TABLOID DE GÂNDURI

RPT? Pentru mine a însemnat clipa redescoperirii. Inainte de a fi scriitori apreciaţi / criticaţi / premiaţi, mai întâi de toate am fost oameni acolo. Lecţia cea mai importantă a fost cea în care am învăţat să locuim împreună, să ne acceptăm reciproc timp de 6 zile tarele şi calităţile.Pare frumos, pare uşor..dar de fapt a fost greu. Nu e totul miere şi lapte,dar sunt sigură că micile şi marile noastre polemici ne-au apropiat, astfel încât azi nu mai pot vorbi despre RPT ca despre o tabără de creaţie banală ci mai degrabă ca despre o întâlnire, o vacanţă în lumea artei alături de cei mai dragi prieteni. Poate e prea mult ce am să spun acum...dar în pensiunea Vlaşinilor cred că s-a petrecut o minune în acele zile – locuitorii RPT au devenit o familie. Nu găsesc un cuvânt mai potrivit care să descrie atmosfera, pentru că noi am făcut tot ce face o familie – am râs, am plâns, ne-am bătut, am scris, am gătit, ne-am iubit, ne-am urât, ne-am îmbrăţişat, ne-am aruncat vorbe grele, am făcut glume mai mult sau mai puţin piperate, ne-am ajutat reciproc, am vorbit despre orice fără nici o reţinere, am ascultat muzică şi am ascultat mărtusirile/durerile fiecăruia, am privit, am mâncat la aceeaşi masă, am dormit, am vizitat, am fotografiat, am cumpărat, am filmat,am fumat (toţi cu excepţia boboacelor) am...uitat de vechea noastră viaţă şi ne-am dedicat trup şi suflet acestui experiment literar, fiecare a dat tot ce a fost mai bun din el. A doua lecţie? Eu am redescoperit poezia, apoi în diferite situaţii limită am aflat cine sunt eu şi de câte sunt în stare de dragul versurilor - aş putea să continui cu a treia,a patra,a cincea lecţie, dar nu...de aici încolo cititorii vor extrage morala din poveştile ce urmează să le scriu, din fiecare scrisoare adresată fiecărui participant din tabără, apoi veţi putea asculta melodiile lor preferate şi veţi simţi ce simt şi ei în clipele în care scriu, astfel le veţi înţelege mai bine operele. Ce privilegiu mai mare ca acesta să ai ca cititor/scriitor la început de drum decât să locuieşti sub acelaşi acoperiş cu oamenii pe care îi admiri şi îi citeşti constant, să vezi dincolo de succesul lor literar - cum sunt şi ei oameni ca tine,ca mine...doar că au un grad incredibil de sensibilitate, într-un cuvânt sunt geniali şi nu îi laud eu ci premiile/faptele lor spun asta...sincer cred că pe lumea asta nu există meserie mai frumoasă decât aceea de a fi scriitor şi vacanţă mai interesantă decât cea pe care am petrecut-o la Telciu.

Sorin Despot


Cine va mai desena steluţe şi inimioare lângă versurile mele ca să nu repet greşeala? Cine va mai sta o noapte întreagă să-mi explice ce înseamnă Adevărata Poezie, clişeele literare, cum e de fapt viaţa, dragostea, despărţirile, bolile, oamenii? Cine o să-mi mai zâmbească la 5 dimineaţa, ca apoi să mă strige “Drama Queen”? Cine mă va invita să alerg desculţă prin grădină, noaptea? Cine îmi va oferi ocazia să joc rolul unui muncitor beat din Roma (poetry performance) ? Cine… Cine îmi va răspunde atât de sincer la întrebarea “Spune-mi ceva despre tine, din interiorul tău, ce nimeni din Lumea asta nu ştie şi nici măcar nu bănuieşte”? Cine îmi va săruta mâna fără vreun motiv anume? Cine mă va privi aşa de frumos în timp ce citesc poemul de la pagina 67 din volumul “Apasă”? Cine va mai sta lângă geam, în spatele meu (fără ca eu să ştiu asta) şi în timp ce îşi fumează ţigara să citească toate versurile pe care eu le aştern pe foaie? Şi uite aşa Sorin am scris din tine, din mine , din amintirile de la Telciu o poezie simplă “CINE…”, în semn de mulţumire pentru tot ce ai facut pentru mine. Mai multe nu vreau să-ţi spun, tu m-ai învăţat că e mai bine să sugerez doar...



APĂS...

Andrei Ruse


Ar trebui să fiu dată în judecată pentru că am adormit la ora 3 dimineaţa când tu ai început să-ţi susţii workshop-ul. Mai am şi acum remuşcări, ce fel de “fan” sunt eu dacă nu sunt în stare să ascult zi şi noapte vorbele “idolului” meu :)) Poţi să ceri să fiu şi arestată, merit tot ce-i mai rău, dar Andreeeeei nu dormisem de mult (iar eu când nu dorm şi sunt obosită tare devin periculoasă, ca în jocul “Mafia” – sunt o criminală adevărată, vorba lui Gaby) În seara aceea dacă mai stăteam mult cu ochii deschişi cred că aş fi început să mă metamorfozez într-o chestie ciudată, o combinaţie fatală între curcă beată şi ţânţar ninja. Oricum eşti obligat prin lege să-mi rămâi idol fidel până la moarte, rolul tău nu este doar acela de a-mi face toate capriciile ci şi de a…De fapt cred că ţi-am explicat de ce te-am nominalizat idolul meu (este o funcţie importantă, trebuie să mă tratezi cu foarte mare delicateţe şi răbdare şi ironie cât încape) După cum spuneam,există pe acest Pământ 3 motive pentru care tu exişti şi respiri în viaţa mea (chiar şi de la distanţă,nu-ţi face grij - simt cum vibrezi) : 1. Pentru că eşti un adevărat cavaler şi-mi torni apă în pahar doar când e Silvia prin apropiere 2. Pentru că râzi mereu la glumele mele,chiar şi la cele proaste 3. Pentru că ai cea mai ispititoare şi profundă privire când fumul de la mici se intersectează cu ochii tăi şi din fericire am reuşit să iau o mostră din acele clipe cu ajutorul aparatului meu de fotografiat. Aşa a fost să fie,poţi să fii sceptic dar asta e “natura destinului” ! (nu zâmbi încă , pot spune clişee şi mai mari :))

Black job men, mă închin în faţa sensibilităţii tale şi recunosc că ne-ai impresionat pe toţi cu poemele scrise. Tandreţea gesturilor tale şi felul cum percepi tu iubirea în zona urbană m-a cutremurat. Următorul tău volum ştiu de pe acum că va avea succes...de ce? Pentru că tu eşti obsedat de originalitate şi în tabără ne-ai mărturisit tuturor că nu vei mai scrie până când nu-ţi va veni acea inspiraţie revoluţionară – de a scrie ceva cu adevărat Nou. Dintre versurile poemului tău “Alege”, aleg să spun ca a fost o onoare Andrei Ruse să stau la aceeaşi masă cu tine şi să schimb lumea prin Poezie. Data viitoare când ai să mă întrebi “Eşti bine?” am să-ţi răspund direct “dă-mi un vers de-al tău şi-mi revin şi de nu cer prea mult mai vreau şi o pălărie de-a ta, care să-mi ascundă privirea de străini”



habar n-ai câte ore am căutat pălăria asta pentru tine

Alexandru Matei



Când mă gândesc la tine îmi vine să râd, pentru că îmi amintesc cum te-am cunoscut – pentru mine a fost destul de penibil. Dar trecând peste faza jenantă cu pijamalele mele roz, mărturisesc că mi-a plăcut prima noastră discuţie – totuşi au fost destul de neobişnuite subiectele cu care m-ai abordat, dar pe de altă parte în lumea scriitorilor ciudăţeniile sunt la ordinea zilei. Menţionez acum (atunci eram destul de adormită) că nu sunt de acord cu teoria ta conform căreia un cuplu nu rezistă dacă ambii parteneri sunt artişti, din contră consider că acest lucru îi apropie mai mult. Mă bucur că ai reuşit să ajungi la Telciu să-ţi susţii workshop-ul, pentru că al tău a fost unul foarte reuşit. Felicitări pentru idee! A fost interesant şi provocator să scriem toţi câte o poveste prefăcându-ne că suntem olandezi, americani, africani, ruşi, japonezi etc. care locuiesc în acelaşi bloc virtual într-o ţară utopică, în seara aceea s-a născut Republica Poetică Telcia şi cele mai frumoase , haioase şi sensibile poveşti ale noastre. Am fost surprinsă de imaginaţia bogată a tuturor şi de felul cum fiecare scriitor a surprins esenţialul despre ţara pe care a ales-o,am putut afla astfel informaţii preţioase despre tradiţiile fiecărui popor.M-am bucurat că a venit ca invitată specială - o tânără frumoasă şi talentată, un promotor cultural de excepţie Mihaela Mocanu. Datorită ei, seara următoare la Bistriţa am avut ocazia să stau de vorbă cu un intelectual şi un poet în adevăratul sens al cuvântului - Bogdan Lipcanu. Ne-am simţit bine în ultima seară la masa festivă, însă a fost prea pustiu fără tine, Clara, Sorin...


Mulţumesc pentru fiecare compliment!

Stoian G. Bogdan (sgb)



“să moară cichi de râs” eşti cel mai imatur, iresponsabil, şmecher,tupeist băiat dar în acelaşi timp eşti unul dintre cei mai sensibili poeţi pe care îi cunosc (să nu crezi că nu m-a impresionat povestea din poemul cu “raluca”, deci ai habar ce înseamnă boala/durerea). Am să-ţi mărturisesc ceva acum - nici nu-ţi închipui cât de mult te-am “adorat” în perioada cât am stat la Telciu. Câte amintiri frumoase, clipe interminabile în care tu cântai non-stop hitul tău “o bucată de cer” , te priveam ore în şir, eram “fascinată” de capacitatea ta de a vorbi 24 h din 24 chestii semnificative pentru cultura mea generală despre trecutul tău amoros. Sunt atâtea motive pentru care te “ador”...ador felul teribilist în care conduci, cum reuşeşti să iei curba cu 150 km/h. Doar gândul de a-mi pierde viaţa lângă un “zeu al poemelor” ca tine mă lasă fără cuvinte, magică senzaţie. Totuşi ştii care e amintirea mea de suflet? Dimineaţa în care te-am pus să mânânci morcovi şi tu chiar ai acceptat, da...e ceva memorabil, să povesteşti asta nepoţilor tăi . Deşi erai insuportabil uneori, mulţi am apreciat tot ce ai făcut tu în timpul workshop-urilor şi nu numai, ne făceai să zâmbim, emanai o incredibilă poftă de viaţă, pe care ne-ai insuflat-o tuturor celor prezenţi. Iţi mulţumesc pentru toate momentele când îmi luai foaia din mână şi îmi citeai versurile, poate voiai puţin să epatezi...dar dacă ai făcut-o pentru poezie, deja nu mai contează restul. Nu îmi eşti deloc simpatic când cerşeşti “Hiper-Fela”, ştiu că nici eu nu îţi sunt foarte dragă - dar azi cred că putem zâmbi amintindu-ne de toate “luptele” noastre. Ştiu că de multe ori îţi doreai să mă vezi zdrobită, la pământ – însă nu eşti aşa de fioros precum te crezi, nu mă intimidezi deloc atunci când mă jigneşti şi acum îmi dau seama că tu ai ştiut tot timpul asta – nu m-ai fi atacat dacă nu mă considerai o persoană puternică. In spatele acelui băiat dur se ascunde un suflet hiper-sensibil şi eu m-am convins de asta.

In loc de concluzie, scriu un vers dintr-un cântec “Maybe that's what happens when a tornado meets a volcano”.


lucrurile de care eşti tu dependent? Hmm...poezia, ochelarii şi :))

Răzvan Ţupa



Număr zilele, în curând…ceva din mine va muri şi poate altceva se va renaşte în loc, dar trupul îmi va rămâne pe veci ca şi inima – incomplet. Unde merg Nu mai vreau să fiu puternică , m-am săturat să tot înfrunt – vreau… ce? Ştiu că niciodată nu voi mai fi aceeaşi şi mă sperie gândul de a o întâlni (după) pe Ea. Mulţumesc pentru că m-ai ascultat şi mi-ai dăruit timp şi înţelegere. Uneori te miri cât de bine poate un străin să-ţi înţeleagă durerile, care pur şi simplu explodează la un moment dat. Ore în şir ţi-am repetat infantila întrebare “de ce eu?”, deja lacrimile nu mai sunt vizibile – totul se petrece în interior. Te-am cunoscut înainte ca tu să ştii că există “paşii mei care gonesc în amintiri”, Sorin îmi povestise despre “nimicul – ca nesfârşită întindere a clipei”. Am presimţit atunci că voi crede în zâmbet din nou când am să te văd. “Totul va fi bine” ??? Şi dacă nu va fi, există ceva ce nu va putea fi niciodată “extras” din mine – Poezia! va fi de fiecare dată la fel de vie ca prima îmbrăţişare

IULIA STOIAN



M-ai cucerit din prima clipă în care am aflat că lucrezi cu copii autişti. Eşti o persoană extraordinară!!! Iţi mulţumesc din suflet pentru că mi-ai interpretat desenul lui Vlad, curând am să-l revăd şi am să-i înteleg mai bine vorbele, gesturile. Poate va mai desena sau poate că nu, dar biserica a fost un cadou şi un simbol important pentru mine – în perioada aceea refuzam să mai cred în ceva, dar mesajul clar al lui Vlad practic “m-a trezit”. Referitor la poezie, mă bucură faptul că la Telciu ai reînceput să scrii. Bănuiesc că ai simţit din nou cum respiră viaţa prin tine când scrii versuri şi nu cred că există un sentiment mai profund ca acesta. Felicitari!


Bogdan Coşa


Pe lngă faptul că sunt moldoveancă (pe jumătate doar, căci m-am născut şi am copilărit în Sighetu-Marmaţiei) şi n-am ”simţ fonetic” am mai descoperit ulterior un motiv pentru care nu îţi sunt deloc, dar delooooc simpatică – de fiecare dată făceam duş dimineaţa tocmai în clipa în care tu aveai nevoie urgentă la baie. Mai punem la socoteală faptul că ţi-am „înmânat” o sticlă de Fanta pe care scria „fii o mamă bună” şi mă opresc aici până nu te enervez. Eşti un tip misterios, calculat , rece, sceptic însă în Poezie observ că te schimbi – câteodata eşti infantil, alteori brusc în mijlocul poemului versurile tale capătă o nuanţă sumbră - oricum devii altcineva, proiectezi o lume în care selectezi cu multă atenţie personajele. Ştiu că momentan lucrezi la o carte despre întâlnirile de la Telciu aşa că sincer îţi doresc succes şi inspiraţie. Fiecare avem propria percepţie asupra evenimentelor petrecute acolo, de aceea va fi interesant să citesc şi viziunea ta.

PS – Îţi mulţumesc pentru că te-ai trezit atunci dimineaţă să ne duci pe mine şi pe Vero la gară, gestul a spus multe despre caracterul tău.



Veronica Plăcintescu


Prima impresie? wouuu, you rock girl! Tu spui lucrurilor pe nume, eu când auzeam replicile tale atât de directe aproape nu-mi venea să cred că eşti tu – tipa cu bluziţe vaporoase şi bucle - păreai atât de dulce şi inocentă şi de fapt tu eşti atât de tonică şi aspră, dacă cineva te atacă înţepi dureros şi laşi şi cicatrici mari. Pari o femeie dură care a trecut prin multe şi nu se lasă doborâtă uşor de fleacurile vieţii, numite de unii obstacole. Tu eşti la fel de dinamică,sinceră şi captivantă ca şi Proza ta, în care abordezi subiecte dificile – avortul, căsătoria cu un bărbat în vârstă, divorţul, suferinţa, singurătatea... pe alocuri ai tendinţa să filosofezi, încercând astfel să laşi cititorului un gust mai puţin amar asupra evenimentelor tragice tocmai povestite. Pe de altă parte cred că te-a influentat mult viaţa la capitală, deşi grea, ţi-a oferit numeroase surse de inspiraţie - acolo totul e posibil şi nu există o delimitare clară între bine şi rău, totul fiind relativ. Tu ai reuşit să selectezi şi să ne arăţi tuturor frumosul, nuferii prin creaţiile tale în ciuda faptului că relatezi evenimente verosimile ale unei realităţi mizere.



Pentru că pot:))

MARIA PATRICIA BIRTOCEAN



Cândva am fost altfel, dar cu mult mai timidă decât tine şi foarte retrasă. Trăiam într-o lume a mea şi refuzam să cred că există răutăţi, mizerii mai mari decât cele pe care le ştiam pe de rost. Eram foarte inchisă şi vorbeam rar, evitam discuţiile cu ceilalţi şi îmi descărcam toate gândurile în Poezie. Au fost numeroase motivele pentru care eram aşa - eu trebuia să văd mereu evenimentele tragice ca pe nişte normalităţi , pe care viaţa mă forţa să le “înghit” zi de zi – încă din copilărie,eu trebuia să fiu cea puternică ca altcineva să rabde, să suporte... luam toată durerea asupra mea,deveneam astfel scut pentru că era nevoie de mine, iar eu doar prin lacrimi puteam “ataca” şi cele mai insensibile suflete. Aşa se explică de ce am simţit nevoia să te iau mereu sub aripa mea, pentru că ţi-am înţeles teama încă din prima zi. Aşa se explică de ce tu m-ai văzut “hotărâtă precum un vârf de munte”... pentru că eu plâng la cel mai simplu cuvânt frumos adresat, dar devin mai tare ca o stâncă când cineva mă atacă sau jigneşte pe cineva drag mie – sunt demult obişnuită să “lupt” dar nu pot să spun că n-am obosit şi de aceea uneori aleg să fiu indiferentă. Totul se intamplă în viaţă cu un motiv şi eu am inţeles clar asta. De aceea nu mai vreau să ai păreri greşite despre volumele tale...poeziile tale sunt foarte frumoase si nu trebuie să crezi că doar ţie îţi sunt dragi, ne sunt tuturor - şi mie şi Gabrielei şi lui Gelu , practic tuturor din tabără şi nu numai, uită-te încă o dată pe coperta cărţii tale – reciteşte gândurile alese despre Poezia Ta , pe care le-au lasat oameni valoroşi. E important să fii conştientă de talentul tău şi să înţelegi că fiecare poet are propriul său mod de exprimare, care ţie poate nu îţi este pe plac însă tu fii atentă şi priveşte dincolo de cuvinte, să vezi ce vrea cu adevarat să spună. În ziua de azi nu mai există reguli despre cum se scrie un poem, ci trebuie să inventezi tu un nou limbaj ca cititorul să simtă cu adevărat tot ceea ce ai vrut tu să transmiţi. De când e lumea se ştie că nu contează ce spui ci felul cum o spui .



într-o zi vom fi acele femei cochete cu rochii, tocuri, cercei lungi...însă până atunci mai avem puţin timp să fim copii

Elena Gabriela Lazăra


O domnişoară care-ţi atrage imediat atenţia când citeşte un singur vers de-al ei. Are un zâmbet fermecător şi ştie ce vrea de la viaţă şi de la poezia ei – e o perfecţionistă. Nu poţi să nu o îndrăgeşti când îi auzi replicile matinale “eu plecai/fusei/sunai/mă îmbrăcai”, iar la un moment dat făcui ce făcui şi mă trezii şi eu olteancă. Mă obişnuisem să adorm seara lângă ea, ascultând cum îmi povesteşte scene comice din viaţa ei...ea şi Maria au devenit pentru mine (nu ştiu cum) surorile pe care mereu mi le-am dorit. Eram combinaţia perfectă, ştia Gelu de ce ne-a pus împreună – în aceeaşi cameră au dormit o olteancă, o ardeleancă şi o moldoveancă de 17, 18 respectiv 19 ani . Să împart mansarda cu ele două a fost o experienţă de neuitat, fetele astea mereu aveau o vorbă bună pentru mine şi când eram tristă se străduiau să mă facă să zâmbesc. Era deja o regulă la noi - seara târziu o ascultam pe Maria citindu-ne pagini din caietul ei, Gaby lucra de obicei foarte mult timp la un poem iar noi aveam onoarea de-a sta lângă acest puiuţ genial să-i comentăm în exclusivitate noile versuri. Dar ce o făcea totuşi pe Gaby să strălucească aşa de tare? nu doar stilul ei de a scrie poezii ci şi felul cum se comportă / îmbracă – cele mai banale chestii ea le face Altfel. La workshop-uri o vedeam mereu cochetă şi cu părul prins în coadă, era misterioasă, tăcută dar când era întrebată ceva răspundea imediat – doar că rămâneai 2 clipe în stand – by ca să vezi dacă ai înţeles bine ce tocmai ţi-a spus. Avea mereu elementul supriză în buzunarul ei , iar când începea să vorbească în jur se făcea o linişte adâncă. Interesant era faptul că ea mereu dorea să fie lăsată să citească la final după ce terminau toţi - dar nu din cauză că era timidă ci pentru că are o gândire foarte matură şi avea nevoie de timp pentru a analiza versurile ce tocmai le-a scris.



Un zâmbet pentru copilul din tine

Irina Roxana Georgescu


Ai dispărut prea repede, tocmai în ziua în care începusem cât de cât să te cunosc mai bine. Cred că toţi te-am plăcut, eşti o fată frumoasă,copilăroasă,dulce şi deşteaptă – deci când tu ai spus despre ce lucrezi pentru lucrarea ta de licenţa (parcă) toţi am rămas cu gura căscată la ce titlu lung şi pompos ai rostit. In genere am observat ca tu eviţi să dai celorlalţi prilejul să te judece/critice – asta accepţi să o faci doar tu şi uneori răneşti adânc (cum s-a întâmplat cu poezia lui Sorin, atunci ai greşit fundamental – dar măcar ţi-ai dat seama de asta - pentru mine a fost şocantă scena pentru că în ziua precedentă Sorin îmi vorbise atât de frumos despre tine,descriindu-te ca pe o persoană foarte sensibilă) Păcat că ai această teamă de a scrie, de a scoate un volum al tău. Fiind critic firesc că nu vrei să-ţi asumi acest risc – ştii deja ce fel de opinii vei primi. Dar te-ai gândit vreodată că poate Poezia Ta chiar cu o mulţime de critici negative ar merita acest sacrificiu? Să reflectezi, sufletul tău sensibil e pregătit pentru poezie acum Tu trebuie doar să schimbi direcţia gândurilor tale.


Pentru că ştiu cât de mult iubeşti florile

CLARA MITOLA


Quando penso a te solo vedo lavorare sulla sua traduzione, non si stanca sempre di lavoro. Când am intrat prima dată în Pensiunea Vlaşinilor prima persoană pe care am văzut-o ai fost tu şi nici măcar “ciao” nu ţi-am spus - mi scusi, sono emotivi. Dar iniţial credeam că am greşit casa, degeaba mi-a dat Gelu atâtea indicaţii la telefon , când am ajuns în Telciu eu mă simţeam pierdută în spaţiu. Cum tot timpul erai ocupată, prea puţin am reuşit să te descopăr. Singura clipă în care puteam să-mi dau cât de cât seama cum eşti era în timpul workshop-urilor când citeai în italiană poezie. Atunci mulţi am realizat că nu eşti doar o traducătoare foarte bună ci şi o poetă, chiar dacă tu refuzai să ne crezi – să ştii că te pricepi la scris versuri. Orice om care e capabil să simtă poezia altora poate să o şi scrie de vrea. Dar pe de altă parte, dacă stai şi te gândeşti sunt foarte puţine persoane care iubesc şi înteleg cu adevărat poezia altora fără să scrie şi ei la rândul lor, în acest sens cred că tu eşti un “diamant” pentru poeţi, ce bine ar fi dacă ar exista mai mulţi cititori ca tine...



Am văzut cât de mult iubeşti animalele, aşa că îţi fac cunoştintă cu Buwulicy :)

Silvia Grădinaru


Ironică , comică ,drăgălaşă – eşti precum poemele pe care le scrii şi despre care uneori ai o părere injusta, ar trebui să le citeşti cu mai mult drag şi cu mai multă încredere. Imi amintesc de prima zi la Telciu, când ne-ai dus pe mine şi pe Clara pe toate drumuleţele şi ne-ai ”terorizat” pe toţi cu nevoia ta urgentă de a găsi o farmacie (de parcă în Ardeal găseşti ceva deschis în weekend, oamenii de acolo se respectă şi ştiu cât e de importantă odihna dupa 5 zile de muncă). In timpul unui workshop m-a surprins faptul că tu ţi-ai notat în caietul tău special o expresie/frază pe care am spus-o atunci despre ”you know who”. Şi mai avem noi ceva în comun, din fericire tu eşti mult mai norocoasă ca mine în privinţa aceea şi sigur o să-ţi rezolvi cu timpul problema. Apropo când mai mergem în cameră la Coşa&Ruse să ne „folosim” de ei?:)) (îţi dai seama cum sunt baieţii de neatenţi, au ditamai oglinda în cameră şi n-au realizat asta decât după ce am venit noi două aproape în fiecare dimineaţă la ei ca să profităm de acest obiect indispensabil pentru o fată).

PS – aş fi încântată dacă ai vrea să ne arăţi tuturor ce pictezi, ştiu că o faci ocazional dar cred că ai putea să postezi pe net câteva imagini sugestive.


Femeia – victimă a speciei

Gelu & Cristina Vlaşin


Gelu Vlaşin, îmi este aproape imposibil să vorbesc despre tine fără să nu mă gândesc în clipa următoare la Cristina şi Darius, cele mai importante fiinţe din viaţa ta, care te-au inspirat mereu şi de aceea poemele tale, de o sinceritate copleşitoare şi de un dramatism aparte au avut au şi vor avea succes. Tu ai scris Poezia din sufletul tău - ce poate fii mai frumos decât asta? îţi spun eu ce – faptul că ai dat multor tineri şansa să zboare alături de tine, ai promovat adevăratele valori şi ne-ai făcut să conştientizăm cât de multe putem schimba în literatura contemporană dacă credem în talentul nostru şi dacă suntem suficient de deschişi în a învăţa lucruri noi în atelierul tău virtual de creaţie “reţeaua literară” . De priveşti înapoi, vei vedea că suntem mulţi cei care îţi suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut pentru noi atât în spaţiul virtual cât şi în cel real. Astfel, pentru mine şi poezia mea au existat 2 momente cruciale – înscrierea pe reţeaua literară şi participarea la prima ediţie a Intâlnirilor de la Telciu, 2 paşi importanţi care au marcat începutul evoluţiei mele. Iţi mulţumesc pentru că mă implici în proiectele tale şi pentru că ai aşa de multă încredere şi răbdare cu mine. Ştiu că sunt la început de drum şi mai am multe obstacole de înfruntat, eşecuri de îndurat…dar pe lângă toate astea în mine port ceva măreţ – amintirea întâlnirilor de la Telciu A fost prima dată în viaţa mea când am văzut atâţia scriitori talentaţi sub acelaşi acoperiş. Faptul că am avut ocazia să trăiesc alături de ei una dintre cele mai frumoase experienţe literare a însemnat mult pentru mine. Chiar dacă în primele 2 zile mi-a fost greu să mă adaptez şi să fac faţă furtunilor ce veneau constant asupra mea la cel mai mic cuvânt rostit – azi consider criticile dure pe care le-am primit un pas înainte ( recunosc că începusem să mă întreb dacă ştiu să scriu poezie sau doar mă amăgesc singură ). Acesta a fost primul efect benefic pe care l-au avut ceilalţi asupra mea - m-au forţat să-mi depăşesc limitele şi scriind sub presiune am realizat că poezia se poate naşte oricând,oriunde şi din orice. Cel mai important moment a fost cel în care m-ai ajutat să mă redescopăr în seara când m-a cuprins acel blocaj literar. M-ai învăţat cât e de important “să pun un zid între mine şi lume” (Cărtărescu) atunci când scriu.

Cristina a fost o gazdă minunată, aşa cum o vezi tu aşa o percepem şi noi - într-un singur cuvânt “splendoare” . E un om frumos cum ar zice Despot – o mamă, o soţie şi o cântăreaţă deplină. Imi amintesc de o după amiază când am rugat-o să ne cânte Depresie Unu şi încă de la primul vers ne-au trecut toţi fiorii, eram vrăjiţi. Asemeni florilor pe care le îngrijeşte cu atât de multă dragoste, asemeni lor Cristina e de o rară frumuseţe atât interioară cât şi exterioară. Ceea ce nu mi-a plăcut la ea e că s-a stresat şi s-a îngrijorat prea mult pentru noi, a uitat că suntem copii mari. Ceea ce mi-a plăcut e că m-a lăsat să mă joc cu Darius cât am vrut eu, aproape cât am vrut pentru câ tu Gelu mereu ne provocai la scris, la discuţii, ne plimbai prin toate muzeele – cultură, cultură şi iar cultură dar şi noi eram şmecheri şi tranformam workshop-urile într-o distracţie pe teme literare, era o şcoală a vieţii pe care o modelam după cum ne dicta propria imaginaţie. Iar seara când scriam în celebrele caiete de la Telciu - ieşeau minunăţii, de eram şi noi miraţi. Aerul de munte+atmosfera plăcută+muzica de calitate+scriitorii talentati = 6 zile de vis, RPT a devenit o lume utopică şi doar cei care am trăit viaţa de acolo putem să înţelegem magia acelei perioade. Vorba Cristinei “Viva la Republica”.





Vizualizări: 78

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor