Mă întrebam, femeie,

de unde lacrimi

sub genele mele,

când eu mă uscam din pântece

de dorul iubirii…?

Şi apoi

mi-am amintit

dimineţi şi amurguri,

când te purtai

pe deasupra trupului meu

netocmit şi gol

şi mi-ai spus:

Te iubesc!

Cât de clar mi-amintesc

un fior necurat;

la început a fost Cuvântul!



Mă întrebam, femeie,

de unde piatră pe sufletul meu,

când eu mă-nălţam nemişcat

într-un zbor… Continuare

Mă întreb dacă cerul veşniciei are lună?

Pentru că de-ar fi aşa,

şi adormit ţi-aş da întâlnire la miezul nopţii,

şi mi-aş lăsa amintirile să te sărute

în ciuda trupului ţărână…

Mă întreb daca voi ajunge înger?

Pentru că de-ar fi aşa,

mi-aş smulge o aripă şi ţi-aş da-o ţie,

ca îmbrăţişaţi să zburăm,

închipuind un singur trup de serafim până când,

într-o gelozie nebună,

ne vor fi obosit aripile

să-şi tot…

Continuare

Dacă aş plânge pe cerul ochilor tăi, ţi-ai mai şterge lacrima vreodată? Dacă aş şti din toate cuvintele de pe lume numai verbul sunt, l-ai conjuga împreună cu mine hai să fim ? Dacă te-aş minţi spunându-ţi te iubesc, nu ţi-ar fi scârbă de adevăr? Dacă aş îndrăzni să urlu sunt, eşti, existăm, ai mai vorbi vreodată în şoaptă? Dacă ar uita îngerii să zboare te-ai lăsa purtată pe atingerea mea să numărăm cerurile? Dacă pe noaptea îndoielilor mele s-ar stinge o stea, mi-ai accepta arderea într-un…

Continuare

Zâmbesc calendaristic între patru secunde

și plâng în eoni veștejiți și uscați,

mă trezesc după soare cu visul de lună,

răcorind veșnicia din febra de noapte

în stropii de rouă abia scăpătați.

 

Prieten m-aș face cu Fratele Timp,

să jucam faț-ascunselea cu ceasul turbat.

Să m-ascund și de dânsul în pădurea umbroasă

în care Secunda nu s-a deșteptat…

 

I-aș cere o zi, doar, să-mi dea mie hățul,

să-mi mân singur…

Continuare