Am scăpat cupa neagră în care ți se odihneau cuminți ochii și ce ți-a mai rămas din buză. Am să-ți fiu o lumânare care te picură mereu pe spate să mă scurg prin piele, să ajung la ploaie și să mă transform în pietre. Ca un tobogan care-ncepe dinafară și se termină în tine. Cuminte, ca o zână bună, îți voi sculpta buza din mine, ți-o voi așterne la picioare și voi plânge peste ea. Ultimul plâns…