Îţi aminteşti de vremea cand eram doar noi în universul pustiit de clipe si ne iubeam printre aripe de ingeri uzi de-atâtea ploi timpul încremenise peste pleoape ce nu-ndrăzneau să mai clipească din noapte zorii nu voiau să nască ştiindu-ne atâta de aproape cu razele-i de-argint, geloasă, luna ne-nveşmânta-n mătase de cocon şi se-auzea doar plânsul monoton al ploii ce ne urmărea întruna