RPT - Republica Poetica TELCIU by Maria Patricia Birtocean - Întâlnirile de la Telciu

Au trecut deja 4 zile...4 amãrâte de zile de când am ajuns în lumea mea liniştitã unde sufletul mi se putea odihni pânã acum. Readaptarea la oameni, la oraş, la ceas şi la zgomotul acesta fãrã vreun sens are loc mai greu decât credeam. Nu m-am gândit vreodatãcã reîntoarcerea pe tãrâm natal îmi va cauza un tumult sufletesc de o asemenea amploare. Practic nu îmi gãsesc lucrurile prin casã, de parcã cineva le-ar fi mutat pe ascuns, nu îmi gãsesc orele de somn, nu îmi gãsesc starea în care sã fac pur şi simplu ceva constructiv. Spre searã le-aş chema pe fete sã mergem jos, dar îmi dau seama cã ele sunt acasã, cã nu stau la mansardã, ci la etajul 4 şi cã nici mãcar foişor nu mai avem, iar workshopul l-ar putea ţine cel mult vecina mea din scara B, care, sã fim sinceri, nu are nici pe departe atâta farmec cât aveau Gelu Vlaşin, Sorin Despot, Rãzvan Ţupa, Alexandru Matei sau Andrei Ruse. Şi mã trezesc oarecum din starea asta adâncã de visare şi îmi pironesc privirea în pozele de pe net sau în scrierile postate pe reţea.

Motivul acestei imposibilitãţi de adaptare probabil l-aţi ghicit de la primele cuvinte: Republica Poeticã Telcia. Cum am ajuns acolo? Primul drum singurã cu trenul, o experienţã multietnicã, o adaptabilitate la condiţiile de mediu pe care nu mã aşteptam sã o am(ca flora spontanã), apoi gara din Telciu, Gelu, Irina, SGB, maşina lui SGB şi, într-un binecuvântat final, Pensiunea Vlaşinilor. Acolo i-am cunoscut pe ceilalţi dupã care m-am blindat în mansardã în spatele tuturor fricilor şi ideilor cu care am venit de acasã (ele au fost mai greu de cãrat decât bagajul propriu-zis). Acolo am gãsit-o şi pe Raluca şi tot acolo, urma sã ne gãseascã în zilele urmãtoare Gabi, într-o dezordine de basm.

A fost o dimensiune oarecum atemporalã. Ceasul devenea ceas doar atunci când trebuia sã plecãm undeva, în rest era o “chestiuţã” care te anunţa cã eşti mai rezistent decât credeai la nesomn. Telciu a fost...este locul în care oamenii, înainte de a fi scriitori, poeţi, chestii importante, sunt oameni. Telciu este locul în care poţi sã plângi dacã ai chef sau sã îmbrãţişezi pe toatã lumea sau sã trimiţi pe toatã lumea la origini (nu e frumos, dar dacã vrei, poţi). Telciu este locul în care poţi ajunge atât de tare sã nu mai înţelegi nimic încât sã realizezi cã ai înţeles totuşi lucrurile în proporţie destul de mare. Telciu este locul în care poţi sã fi copil, adult(deşi nu e de preferat, adult poţi fi oricând), japonez, englez, spaniol, olandez, american, turc (şi sã fi prieten cu o franţuzoiacã), elveţian, rus, african, brazilian, poţi fi un zugrav inocent sau un ţãran desculţ, poţi fi chiar tu... orice îţi doreşte sufletul.

Dacã stau sã mã gândesc, mi-aş da o mânã (deşi nu cred cã ar avea cineva nevoie de ea) sã mai fie o noapte întreagã în care sã citesc “black job” alãturi de Gabi şi sã cântãm pânã trezim vecinii de camerã, o dimineaţã în care sã povestesc cu Raluca pânã când cineva strigã la noi sã închidem uşa, o searã în care sã povestesc cu Gelu şi în care sã o aud pe Cristina cântând, o dimineaţã în care sã beau vin alb dintr-o canã de ceramicã împreunã cu Bogdan, sã ascultãm “Ielele” şi dupã aceea sã plângem(adicã eu sa plang) pentru cã ne va fi dor de toate astea, de umblatul prin iarbã, fãrã sandale, la 5 dimineaţa dupã o noapte albã, de cititul Veronicãi, de Oana, de zâmbetele lui Darius, de “Take five”, “Little boxes”, “Aş vrea sã ne vedem la mall” sau de minunata “O bucatã de ceeer”, de legãnatul în balansoar cu Gabi şi Sorin, de râsul care îţi amorţeşte obrajii, de toate lucrurile pe care le-ai aflat pentru prima datã.

Un etc mi-ar fi de folos acum pentru cã aş putea umple 100 de pagini şi tot nu aş spune complet ce a însemnat RPT pentru mine, ce au fãcut oamenii aceia pentru mine şi de câte lucruri îmi va fi dor(şi îmi este deja). În plus aş putea sã vã spun un milion de lucruri despre viaţa noastrã acolo, tot nu aţi putea-o trãi şi nu ne-aţi putea înţelege pe deplin entuziasmul şi dragul decât dacã aţi trecut pe acolo, dar “nu e panicã, e party” (ar spune Bogdan Coşa zâmbind).

VIVA LA REPUBLICA! VIVA TELCIA şi toţi locuitorii ei! (Cristina)

Vizualizări: 124

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor