Academia Spiritului - Cunoaşte-te pe tine însuţi - Adevărul se naşte în suflet de copil

Informaţii

Academia Spiritului - Cunoaşte-te pe tine însuţi - Adevărul se naşte în suflet de copil

Calea cunoaşterii de sine.Credinţă.Salvarea sufletului.Nemurire.Renaşterea neamului românesc.Binele,Adevărul,Frumosul şi Natura.

Locaţie : CLUJ-NAPOCA - GOSTILA - HALAŞTEU
Membri : 391
Activitatea Recentă : Sep 8

Meditaţie - Întoarcerea omului spre el însuşi. Să ştie cine este, de unde a venit şi încotro se îndreaptă! Cunoaşte-te pe tine însuţi!

Forum de Discuţii

A fi sincer

Începută de Hatos Vasile. Cel mai recent răspuns de Hatos Vasile Sep 8. 4 Răspunsuri

Toţi suntem cerşetorii vieţii.Unii cerşesc mai puţin, alţii mai mult. Cerşim sinceritatea din noi, cerşim Absolutul. Pentru că a fi sincer înseamnă a suferi, înseamnă a te întoarce spre tine însuţi, spre absolutul tău,spre visul tău. Lumea îţi va…Continuare

Cuvinte cheie : sinceritatea

Socrate - Cinstea

Începută de Hatos Vasile Ian 3. 0 Răspunsuri

Continuare

Filozofie și artă

Începută de Vizaris Fulvia. Cel mai recent răspuns de hatos vasile Feb 1, 2016. 1 Răspuns

La începuturi, avem opinia  lui Platon la adresa poemului, a teatrului, a muzicii. Întemeietorul filosofiei, cunoscător rafinat al tuturor artelor vremii lui, bineînțeles, nu reține, în Republica, decât muzica și cântul patriotic. Dar la urma urmei…Continuare

CCC

Începută de Lilioara Macovei. Cel mai recent răspuns de hatos vasile Ian 22, 2016. 4 Răspunsuri

(compania cuvintelor combinate) Mi-am cufundat capul în imensitatea de cuvinte. Voiam să fie multe, mari, mici, cunoscute sau mai puţin, să fie diverse, să fie frumoase. Şi nu mă străduiam aşa mult să le dau prioritate în a le aranja pe rânduri,…Continuare

Panou de comentarii

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în Academia Spiritului - Cunoaşte-te pe tine însuţi - Adevărul se naşte în suflet de copil !

Comentariu publicat de Liliana pe Ianuarie 5, 2016 la 2:40pm

Vioara din cufăr-fragment

-           Nu trebuie să-ţi chinui degetele, să nu te răneşti! spuse vioara. O să ţi le port eu pe corzi, ca să cântăm un cântecel! 1, 2, 3! Să-ncepem!

Simţi că vioara şi arcuşul îi stăpânesc toată fiinţa. Degetele alergau singure, mânate de o forţă necunoscută, iar arcuşul se mişca în sus şi-n jos, în ritmul muzicii. Sunetele minunate, cum nu mai auzise niciodată, parcă veneau din altă lume, fiind executate cu o îndemânare ieşită din comun. Se simţea ca într-un carusel de bâlci, ameţit într-un vârtej magic.

 Deodată, auzi chemarea mamei din grădină. Muzica se sfârşi brusc.

-          Pune-ne la loc în cufăr şi nu sufla o vorbă despre asta! spuseră într-un glas arcuşul şi vioara.

Nu apucă bine să închidă cufărul, că  mama şi intră să vadă ce face Andrei.

-          Am crezut că dormi dar mi s-a părut că aud o muzică! zise mama. Poate de la oboseală…

Andrei însă nu mai putea de fericire şi, uitând de promisiunea făcută, spuse fără să-şi mai dea seama că greşeşte:

-          Mamă, mamă! Eu am cântat muzica aceea, m-a învăţat vioara din cufăr care este fermecată, ca şi arcuşul ei. Hai să-ţi arăt!

Mama zămbea cu înţeles. Andrei se repezi să scoată instrumentul şi încercă din nou ce tocmai fusese învăţat. Dar degetele rămaseră încremenite...Vraja se risipise. Andrei se posomorî.

-   Lasă! Ai visat frumos! Eşti obosit, ai stat prea mult la soare în grădină. Nu fi supărat! Vei creşte mare şi vei învăţa să cânţi. Acuma, odihneşte-te! spuse mama îngăduitoare. Se aşeză pe pat. Dar cum să mai adoarmă? Privi vioara şi-i spuse:

-    Draga mea prietenă? De ce taci?

Linişte. Era o vioară ca oricare alta. Arcuşul la fel. Le puse în cufăr cu amărăciune. Înţelesese. A promis să ţină un secret şi, de bucurie, îi scăpasera vorbele din gură. Pierduse cea mai bună prietenă pe care o avusese vreodată. Lacrimile îi curgeau pe obraz. Închise ochii şi într-un tărziu adormi. În vis vioara i-a spus:

 

“Copile!

Ţine minte! În toată viaţa ta,

Încrederea celor din jur în tine

Nu o înşela!”

 

Comentariu publicat de Adina Turcan pe Ianuarie 4, 2016 la 8:56am

Da, asa este , aici trebuie sa ajungem: la cunoasterea de sine, in comuniune cu natura, la suflete pure, la impacarea cu sine, la potolirea mintii... Ceea ce uneori ne lipseste este indrumarea , avem nevoie de instrumente fara de care toate aceste frumuseti sunt doar notiuni; le putem simti sau doar gandi (in varianta cea mai trista!). La multi ani cu drag!

Comentariu publicat de Liliana pe Ianuarie 3, 2016 la 6:04pm

„Ţara mea nu-i tocmai cea mai bună/ Dar deja toţi corbii sunt vampiri/ Strig acestor corbi ce iar se-adună:/ Ţara mea nu-i buletin de ştiri// (...) Ţara mea nu-i tocmai o tocmeală/ „Corn cu lapte” aruncat parşiv./ Nu ai haine să te duci la şcoală/ Ai un os – să taci devinitiv// (...) Şi mi-i greu. Şi-s încă în viaţă./ Tare-aş vrea pe toate să le-amân/ Şi nu pot. Şi plâng aici de faţă/ ca şi cum doar eu mai sunt român”(Ţara mea).De Doru Ştefan Dăncuş 

Comentariu publicat de Liliana pe Ianuarie 2, 2016 la 5:07pm

MUNTE CARDINAL (cântec de reîntoarcere între oameni) de Doru Ştefan Dăncuş

Nu vreau să fiu nici mare scriitor
Nici cântăreţ cu poza prin ziare
Ci vreau să mă lăsaţi singur să mor
Cu trupu-n munte şi cu ochii-n mare

Nu vreau fotoliu cald până la moarte
Să mă strecor şiret printre confuzii
Ci vreau să beau un ceai cât mai departe
Pe-un munte bântuit doar de iluzii

Nu-mi trebuie nici vilă nici avere
Nu vreau eroic să ajung pe rug
O ramură de brad foşnind mă cere
Şi paşii mei numai la ea nu duc

Nici în genunchi nu vreau, nici în picioare
Orgolios, cu aere de domn
Ci vreau o îngerească uşurare
Să pot dormi atunci când îmi e somn

Nici glorie şi nici moşii întinse
Nici fastuoase, însă reci saloane
Nu stau alături unei ramuri ninse
Care aduce sfinţii în icoane

Iar dacă tot ce spun veţi înţelege
Că toţi plătiţi impozit pe viaţă
Voi în sfârşit un munte veţi alege
Şi-un ceai fierbinte într-o dimineaţă

Comentariu publicat de Popescu Carmen Georgeta pe Decembrie 31, 2015 la 7:45pm

                  LA MULŢI ANI FERICIŢI!  

Tot ce s-a împlinit până acum să crească, tot ce vă doriţi pentru viitor să înflorească, viaţa dumneavoastră alături de cei dragi să aibă cele mai frumoase culori!

Carmen Popescu


 

Comentariu publicat de Liliana pe Decembrie 30, 2015 la 10:55am

Comentariu publicat de Liliana pe Decembrie 29, 2015 la 1:09pm

Muzicanţii de bronz

Pregătirile de sărbători puseseră stăpânire pe oraş. Parcul se înviorase cu becuri multicolore. Drept în centrul lui, lângă statui, oamenii primăriei aduseseră un brad uriaş, pe care îl împodobiseră cu fel de fel de instalaţii luminoase şi jucării. Zăpada proaspăt ninsă îl făcea şi mai frumos. Ion se uita cu ochii-nlăcrimaţi la brad. Frânturi de amintiri îi fulgerau memoria ca nişte flash-uri dureroase. Erau sărbătorile de iarnă lângă familia pe care o pierduse.

Sosi Ajunul. Ion merse ca de obicei la pizzeria unde, în acea seară specială, se vânduse aproape toată marfa.

- Ce faci Ioane? îl întrebă vânzătoarea. Nu ai îngheţat?

- Încă nu, dar simt frigul în oase! Aş fi tare recunoscător dacă aţi avea ceva cald de băut!

- Am făcut ceai, uite o cană plină! O să-ţi pun restul într-o sticlă! mai spuse vânzătoarea care îl cunoştea de multă vreme. Îl întrebase de atâtea ori, de ce nu merge la adăpost? Nu voia, acolo era prea multă tristeţe.

- Uite şi un cozonac. S-a rupt când l-am scos din tavă. Păi cine să-l mai cumpere aşa? Hai că ţi-am făcut pachetul, să simţi şi tu Crăciunul!!

- Să vă dea Dumnezeu sănătate şi să petreceţi cu bine! mai spuse Ion îndepărtându-se.

Mergea agale uitându-se la trecătorii grăbiţi. Intră în parc spre locul ştiut. Se înnoptase. Câinele îl întâmpină bucuros.

- De data asta nu prea am avut noroc, s-a vândut toată pizza, avem doar cozonac. Dar e foarte bine şi aşa! spuse Ion, închinându-se de mulţumire. Câinele dădea din coadă fericit. Se îndreptară amândoi către bradul luminat. Beculeţele străluceau aşa de frumos sub neaua proaspăt ninsă! Era feeric. Statuile de bronz, ninse şi ele, străjuiau piaţeta. Albul din jur sclipea în luminile multicolore şi parcă o vrajă plutea în aer. Ion ţinea în mână bucata de cozonac şi încerca să murmure o colindă de Crăciun.

- O brad frumos, o brad frumos, cu cetina tot verde…

Deodată, simţi ca năucit că nu e singur şi că o muzică divină îl acompania, de parcă muzicanţii de bronz prinseseră viaţă. Cei doi copii din grupul de statui cântau împreuna cu el aceeaşi colindă. Se ciupi de obraz. I se făcu frică. Se depărtă de brad. Apoi începu din nou colinda…Orchestra metalică se însufleţi din nou ca la comandă, de parcă mintea lui le dirija cântarea. Câinele fugise cât colo, după un copac.

- Ia să cânt altceva! Stille Nacht…şi Ion începu colinda…Odată cu el, muzicanţii de bronz începură să cânte frumoasa muzică nemţească…Nu se înşela. Totul se pusese în mişcare în acea noapte magică.

- Rex! Vino! Nu-ţi fie frică! E noaptea magică de CRĂCIUN ! Ia să cânt acum…We wish you a merry CHRISTMAS…

Vraja se porni din nou şi mai puternic. Parcul răsuna de muzică. Bătrânul bătea din palme fericit, ca un copil! Uitase de singurătate şi simţea cu tot sufletul Sărbătoarea Crăciunului. Câinele rămăsese pitit în aceeasi stare, neînţelegând ce se petrece.

- Vino, Rex! Nu vezi ce frumos este? Ce te-ai speriat aşa?

Deodată, un vânt puternic se iscă din senin aducând fulgi deşi de nea. Viscolul se înteţi. Plecară către culcuş cântând. Cam răguşise dar nu-i venea să se oprească, să nu se risipească minunata vrajă. Mai puse ceva vreascuri în butoiul de tabla şi focul se înteţi peste jarul dinainte. Se înveli cu o pătura roasă şi, în sfârşit, adormi în culcuşul improvizat. 

A doua zi de dimineaţă, când paznicii deschiseră poarta parcului, îl văzură pe Ion degerat de frig. Lângă el, câinele stătea de strajă. Îi întâmpină cu un mârâit.

- Vai de el, a îngheţat! Ioane?

Nimic. Bătrânul înlemnise de ger. Încercă să răspundă dar nu mai avea glas. Câinele începu să latre la paznicii care îl alungară cu un lemn.

- Să chemăm asistenţa socială. Trebuie dus de urgenţă la adăpost! spuse unul dintre ei, apelând numărul pe mobil.

În scurt timp, o maşină a primăriei sosi. Ion fu învelit şi dus la căminul oamenilor străzii. 

Comentariu publicat de Liliana pe Decembrie 28, 2015 la 2:06pm

Movila de nisip- fragment

-          Sunteţi gata? Artiştilor! 

Vasile e  nervos.  Ca de obicei,  înainte de a porni la drum. Fiecare plecare este  un prilej de tevatură infernală. La sfârşitul pregătirilor, maşina arată de parcă  toată familia s-ar  muta în mare grabă, de frica vreunui cataclism, anunţat în ultima clipă. Maria şi Andrei urcă în grabă. Fusese o vacanţă frumoasă.

Motorul porneşte la cheie.

Vasile nu participă la conversaţie. Este  de fiecare dată foarte atent la condus. A verificat totul inginereşte, roţi, lichidul de răcire şi cel de spălat  parbrizul. În caz că plouă..

-           Uite, a şi început să picure....

Ştergătoarele încep ritmic binecunoscuta mişcare de dute-vino.

Urmează să apară, în scurtă vreme, serpentinele acelea, în ac de păr. Odată  parcurse, jumătate din drum e ca şi făcut.

În maşină, toţi sunt nostalgici. Concediul s-a sfârşit mult prea repede.

-          Uffff...Ce neatent! Cred că vine de la vreo nuntă...L-am ocolit la milimetru! Extraordinar, domnule! Cine i-o fi dat şi ăstuia carnet ?

Traficul începe să se învioreze. Mai e puţin până la serpentine.

-          Uite că începem să coborâm pe acele de păr...

Deodată, rămânem încremeniţi.

Maşina începe un dans necontrolat pe stratul subţire de nisip, împrăştiat pe carosabil din neglijenţă.

Brusc, roţile maşinii se blochează  ...Traficul aşteaptă în urma noastră cruntul dezdonământ. Suntem ca o frunză în vânt, fără voinţă proprie.

Derapând exact ca o sanie pe gheaţă, ne îndreptăm către marginea drumului, care pe o porţiune mică nu are parapet. Doar o movilă de nisip, lăsată în urma reparaţiilor recente.

Dincolo de ea  se vede prăpastia adâncă de minim treizeci de metri, înţesată cu brazi deşi. Vasile este conştient că nici frâna de mână nu mai ajută la nimic....

Muţi de spaimă, toţi trei aşteptăm voinţa lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a vrut să mai fim punând mâna pe botul maşinii la timp. STOP! Roata din faţă dreapta se opreşte în movila de nisip. Centimetric.

Consternaţi, coborâm.

Nimic boţit, roata intactă, proptită în nisip. Comenzile maşinii  sunt fără cusur.

-          Ce-a fost asta? Spuneai că ai verificat maşina, frânele, suspensia, direcţia...

-          Da, inexplicabil!

Ne închinăm.

-          De-am ajunge cu bine acasă!

Intrăm în apartament. Cu toţii aruncăm bagajele la întâmplare, în hol. 

-          Mă duc să iau ceva de băut! spuse Vasile îngândurat.

-          Cola şi vin?

Toţi trei izbucnim într-un râs nervos.

Da! Mai mult vin decât cola! Vin roşu demidulce, să sărbătorim că am ajuns acasă,  întregi  şi nevătămaţi.  Exact ca în poveşti...întregi şi nevătămaţi.

Maria pune paharele la îndemână... Vasile toarnă vinul, uitând intenţionat să mai adauge şi Cola. Toţi trei ciocnim în tăcere, fiecare cu gândurile lui... Ce înţeles să fi avut această întâmplare bizară? A fost un avertisment. De ce? Pentru ce? Pentru cine?

Maria meditează în tăcere..Mda..

Viaţa noastră se desfăşoară mergând  ca pe un fir de aţă. Avem tendinţa să credem că noi, prin voinţa noastră, suntem capabili să controlăm totul! Nu! Nu putem controla nimic. Putem influenţa prin conduita noastră. Însă decizia este în altă parte.

 

 

 

 

Comentariu publicat de constantinescu rodica pe Decembrie 25, 2015 la 9:47pm

Iubeşte pe Mesia

 

În noaptea asta gerul, săgeţile-şi aruncă
Parcă de nicăieri  aştept să vină un semn,
Aş vrea să dorm, dar nu e timpul încă ,
Simt coborând în suflet un altfel de îndemn.
Atunci înalţ privirea şi sunt în gând smerită,
Îngenunchez îndată cu fruntea la pământ,
Apoi mă închin sfioasă la steaua răsărită
Ce ne arată drumul către lăcaşul sfânt.

O candelă aprind să luminez cărarea
Pe care îngeri vin cu smirnă parfumată,
Ei ne aduc voioşi pe aripi sărbătoarea
Naşterii sfinte dorită-n lumea toată.
Primeşte-l pe Hristos când a sosit la tine
Din suflet fă-i sălaş, hrăneşte-l cu iubire,
Nu sta în umbra rece, ci fii cu El, creştine
Ca să îţi afli pacea şi timp de mântuire.

Priviţi la lumea asta cuprinsă-i de durere
Zdrobită de păcat şi chinul neputinţei,
Prin întruparea Lui învăţă să mai spere,
Să îşi găsească rostul şi calea năzuinţei.
La Pruncul Sfânt cu toţi  să ne-nchinăm
Scăpând de amăgiri şi teama că pierim,
Pe Maica Preacurată în veci s-o lăudăm
Şi cu Arhanghelii în cântec s-o slăvim.
Îţi dăruiesc române oriunde vieţuieşti
Acest poem naiv şi gândul meu cel bun,
Nu îţi uita credinţa, de neguri s-o fereşti,
Iubeşte pe Mesia si noaptea de Crăciun.

 

Comentariu publicat de Popescu Carmen Georgeta pe Decembrie 24, 2015 la 11:32pm

De ani şi ani în noaptea asta universul se dilată ca să ne cuprindă bucuria şi  rugăciunea cu palme care ştiu cum să şteargă uitarea. Ne-adună în cercuri, ne-nvaţă iertarea, apoi, cu un colind şi două nuci fermecate, naşte speranţa cu care ne vom hrăni încă un an. Noapte magică şi binecuvântată! Sărbători fericite!  Să vă ningă bucuria!

 

Membri (391)

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor