Alice Diana Boboc

(...) timpul a fost necruțător cu acest important edificiu, iar castelul poartă acum amprenta vizibilă a degradării.

Mucegaiul și igrasia se întind precum tentaculele unor caracatițe,

cuprinzând în brațele lor nu doar ziduri, ci și statui. Statui mute,

care nu își pot plânge durerea de a rămâne fără brațe, ciuntite, cu ochi

goi și totuși, lângă ele, turiștii(...) - FOTOREPORTAJ…



Continuare

primele cuvinte au fost spuse la facerea lumii

apoi s-a lăsat tăcerea

atât de departe, dincolo de noi,

lumea trăiește și moare

fără păreri de rău

trecând peste mine, trecând peste noi

fără limite, fără sunet

m-am lăsat în genunchi

și m-am rugat în întuneric

dar nimeni nu mi-a răspuns -

nici măcar ecoul.

mâinile mi-au amorțit cu palmele deschise așteptând un sărut

dar valuri de ceață mi-au atins degetele…

Continuare

Mă gândesc dacă este obligatoriu

să îmi întreb mâinile dacă să cureţe oglinzile cu frunze neloiale, veştejite

picură dezarmante stări de rătăciri în vase vitrege

vasele de sânge dau în clocot - sub flăcările mistificărilor

şi mă las pradă întunericului

mă uit în sus şi privirea mea se caţără pe piciorul păianjenului… Continuare

*

sunt ca și cum n-aș fi acolo,

străină în ochii tuturor

cu pielea fragedă, atinsă de săruturi

numai pe un scaun cu tavan înalt

se poate iubi

și înlocuiesc tot ce știam despre nesomn cu perne -

perne ca penele de lebădă

cu gâtul înfășurat în alb și mute

ca și cum toată lumea ar fi cuprinsă doar în noi doi,

așa cum am crezut eu, așa cum ai crezut…

Continuare