Există  o clipă care mă pândește cântărindu-mi destinul, creierul  inima dezgolite de iluzii să le întoarcă în piatră și dacă,  mai rămâne ceva, quantum satis, până când cocoșii unui alt răsărit desferecă obloane și toți morții refugiați în mine  încetează să mai joace telegraful fără fir (neștiind că refugiul lor este subterfugiul meu) am să mă aflu dezrobită  de fantasme. mie-mi ajunge o sin…