“E acolo. Puţin mai jos… Puţin mai jos.” Gândul revenea cu obstinaţie, învârtindu-mi-se ca o morişcă în creier; nu-l puteam ataşa de nimic; habar n-aveam ce voia să însemne. “Puţin mai jos…” Cert era că, la sfârşitul fiecărei propoziţii, imediat după punctul pe care-l vizualizam brusc, prăbuşit greoi, ca o bilă de metal înainte de următorul cuvânt, mintea mi se însenina parcă şi se făcea tot mai…