Lucia Dărămuş


Dicţionare misogine şi xenofobe?!

Ideea de a scrie, de a concepe un dicţionar, indiferent de natura lui, de obicei, aparţine unei colectivităţi, unui grup de cercetători, mai puţin reprezintă o întreprindere singulară, deşi, aşa cum ne-am obişnuit în ultimul timp, acest fapt nu mai are veridicitate în planul filologic, amintind aici de dicţionarul profesorului Aurel Sasu, dar şi, nu mai puţin, de impresionanta istorie scrisă de Alex Ştefănescu. La acest capitol al instrumentelor de lucru din sfera ştiinţelor umaniste se cade să spunem că nu stăm tocmai rău din punct de vedere numeric, nu şi calitativ, din păcate. Cînd întrebuinţez termenul calitativ mă refer la cîteva criterii clare care conferă gradul de acribie al unui instrument de lucru: autenticitate, nivel intelectual, valoare estetică, precizie, claritate, exhaustivitate, obiectivitate, corectitudine, imparţialitate...
Provocată de ancheta „Ştiinţa dicţionarului la români”, idee ce aparţine revistei Tribuna şi USR Cluj, mi-am definitivat un set de criterii valorice în concordanţă cu instrumentarul ştiinţific dobîndit în timpul studiilor filologice (latină-greacă veche), apoi în cadrul masteratului de lingvistică şi, nu în cele din urmă, în cadrul doctoratului pe tema morţii în tragedia greacă, set de criterii valorice pe care l-am aplicat cîtorva dicţionare pentru a răspunde printr-un articol bloc la cele şapte întrebări primite.
În anul 1869 apărea Panteonul român, autor Iosif Vulcan, lucrare care, dacă ţinem cont că dintre cele treizeci de medalioane dedicate personalităţilor politice şi culturale româneşti cîteva au ca obiect scriitorii veacului, putem să considerăm, pe drept cuvînt, că Panteonul ar fi prima încercare de gen. Desigur, cum era de aşteptat, volumul suferă de grave inexactităţi sau omisiuni. Sînt prezenţi scriitori ca G. Sion, V.A.Urechia, dar alţii, mult mai vizibili, lipsesc. În această categorie a marilor absenţi intră Ghe. Asachi, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Cezar Bolliac, Anton Pann, Alecu Russo, N.Filimon, Odobescu şi mulţi alţii. Anul 1897 aduce în planul culturii o nouă apariţie – Dicţionarul Contimporanilor – autor D.R.Rosetti, lucrare care, în comparaţie cu Panteonul, oferă un plus de informaţie, dar tratează extrem de sumar aproape pe toţi scriitorii pînă în acel moment. Enciclopedia Română (1900-1904), autor C. Diaconovich, cunoscută şi sub numele de Enciclopedia de la Sibiu, pe lîngă numărul mare de scriitori, inventariază reviste, ziare, curente. Aşadar, o întreprindere exhaustivă, s-ar zice, dacă nu s-ar constata superficialitatea articolelor dedicate lui Ioan Slavici, Al. Macedonski... În capcana epuizării unui subiect cade şi Th. Cornel prin Figuri contimporane (1911) care se dorea o continuare a mai sus amintitei enciclopedii. În această întreprindere fastuasă un rol important l-a avut Tudor Arghezi care, constatînd că urmarea lucrării eşuează prin apariţia doar a cîtorva fascicole, se retrage. Altă lucrare, intenţionînd să acorde spaţiu scriitorilor, este Dicţionarul enciclopedic ilustrat (1931), în două părţi. Partea I – Dicţionarul limbii române – (întocmit de Aurel Candrea) este restrictivă, ocupîndu-se în speţă de scriitorii din trecut, cei prezenţi beneficiind doar de unele note informative, în cazul în care intră în categoria laureaţi ai vreunui premiu naţional. Cea de a doua parte nu face obiectul nostru prezent, avînd subiect de discuţie domeniul istoric. Lapidară, dacă ţinem cont că autorii sînt repede epuizaţi, fără prea multe amănunte, laconică, dacă luăm în calcul că unele reviste apar, altele nu, este lucrarea lui Lucian Predescu – Enciclopedia Cugetarea (1941). Urmează Dicţionar enciclopedic român (1962-1966), în patru volume, Dicţionar de literatură română (1971), autor M.Popa, Mic dicţionar enciclopedic (1972). Prefer succinta trecere în revistă, aceste lucrări nestîrnind vreun interes exclusiv intelectual sau de alt gen.
O sumară privire de ansamblu mă obligă să remarc lipsa exerciţiului unui demers ştiinţifico-filologic, exerciţiu capabil să construiască treptele unui instrument de lucru pentru domeniul umanist.
Scriitori Români, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, coordonator Mircea Zaciu, în colaborare cu M.Papahagi şi Aurel Sasu. Lucrarea concepută şi asumată de grupul clujean intenţionează, prin autorii propuşi, să delimiteze pentru prima dată noile sensibilităţi estetice de cele vechi, să prezinte orientările literaturii contemporane, aflată în prag de secol XXI, fără a le omite pe cele din trecut. Ca orice dicţionar şi acesta are omisiunile lui, cele mai multe ţinînd de apartenenţa la sexul feminin, dar asupra acestui abominabil fapt, suferinţă genetică pentru naţia noastră intelectuală, voi reveni. Oricum, distinsul colectiv, tînăr pe atunci, îşi rezervă o protecţie în privinţa scăpărilor, oarecum inteligentă, prin cuvintele: „omisiunile sînt însă şi ele semnificative într-o atare lucrare. Ba chiar – parafrazînd un scriitor francez – am putea spune că un interes special al dicţionarelor îl constituie tocmai lacunele pe care le permit. Ele pot fi de două feluri: unele sînt asemenea litotei, adică acelei figuri prin care se rosteşte mai puţin, pentru a se exprima mai mult; altele funcţionează printr-o ’mise à disparition’, semnificînd o simplă anulare, uitarea ca igienă istorică.”
M-am întrebat de ce ar permite dicţionarele lacune? Dicţionarele, ele însele, nu permit nimic, ci mintea para-acribică a autorului sau autorilor, dar intrăm în semantica textului şi a jocului lingvistic intern, întreprinderi foarte grele pentru unii. O altă întrebare esenţială îmi tot împunge mintea: care au fost mai exact criteriile ce au stat la baza unei astfel de întreprinderi, într-o epocă totalitară? O întrebare de bun simţ, atîta timp cît aceeaşi autori peste ani au alte criterii tocmai bune pentru a introduce pe unii sau pe alţii. D. Mircea, cu Premiul de Stat în 1952, cu o literatură datorită căreia a „plătit cel mai greu tribut perioadei proletcultiste” în care dintre cele două lacune se înscrie; în cea asemenea litotei sau în cealaltă a igienei istorice? Prozatorul Dan Rebreanu să fi fost cu mai puţină ingeniozitate literară înzestrat decît un Adrian Păunescu, ori magia curţii centrale i-a atras şi pe autorii dicţionarelor?! O întrebare retorică!
În anul 1979 apare Dicţionar de Literatură Română – Scriitori, Reviste, Curente, Ed. Univers, Bucureşti, scriitură elaborată de această dată de un colectiv de istorici şi critici literari – Paul Cornea, Dumitru Micu, Marian Popa, Eugen Simion, Elena Zaharia-Filipaş ..., coordonator Dim. Păcurariu. Un dicţionar din capul locului exclusiv literar, întocmit de specialişti, avînd la bază criterii bine stabilite care „vizează întreaga literatură română.” Pe lîngă scriitori de marcă sînt introduşi şi scriitori care au contribuit la un curent, la o mişcare, la o revistă literară. Tehnica de lucru este cea clasică: biografia, calitatea, studii, debutul absolut, debutul editorial, caraterizarea operei fundamentale şi specifice, opera în funcţie de cronologie, referinţe critice, citate, scurte secvenţe din operă, premii etc.
Suferinţa acestei lucrări constă în inconsecvenţă, în incapacitatea comunicării coordonatorului cu cei implicaţi în muncă. La articolul Adrian Marino se dau datele biografice, anul naşterii, ziua, luna, locul, calitatea, studiile. Nu ni se specifică secţia, specializarea. Se aminteşte de doctoratul în filologie, dar nu se oferă tema, titlul, nici cu ce merit şi-a finalizat lucrarea. Fişa lui Adrian Marino este întocmită de Florin Manolescu. Acesta, deşi semnalează „prima monografie” scrisă de Marino, nu oferă date cu privire la debutul absolut, iar despre monografie ştim că este primul eveniment editorial al autorului, citind printre rînduri, corelînd datele articolului în ordine cronologică. Deşi se descrie parcursul ştiinţific al autorului, nu se enumeră revistele în care a publicat, nu se oferă referinţe critice. În cazul fişei lui Octavian Goga, pe lîngă elementele strict literare şi cele biografice se fac trimiteri la factorul politic, amintindu-se de militantismul dus în slujba idealurilor românilor din Transilvania, se semnalează anii 1909 şi 1912, anii de temniţă, dar, ca în majoritatea întreprinderilor culturale româneşti unde naţionalismul trasează limitele, şi în acest dicţionar este trecută sub tăcere antipatia declarată a lui Goga faţă de evrei şi alte elemente străine neamului, antisemitismul activ. Fişa este edulcorată, îmblînzită excesiv, se trece repede peste publicistica lui, înţesată cu grave erori politice.
Nici pentru Eugen Simion publicaţiile literare în care un scriitor se manifestă cel mai pregnant în timp, la care lectorul ajunge cel mai repede, înainte de cartea autorului, nu sînt surse directe pentru evoluţia unui autor. Fişa lui Nichita Stănescu, întocmită de Eugen Simion, conţine datele biografice (principalele), lipsesc şcolile, asta ca o evoluţie firească a parcursului unui dicţionar, debutul absolut nu este amintit, nici profesia (nu pentru că n-am şti că este poet, eseist şi traducător), din nou se sare cu nonşalanţă peste revistele literare în care se manifestă ...Fişa beneficiază totuşi de un eseu pe marginea poemelor stănesciene şi a noii poezii, dar, poate, prea facil abordat: „El spiritualizează, de pildă, cîntecul erotic al lui Ienăchiţă Văcărescu şi se joacă cu nişte jucării ce se cheamă: univers, existenţă, iubire, moarte, singurătate.” Trag concluzia, în ton cu fraza reprodusă, că Eugen Simion mai şi moţăie în banca primă a criticii literare. O altă maladie a acestui dicţionar ar fi lipsa notelor de subsol, a adnotărilor, referinţelor critice, bibliografia generală ca sursă principală pentru fiecare autor, indicele de nume...
Dicţionarul Scriitorilor Români, Ed. Fundaţiei Culturale Române, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, 1995. Necondiţionat, trebuie să afirm că nici un dicţionar nu concurează cu altul, pentru simplul motiv că nu sînt perfecte, ci perfectibile. Fiecăruia îi lipseşte cîte ceva, fiecare aduce o noutate în plus, mai degrabă, completîndu-se decît concurîndu-se. Revenind la lucrarea anunţată, informaţia bibliografică a acesteia se opreşte la anul 1989. Structura articolelor urmează trei secţiuni: o prezentare biografică sintetizată, un articol critic şi referinţe bibliografice.
Spre deosebire de ce am prezentat pînă acum, dicţionarul de faţă încearcă să integreze scriitorii din diaspora, fără a-şi duce intenţia pînă la capăt. Unii sînt prezenţi, alţii nu. În privinţa basarabenilor, s-ar zice că aceştia n-ar scrie nimic, dacă ar fi să ne luăm după D.S.R.
Elucubraţiile acestui dicţionar care se joacă de-a abracadabra fac să dispară unii şi să apară alţii. De exemplu, conform Dicţionarului Scriitorilor Români, Ruxandra Cesereanu în 1995 nu exista în literatură; la fel Carmen Muşat, tot astfel Herta Müller. În schimb, M. Zaciu, M.Papahagi şi Aurel Sasu, aceeaşi care întocmesc lucrarea Scriitori Români , unde I. Petraş nu exista, hotărăsc de această dată că Fortuna le-a zîmbit şi o introduc, deşi operele hotărîtoare pentru criticul literar I. Petraş nu scriu istoria doar din ’95. Mă întreb dacă pe doamnele de mai sus le-ar fi chemat, într-un timp sau altul, Hertus Müller, C. Ion Muşat, Irinel Pentraş, Ruxandru Cesereanu... s-ar fi simţit autorii de dicţionare mai bine? Din nou mă întreb, dacă Herta Müller, care s-a născut în România ca Cioran, şi Eliade, si Brîncuşi, şi Ionescu, a studiat în România, a scris în româneşte, a luptat împotriva sistemului comunist pe faţă, ar fi avut un nume bărbătesc neaoş românesc, fără inflexiuni nemţeşti, ar fi propus-o intelectualitatea română pentru Nobelul literar din partea României? Germania asta face astăzi cu Herta Müller a noastră, pe care am alungat-o şi am dat-o afară din absolut toate dicţionarele literare.
Anul 2000 va aduce Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români, coordonatori aceeaşi Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Ed. Albatros. Devine chiar interesant, dacă nu amuzant!
Dicţionarul „esenţial” are un caracter familial, bazat pe criterii obscure, probabil dictate de magia capitalei, a centrului, a puterii, atîta timp cît scriitoare importante lipsesc cu desăvîrşire. În concepţia acestora eminescologul Rodica Marian, cu premii grele, recunoscută în mediile eminescologice şi creditată (chiar dacă nu de Manolescu), nu există. Nu există Carolina Ilica, o extraordinar de puternică şi vibrantă poetă, nu apare nici prozatoarea Dora Pavel, din nou nici Ruxandra Cesereanu, de data aceasta Irina Petraş este scoasă din paginile „esenţialului” dicţionar, spuneam eu că ar trebui să le fi chemat Ionel, Gigel, Căsăndrel...nici Carmen Muşat şi de ce-ar fi dacă nu e bărbat, nici apreciata, în Occident, pentru că în revistele din afară o citesc mai des, Martha Iszak nu figurează în dicţionarul „băieţilor”....Şi chiar, domnilor, de ce-aţi fi introdus-o cu numele ăsta impur de evreică?! Trebuia să se cheme Popescu, Ionescu, Muntean, Petrean etc...ce vine în literatura română cu nume de evreu şi mai e şi femeie pe deasupra! Nici Aura Cristi nu are ce căuta în paginile pure ale dicţionarului, că doar a fost adusă de peste Prut, import contaminat de Est! Pe lîngă sutele de nume bărbăteşti, intrate în acest dicţionar, doar 11 nume de femei abia pîlpîie printre ei.
Şi această lucrare mimează o tentativă de a introduce scriitorii din diaspora. Simulacrul intelectului celor care au confecţionat dicţionarul îi lasă pe dinafară pe Bujor Nedelcovici, pe Vintilă Horia şi mulţi alţii. Ei, ei....cred că nici post mortem domniile voastre nu veţi reuşi să luaţi un Goncourt! Dar ce contează?
E limpede, nu criteriul valoric a stat la baza esenţialului dicţionar. Altfel nu şi-ar fi permis să omită nume, şi le rostesc într-o devălmăşie furioasă îndreptată spre misogini şi xenofobi, nume care scriu literatura: Ion Mureşan nu e esenţial, pare-se, dar este extrem de esenţial Adrian Păunescu, la lista neesenţialilor mai sînt: Ruxandra Cesereanu, Mihai Nasta, Dora Pavel, Carmen Muşat, Nora Iuga, Martha Iszak, Rodica Marian, Carolina Ilica, Mihaela Mudure, Rodica Marian, Irina Petraş, Bujor Nedelcovici, Nemoianu, Vintilă Horia şi mulţi alţii.
Dicţionarul General al Literaturii Române, Academia Română, Bucureşti, 2005, Ed. Univers Enciclopedic, coordonator general Eugen Simion.
Este de stringenţă majoră să vă ofer prima frază declarativă a dicţionarului: „Dicţionarul general al literaturii române este o lucrare complexă...” Din complexitatea lui vă pot oferi nimic despre Carmen Muşat, din aceeaşi complexitate vă ofer acelaşi nimic despre Herta Müller ....
Ultima lucrare la care m-aş referi este Dicţionarul Biografic al Literaturii Române, Ed. Paralela 45, autor Aurel Sasu, 2006. Acesta, comparativ cu celelalte, poate încearcă să fie mai apropiat de realitatea literară, integrîndu-i pe basarabeni, pe cei din diaspora, dar păcătuieşte prin ruptura timpului. E imposibil să scoţi un dicţionar literar în 2006 şi să te opreşti cu datele la finele anului 2003. Au apărut în plan literar voci noi, talentate, inteligente, instruite, acribice, puternice pe care Aurel Sasu nu le ia în seamă.
Mai există şi alte dicţionare construite după acelaşi calapod. Desigur, nu am epuizat subiectul şi nici nu-mi propun, în orice caz intri greu în dicţionar dacă eşti femeie, dacă ai nume de altă origine decît cea română, dacă eşti tînăr.

Vizualizări: 1014

Fişiere Anexate :

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Exista in limbajul popular asertiunile: “omul meu” si “femeia mea”, prin care se delimiteaza barbatul ca fiind om si femeia ca fiind femeie. Aceasta delimitare provine din cele mai vechi timpuri si a fost consolidata de traditia mozaica, islamica si crestina.
Iata ce spune Geneza despre om si femeie:
Geneza 2:18 Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el."
Geneza 2:20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.
Geneza 2:21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
Geneza 2:22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
Geneza 2:23 Şi omul a zis: "Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om."
Geneza 2:24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
Pentru ca in textele sacre se cauta adevarurile fundamentale, teologii au ezitat la inceput sa numeasca femeia om, pentru ca Geneza spune ca Dumnezeu a facut barbatul, pe care-l numeste om, apoi a facut femeia, pe care a numit-o femeie, deoarece a luat-o din om si pe care a dus-o la om.
Aceste controverse privind intaietatea barbatului in fata femeii nu au putut fi depasite prea curand.
Revolutia tehnico-stiintifica a dus la dezvoltare economica, deci la cresterea cerintei de forta de munca din ce in ce mai calificata. Rolul femeii in activitatea economica a inceput sa cresca. S-a impus abandonarea vechilor mentalitati si emanciparea femeii, pentru a-i acorda libertatea instruirii si activitatii economice independente de familie. Legile s-au schimbat, moravurile s-au schimbat in societate, dar mintea unora a ramas tributara vechilor mentalitati, mentinute prin traditie.
Fara discutie ca viata va impune egalitatea intre sexe, dar discutia asupra acestei egalitati va dainui, poate, pana la disparitia tuturor diferentelor intre sexe! Adica a sexelor!
Dacoromania nu a fost un caz singular pentru inegalitatea sexelor. Fiind in majoritate o populatie de religie crestina, nici nu putea fi altfel. Tendinta de dominare a barbatului in fata femeii a fost si aici elementul dominant al vietii in familie si societate.
Educatia fetelor trebuia sa se axeze (si chiar sa se limiteze) la elemente care tin de igiena si armonia familiei, de conceperea, nasterea si cresterea copiilor sanatosi, de buna gestionare a bugetului familiei. Instituirea invatamantului obligatoriu a dus la crearea de scoli pentru fete si de scoli pentru baieti, putine materii fiind adresate ambelor sexe. In aceste conditii, chiar legea invatamantului instituia inegalitatea femeii cu a barbatului. Adica, fetele invatau lucruri femeiesti, iar baietii lucruri barbatesti.
Viata femeilor in familiile nevoiase era si mai grea. Femeile ori erau la dispozitia familiilor din care proveneau, ori a celor in care intrau. Nu exista legislatie care sa impiedice strict abuzul impotriva lor, dar si accesul la justitie le era limitat, deoarece depozitarul banilor familiei era barbatul.
Revolutia economica a impus si o revolutie in cultura. Accesul la invatamant si mersul la “servici” a schimbat atitudinea femeii fata de ea insasi. A fost in continuare o vreme “sotia lui…”, dar si-a slefuit si imaginea publica, aratand ca poate fi prin ea insasi “cineva” in societate.
Nu s-a putut bate cu barbatii in prestigiu, deoarece barbatii erau constituiti in clanuri elitiste dintotdeauna, iar recunoasterea meritelor semenilor nu este chiar un punct forte al omului, in general.
Drumul lung si plin de sacrificii pentru recunoasterea meritelor si egalitatii femeilor a fost parcurs de cateva femei-erou, care au avut de luptat, nu numai cu greutatile domeniilor pe care le abordasera, dar si cu mentalitatile societatii. Schopenhauer, caracteriza femeia ca “animal cu par lung si minte scurta”, starnind zambetul de satisfactie pe fata barbatilo epocii.
Femei in cultura, femei directoare, femei in armata, femei aviatoare, femei cercetatoare, femei academicieni, femei soferite, femei astronaut…Astazi nu ne mai mira nimic, ba mai mult, stiinta a constatat ca, psihologic, prin particularitatile specifice sexului, femeile fac fata mai bine anumitor conditii grele de munca. Nimeni nu mai considera astazi ca femeile nu pot fi buni informaticieni, fizicieni sau matematicieni, ca femeile nu pot avea traire artistica si nu o pot exprima.
Dar undeva, in cotloanele umbrite ale mintii omenesti, exista inca stereotipul gandirii ca femeia este femeie, nu este om!
Dochia. Revista lunara. Sub directiunea d-rei Adela Xenopol.
Este o revista literara care militeaza pentru drepturile femeii. Apare din mai 1896 pana in aprilie 1898. Printe colaboratorii ei ii gasim pe V.A.Ureche, A.D.Xenopol, Cincinat Pavelescu, Virginia Micle Gruber, Maria Cuntanu, Elena Sevastos, Cornelia din Moldova (Cornelia Kernbach), Smaranda Andreescu Gheorghiu, etc.
Apar medalioane literare : Eminescu, Alecsandri, Veronica Micle, Matilda Culger-Poni, Elisa Codreanu, Hariclea Darclee, Aristita Romanescu, etc.
Revista publica multe poze pentru a exemplifica frumusetea fetelor si femeilor romane.












Adela Xenopol (1861-1939), sora istoricului A.D.Xenopol, a scris si doua romane istorice:"Pe urmele razboiului", publicat in 1913 si "Uragan. Roman istoric 1913-1918" publicat in 1922.


“E cea intai doamna care a scris in romaneste si foarte bine. Mai sunt, cate-va inceputuri pe cari le dam uitarei din vina prea slabelor incercari. Cu D-na Poni insa, femeea incepe a`si castiga un loc in literatura, ea a fost primita de cercul Junimea din Iasi si ast-fel a colaborat timp indelung la revista “Convorbiri Literare”, unde si-a facut cariera de scriitoare.” Astfel incepea caracterizarea Doamnei Mathilda Poni, precursoarea lirismului feminin romanesc, facuta in revista Dochia, nr.3 din iulie 1896.
Matilda Cugler-Poni s-a nascut la Iasi, la 2 aprilie 1851.Provenea dintr-o familie nobila austriaca, inobilata de Maria Tereza in 1744. Tatal poetei Carol Cugler, era “atestat in constructii”(architect). Dupa o scurta casnicie cu profesorul Vasile Burla (1840-1905), se recasatoreste in 1876 cu Petru Poni (1841-1925).
Debuteaza in Convorbiri Literare in 1867 si colaboreaza la aceasta revista pana in 1888. Colaboreaza la peste 35 de reviste romanesti si straine.
S-a stins din viata pe 9 octombrie 1931.
Primul volum de poezii, purtand titlul “Poesii”, a fost tiparit la Iasi, la Tipo-lithografia H.Goldner, in 1874. Editia a doua a aparut la Bucuresti, la Editura Socecu & Teclu in 1885. O noua editie a aparut la Iasi, la Editura Librariei Fratii Saraga, in 1894 (volumul nu poarta data aparitiei).
Lucrarea “Un tutore. Comedie in doua acte si un tablou” apare in 1881 la Oradea Mare, la tipografia lui Eugeniu Hollosy, avand 48 de pagini, fiinnd o reproducere din ziarul “Familia”, al lui Iosif Vulcan. Lucrarea este retiparita in 1914 la Brasov, la Tipografia Ciurcu & Comp.
O alta lucrare a fost tiparita la Sibiu, la Editura si Tipografia Institutului Tipografic, in 1884 si s-a numit “Fata stolerului”.Lucrarea a avut inca o editie in 1886. Lucrarea, de 14 pagini apare in Biblioteca poporala a “Tribunei”.
O alta lucrare de 20 de pagini a aparut tot in Biblioteca poporala a “Tribunei” , la Sibiu, in 1885 si s-a numit “Sfantul Nicolae”, lucrarea fiind reeditata in 1912.
Lucrarile ei apar in timpul vietii, in mai multe antologii de versuri.




Printre revistele la care a colaborat Matilda Cugler-Poni se numara "Convorbiri Literare " si "Familia" lui Iosif Vulcan.




In lucrarea “Fragmente din autori romani vechi si moderni (exercitii, lectura si recitatiuni) Transcrise si combinate conform noei programe pentru scolele secundare si insocite de mici biografii ale autoriloru si de notite explicative, editiunea a patra revesuta si ilustrata cu portrete d`ale autoriloru de C.S.Stoicescu, profesoru, licentiatu in litere”, aparuta in 1883 in Bucuresti la Tipografia Stefan Mihailescu, alaturi de “nume grele” de barbati, sta si numele Poni Matilda, cu patru frumoase poezii.


“Oamenii vor fi totdeauna aceea ce va place femeilor; de voiti dar ca ei sa fie buni si virtuosi, invatati pe femei ce este marirea si virtutea.” J.J.Rouseau-Emille sau despre educatie (roman pedagogic)
Acest motto este scris pe pagina de titlu a cartii “Educatia mumelor de familie sau civilizatia neamului omenesc prin femei”, tradusa liber de I.D.Neguleci (Negulici Ioan), dupa originalul in limba franceza scris de Aime Martin (1781-1844).
Primul volum a aparut in 1842 in Bucuresti, la tipografia lui Friderih Valbaum (Friedrich Walbaum).Al doilea volum apare in 1844 la tipografia lui Eliade.
Negulici Ioan se naste la Campulung, in anul 1812 si moare in 1850 la Constantinopol.
Dupa studii intrerupte la Campulung, Bucuresti si Iasi, pleaca la Paris unde urmeaza cursuri de arte plastice cu profesorul Jules Coignet (1798-1860). Una din lucrarile sale este medaliata la Paris.
In 1837 se intoarce la Bucuresti .In 1839 pleaca in calatorie prin Atena si Constantinopol. In 1841 se reintoarce la Paris si petrece un an in atelierul pictorului Droling. Se intoarce in tara si mai lucreaza sporadic inca trei ani.
In 1845 renunta la picture si se dedica literaturii si politicii. Face parte din grupul celor care se ocupau cu publicarea “Curierului de ambe sexe”, alaturi de Eliade, face si publica mai multe traduceri din autori francezi. In plan politic, participa la Revolutia de la 1848, fiind numit prefectul judetului Prahova, refugiindu-se dupa infrangerea revolutiei la Brasov si Constantinopol, unde moare bolnav.



In 1837, Aimé-Martin lansa lucrarea Plan d'une bibliothèque universelle. Inspirat de aceasta, pictorul I.D.Negulici scoate lucrarea “Plan de o mica biblioteca universala, religioasa-morala-literara-stiintifica etc. etc. pentru educatia omului de toate clasele, si pentru ambe secsele mirene, si eclesiastice incepand de la varsta copilariei pana la varsta coapta”, aparuta in 1847 in Bucuresti, la Tipografia lui Eliade.
Proiectul lui Negulici se inscria intr-un plan mai amplu al pasoptistilor romani, de atenuare a intarzierii culturale a Romaniei. Din plan facea parte si intentia lui Eliade de a tipari o colectie de traduceri din autori clasici si una de carti ale autorilor romani. Dar despre asta poate voi avea prilejul sa povestesc alta data.

In prefata cartii, Negulici scria:“Scumpii mei compatrioti! Nu voi incerca a face laudele acestei bibliotece al caria plan cutez a v-il infatisa aci: fie-care Roman bun si bine cugetator va putea judeca de ce folos poate fi pentru natia noastra o astfel de biblioteca. Voiu zice insa numai atat ca ea infatiseaza junimii studioase si parintilor cu dor pentru fii lor un curs complet de educatie, imbratisand toate clasele, si respunzand, cutez a zice, la adevaratele trebuinte de astazi ale natiei; si ca, ca unul ce pentru binele si onoare natiei doresc cu ardoare realisarea frumoasei si colosalei Bibliotece a D.Eliade, aceasta va fi ca o inainte mergatoare si pregatitoare spre a se putea folosi Romanul de aceea.”





Primul dictionar biografic romanesc este “Dictionarul Contimporanilor “ alcatuit de Dim.R.Rosetti, aparut in Bucuresti la Editura lito-tipografiei “Populara”, in 1897, avand 208 pagini format 27,5x19 cm.
In prefata lucrarii, autorul afirma ca a gasit si a consultat trei carti:
Prima este “Arhondologia Moldovei” de paharnicul Constantin Sion care “se ecsprima cam de regula ast-fel:”.
A doua este “Biografia oamenilor mari scrisa de un om mic”de I.G.Valentineanu si tiparita la Paris in 1859, “o colectie de vre-o doue-zeci nume, in care toti partizanii politici ai autorului sunt numiti mari patrioti, fara a li se arata faptele, iar toti adversarii sunt numiti hoti, fara a li se arata hotiile”.
A treia lucrare este “Conspect asupra literaturei romane” a lui Vasile Gr. Popu, care avea doua neajunsuri:”E publicata acum doue-zeci si doui de ani si nu se ocupa decat despre publicisti”.
Povestind greutatile prin care a trecut pentru intocmirea lucrarii, scrie:”La Ministerul de rezbel nu mi-a fost cu putinta sa gasesc starea civila si foaea de serviciu a oficerilor morti in timpul rezbelului Independentei. Nadajdueam ca acesti eroi sunt inscrisi intr-o carte de aur. Nu sunt trecuti nicaieri. Am reconstituit singur viata lor, servindu-me de Anuarul armatei din 1876 si de cartea D-lui Th. Vacarescu:Luptele Romanilor”.

Acest dictionar sufera de multe neajunsuri, dar din lecturarea lui nu da senzatia ca autorul ar fi misogin sau xenofob. Avand in vedere ponderea foarte mica a femeilor in viata publica, stiintifica, tehnica si culturala a Romaniei, autorul chiar s-a straduit sa includa personalitati feminine recunoscute ca atare in epoca. De asemenea, numarul personalitatilor de alta origine decat cea romana (francezi, evrei, nemti, austrieci, polonezi, etc) este foarte mare, recunoscand astfel contributia acestora la viata Romaniei.











Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor