De la alfa la omega

[Gabriela Frantz]

 

                       Anotimpul vieţii

 

Purtăm cu resemnare pe coridorul vieţii

Bagajul cu-amintiri din anii tinereţii.

Cu mâna dau în laturi a timpului perdea

Şi văd cum ghiocelul culege-n poala sa

Cele mai pure lacrimi din roua dimineţii

Cu care eu mă scald în primăvara vieţii.

Din lacrima de rouă îmi împleteşti cunună,

Azi tu eşti sclavul meu, iar eu îţi sunt stăpână!

 

În joaca de copil îmi făuresc palate

Şi-n labirintul verii le rătăcesc pe toate!

Mă lupt cu valul vieţii, alerg după noroc,

Îl simt cum se topeşte în mingea de foc,

Cobor adânc în mine pe scările cetăţii

Şi-aud cum plânge-n taină glasul maternităţii.

Când rodul fericirii ţi-am dăruit din sân,

M-ai transformat în sclavă şi-ai devenit stăpân!

 

Prin secetă şi ploaie-am ajuns la secerat,

Vom pune în hambare ceea ce-am semănat

Şi tot ce doamna toamnă ne-a dat, noi, cu sudoare,

Le-am adunat pe toate-ntr-un bulgăre de sare

Iar provocarea sorţii acum o preţuim

Căci ne-a-nvăţat secretul să supravieţuim!

Abia când am ajuns la capăt de hotar

Noi ne sincronizăm pe-al vieţii patinoar!

 

Clepsidra timpului nisipu-ncet îl cerne,

Covorul de zapadă-l simţim cum se aşterne;

Cu viscolul pe braţe în iarnă noi păşim,

La suflete cunună de nea le făurim.

Din lacrima zăpezii sorbită de pământ

Răsare ghiocelul, gingaş, în alb veşmânt!...

Şi pentru-a nu rămâne cumva datori vieţii,

Tot ce-am agonisit, lăsăm posterităţii!