Paloma, au rămas doar câteva pene în cuibul tău.

Vântul le răsfiră dintr-o parte în alta

bâzâind ca un bondar prin corole goale.

Seara mai ales,

tristețea cuibului părăsit

e mai grea decât…

Când privesc cerul nesfârşit,

limpede ca ochii tăi

duminica dimineaţa,

simt în nări mirosul de nemărginire,

ploaie stârnită din lacurile albastrului său.

Doar pereţii Voroneţului

și ochii bunicii Lucreția,

în albastrul cărora aş vrea iar să dorm,

mi-au mai dat atâta linişte.

Păsările cerului meu

au coborât în taină

la cuibarele lor.

Când privesc cerul

duminica dimineaţa,

îmi pari ca o zână a ploii

coborâtă din lacurile…

Seara înfrigurată coboară

peste dealuri, peste pășuni.

„Bunicule, când voi fi mare

vreau să mă fac grădinar, să am o livadă.”

„De ce dragule?”

„O să cultiv doar portocale şi căpşuni.”

„De ce dragul moşului?”

„Mama şi tata n-o să vină

nici în acest an acasă, de Crăciun.

Nu au fost nici de Paşti,

nici în prima mea zi de şcoală,

și nici la moartea cocoşului Pintilie,

ars în râpa de la Valea Rea

de oamenii aceia nebuni.”…

Într-o seară în săptămâna Crăciunului

un prieten bun mi-a zis cu glas trist:

„Dane, niciodată nu ai ajuns

cea ce tatăl tău ar fi vrut să devii.”

Tata a vrut să devin agronom,

sau măcar tractorist.

Dascăl la țară, „apostol”,

avea crezul lui.

„Lasă băiete vorbele, poezia;

e timp irosit,

du-te la Șimleu, învață agricultura;

bagă de seamă cum se mângâie pământul,

pipăie-i cernoziomul, humusul, argila,

cunoaște-i…

Ascult vântul cum piaptănă pomii

ca pe niște copii ciufuliți,

și mi-e dor de sălciile noastre stinghere

de pe malul pârâului cu apă puțină,

de orele după amiezelor noastre

tulburate de măcăitul rațelor albe.

Stăteam pe două pietroaie din cremene

lustruite de ape, de trecerea vremii.

Ochii mei erau triști, ochii tăi erau…