Constantin Popescu

Geografia fiecărui gând

Te mângâi cu un colţ de vis,

Şi-n jar ard toamnele prin mine,

Cascadele-n surdină s-au aprins,

Gheţarii se dizolvă iar prin vine.

Ascult amurgul unui crin,

Ce noapte albă fără timp şi glas !

Şi prin suspinul clipei în surghin,

Privirile-mi prin ceruri fac popas.

Prin geografia fiecărui gând,

Visez mereu seninuri şi albastru,

Şi-ntreb secundele pe rând,

Ţi-am dăruit iluzii, ori dezastru.

Din orizont de gânduri fac un cult,

Şi-ascuns în verde calea le-o aţin,

Le-ntreb dacă iubindu-te mai mult,

Rămâne să mor, poate mai puţin…

Iubeşte-mă şi fugi !

Iubiri decadente-n tumult,

Frenezii inocente ascult,

În ce compromis să mă complac,

Să te iubesc şi să tac !?

Eu chiar te rog, ba te conjur,

Ba chiar aş putea să-ţi jur,

Pe roşul florilor de mac,

Căci, de te-aş iubi, nu tac !

Prin stele bete-n ceas de seară,

Pe crude braţe de fecioară...

Orice aş putea să fac,

Dar de te-aş iubi, nu tac !

Nici dragoste, nici răzbunare,

Ce implorare, ce iertare...!?

Cu duhul daca-aş fi sărac,

Dacă te iubesc, nu tac !

Pierdut prin meandrele pădurii,

Muţit de uscăciunea gurii,

Toate relele mi-ar fi pe plac,

Dar… dacă te iubesc, nu tac !

Vrăjit daca-aş fi de iele,

Degetul plin de inele,

Slugă-aş fi, de-aş fi sărac,

Însă de te voi iubi, nu tac !

În cutezanţa-ţi decadentă...

De-ai fi fecioară inocentă...

Albastru crin ori nufăr de pe lac...

Şi dacă te-aş iubi, nu tac !

Cred că, am încercat curând,

Să-ţi simt buzele, adieri de vânt...

Gânduri albastre în tipar de fulgi...

Iubeşte-mă totuşi... şi fugi !