Să nu te-apleci chiar de te doare Când toţi din soartă au vrut să-ţi ieie, De te-au zdrobit din întâmplare Nu plânge,Ridică-te de jos, Femeie!
Tu râuri ai făcut din lacrimile tale Şi ai vegheat ca Domnul fiilor să deie, Doar fericire şi flori în a lor cale De te-a durut, Ridică-te, Femeie!
Ai vrea să numeri trandafirii înroşiţi Iar din petale să faci cărare către stele, Atât cât anii nu-ţi sunt încă irosiţi, De vrei ca să fii sus, Ridică-te, Femeie!
Vei aduna acum, scânteia unui foc nestins Trecut, adio, prezentu-n loc să steie, Iar ce-i frumos să fie-n veci de necuprins. Să nu fii tristă, Ridică-te, că poti, Femeie!
Avem cu toţii un trecut, adesea, e frumos Sau poate credem în minuni sau, o ideie, Stim că lumina vine doar de sus în jos, Tu să priveşti mereu în sus, Ridică-te, Femeie!
A mai rămas postum doar un cuvant: Trăieşte, şi-adună un buchet de orhideie, Să-l pui lângă icoană să fie legământ, Să nu-ţi mai laşi ochii în jos, Ridică-ţi-i, Femeie!
Să-ţi cuibăreşti curaju-n suflet, ca să steie, Şi nu te apleca în veci. Ridica-te, Acum, Femeie!…