daniela rodica rus

nu pot să rup din timp
decât poate o bucată
semnul de carte al întâlnirii
noastre
si inelul ce alunecă
uşor de pe deget

înaintea mea sunt
coperţile rupte
desenul fericirii tale
fără mine
ochiul meu de pirat
ce ştia...
cum hăul se deschide
inimii
iar timpul
se contorsoniază perfect
atingerii

ceea ce ţii în mână
se numeşte pulbere

îmi spui ca de mâine strângi tot

tot ce am iubit eu la tine

hârtiile pergament de pe inima mea

liniile din palmă ce te oglindeau

(da, e drept, te-ai asezat prea devreme

confortabil între cărările mele)tăcerea mea lângă tăcerea ta

abia simţită taina mâinilor

în aventura căutării

tu nicicând al meu

aruncând în gura mea sămânţa

începutului de lume

deschisă rana mărului

chemând fără oprire

sâsăitul şarpelui

tu parte din…

poate ne-am născut
a doua oară
cu pielea subţire
şi inima limbă

poate că primul
cuvânt rostit a fost
moarte
descoperim miraţi
sensul vieţii

dintr-o asemenea întâlnire
nu putea ieşi
decât un vulcan
un munte ce-şi sărută mereu
marea

vom scrie
în fiecare zi
pagina de jurnal
a veşniciei

din când în când
îmi vei striga numele:
,,apă,,

mâinile noastre caută.
mâinile noastre nu vor găsi.

trecutul e un copil
 care face tumbe
,,uite inima.
uite.,,

cum muşcă serpii indiferenţei
din carne.
albastru se face cioburi
în noi.

dincolo de umbre
hohotul prelung.
hohotul.