, in which hopefully the light side wins out. For our inner growth no initiatory couch, no ceremony is needed, and the crypt is our situation here and now, our higher self the hierophant. The more consciously we ally ourselves with the light and try, willingly and knowingly, to work toward the unfolding of our higher potential, the more illuminating will be our epopteia -- for us personally and for all mankind.
articol completat
articol completat cu o imagine
Remediul la sinuciderea individuala si colectiva este eliberarea (moksha; moartea mistica )
http://reteaualiterara.ning.com/group/caleaeliberarii/forum/topics/...

am reincarcat imaginea care disparuse si apare in doua articole:

Remediul la sinuciderea individuala si colectiva este eliberarea (moksha; moartea mistica )
http://reteaualiterara.ning.com/group/caleaeliberarii/forum/topics/...
De ce Eckhart Tolle nu spune nimic despre capacitătile uriase ale inconstientului fiintei umane?
http://reteaualiterara.ning.com/group/caleaeliberarii/forum/topics/...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor