săptămâna trecută (14-19 august 2010) am participat la Întâlnirile de la Telciu (devenite ulterior, pe bună dreptate, RPT – Republica Poetică Telciu), un eveniment organizat de Gelu Vlașin prin Rețeaua Literară.

dacă nu mă înșel (și de obicei n-o fac, mă-nșeală alții sau așteptările), este primul eveniment de acest tip susținut aproape exclusiv (sau demarat exclusiv, na) de un site literar - cel puțin după ce am început să vorbim despre web 2.0, pentru că înainte mai existau niște tabere de creație organizate de Poezie.ro, site care deși se laudă acum cu milioane de utilizatori și păstrează un trafic la fel de mare ca în trecut, lasă de dorit în materie de proiecte OFFline.

poate nu putem spune încă faptul că arta reușește să pornească din online și să ne aducă într-un final față în față, ar fi prea mult, ar fi neindicat să ne lăudăm aiurea și să ne umflăm în să nu zic ce, dar cu siguranță ce a realizat Gelu Vlașin sau Rețeaua Literară (pentru mine sunt una și același lucru, fără supărare) este un prim succes de luat în seamă. o reușită din care să ne inspirăm, să lăsăm orgoliile 'elitiste' sau doar 'literare' de doi lei, să ne deschidem, să ne unim și să ne aducem aportul la ceea ce-mi place să definesc în două cuvinte: cultură și viață.


de ce viață? pentru că dacă e să stabilim o primă caracteristică a RTP, aceasta a fost, spre deosebire de tot ce ne-au arătat de-a lungul timpului diferite instituții prin colocvii, evenimente fâsâite pentru vârsta a treia sau alte experimente în general nereușite – revin – întâlnirile de la RTP au fost vii. duhneau, dacă îmi permiteți să folosesc partea frumoasă a acestui cuvânt, a viață.

și povestea e că toată lumea are o poveste. fiecare a venit cu pachețelul de acasă, cu realitatea lui, mai mult sau mai puțin potrivită la început, pentru a crea o lume nouă. localitatea Telciu s-a transformat timp de o săptămână în ce am vrut noi: un tărâm în care arta nu este doar frumusețe, dar are și tupeu și provoacă; un loc unde creierele și sufletele sunt stoarse la fel ca prunele sau perele, numai că în loc de superba palincă ardelenească (sau în afară de ea, ca să fim corecți) am avut literatură; și poate cel mai important, faptul că peste zece persoane din medii total diferite, cu experiențe și profesii (unde a fost cazul) total diferite, au reușit să devină o mare familie. familia RTP sau mai degrabă clanul RTP pentru că Dumnezeu știe cine vă ia dacă îndrăzniți să vă luați de vreunul dintre noi, ați priceput?

au participat (fără să mă enumăr în listă, c-ar fi patetic): Gelu Vlaşin împreună cu Cristina Maria Vlaşin (cu mici intervenții, dar în forță, ale juniorului Darius Andrei Vlașin), Alexandru Matei, Răzvan Țupa şi Iulia Stoian, Sorin Despot, Stoian G. Bogdan, Clara Mitola (Italia), Bogdan Coşa, Irina Roxana Georgescu, Elena Gabriela Lazăra, Veronica Plăcintescu, Maria Patricia Birtocean, Raluca Blezniuc, Silvia Grădinaru.

pe scurt, cum s-au desfășurat lucrurile:

în fiecare seară unul dintre invitații 'experimentați' a ținut un workshop. de exemplu: Sorin ne-a învățat cum să folosim clișeele până le umanizăm la loc, alături de un mic joc de teatru; cu Răzvan am stat de vorbă despre ce se întâmplă cu textul literar într-un performance; Alex a ținut un adevărat atelier de creație, punându-ne creativitatea la încercare (fiecare a primit o țară, apoi un apartament într-un bloc virtual – ne-am creat propriile noastre povești), iar eu am încercat, deși timpul nu mi-a dat ocazia să-l duc până la capăt, un exercițiu de comunicare, pe care urma să-l transform într-o schemă a unui spot de promovare.

separat de asta, am fost cu autocarul la casele memoriale ale lui George Coșbuc și Liviu Rebreanu, la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi (unde ghid ne-a fost Marin Mălaicu-Hondrari), o vizită scurtă la școala din Telciu, unde am stat de vorbă cu câțiva copii pasionați de literatură și, bineînțeles, ultima seară, unde a fost recitalul de la Bistrița.

cum aș putea să închei? sincer, nici n-aș vrea, preferam să stau acolo decât să fiu acum în București să scriu articolul ăsta. după ce împarți cu atâția oameni mișto o bucată de timp în care te rupi de lume, n-ai cum să nu te simți puțin singur. dar trece. la fel ca viața.

Vizualizări: 44

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor