Omul nu s-a născut rău. Încă din primele zile ale existenţei lui, a fos înzestrat cu pura inocenţă. Se crede că, odată cu dobândirea cunoaşterii, omul se perverteşte,  îşi conştientizează latura rece şi crudă şi începe să se familiarizeze cu gustul răului. În mai puţine cuvnte, cunoaşterea îl înstrăinează de inoceţă şi deci, îl îndrumă spre aşa-zisa lui menire, de om perfid şi rece, pustiu; căci cu cât eşti mai avid, mai material, mai crud, mai parşiv, cu atât mânuieşti cu mai mare…

             Imaginaţi-vă în felul următor: un univers alb-negru în care singurul freamăt îl reprezintă un bal, singurul de altfel; balul ce durează dintotdeauna şi continuă să existe pentru totdeauna.

            Într-un aer nud, sterilizat parcă, o sală de marmură cu pereţi enormi, cu candelabre impunătoare ce emană o lumină pală, sublunară parcă edificâmd sobritatea unor statui măreţe, ei bine, într-o astfel de  atmosferă…

Mă păstrezi captivă-n mintea ta bolnavă şi dezordonată;

Şi-ncerc să-mi găsesc scăparea prin ochii tăi goi…

Substanţe efemere-ţi oferă câte-un gând pervers, interzis, dar vioi,

Şi mă sufocă în imaginaţia-ţi ciumată.

Cuvintele-mi sunt singura armă!…

Lacrimi calde de ceară mi se preling pe obraz,

Lucind fad în lumina sublunară.

La colţul ochilor ca o încăpere adumbrită în care zac

Licărind două văpăi muribunde

Las propriul suflet să prindă contur, ca un prizonier al timpului incert,

Las lacrimile de ceară să-şi…