Anca Tanase

Marea e la locul ei

valul, sarea, depărtarea

tac

şi aşteaptă

ce, pe cine?

reversul plecării

nu e întotdeauna întoarcerea

viaţa

e un drum cu sens unic

valul

cutreieră deja printr-un alt sânge,

poate albastru, sânge de poet

însetat şi flămând

de planete,

de pietre,

de gol şi de plin,

de zborul cometei,

de aversul monedei

rămâne un vers

întrerupt la jumătate,…

Continuare

Cafeaua de dimineaţă

Ne bem cafeaua, încă, împreună

prin ochii tăi trec zdrenţe ceţurile nopţii

zâmbeşti… şi cerul începe să coboare

încet, să nu ne sperie…

e-acelaşi cer, sau altul?

La acest ţărm al mesei, eu mă gândesc

la mâine, un “mâine” îndurerat, ca o poveste

de Christian Andersen

vorbim… cuvintele sunt pietre, îngreunate

de prea mult “ieri”, de spaime şi regrete;

eu mă sprijin pe “încă, împreună”, ca pe-o prispă

un…

Continuare

Pe o aceeaşi bancă,

într-un acelaşi parc,

un cerşetor citea

mereu, aceeaşi carte… aştepta

ziua în care, din senin, un vifor

să-l poarte către mare

-galop de val,

galop de vânt-;

acolo,

printre cai de mare şi corali

este un templu fără zei, cu poarta larg deschisă

pentru cei trişti şi singuri, care au

drept singură avere, o carte

-nu contează care-.

Un clopot răguşit,

lipsit de rost, continuă să anunţe…

Continuare

Ai dreptul



să spui: “lumea e frumoasă”, chiar dacă n-ai văzut-o;

cum ar putea, un dar, să fie altfel?



să spui: “iubirea e tristă”, chiar dacă n-ai cunoscut-o;

cum ar putea fi altfel, când tristeţea

este podoaba ei cea mai de preţ?



să spui: “viaţa e scurtă”, chiar dacă n-ai cum s-o măsori. Viaţa

nu poate fi altfel decât “scurtă”, mult prea scurtă, pentru

frumuseţea aproape insuportabilă a lumii şi poemele

născute din fecunda tristeţe… Continuare