Elena Agachi

Deși își propusese să se trezească de dimineață, rată momentul și dormi

adânc până la genunchi, cum îi plăcea să spună. Acumulase o oboseală

profundă și o silă imensă, nu mai dorea decât să se adăpostească undeva,

ca Iona, să fie înghițit de chit, să nu mai audă nicio veste despre

Marele Conducător care prinsese ciudă pe tot poporul lui și acum

plănuise un sistem diabolic de exterminare, bombardându-și supușii cu

vești din cele mai aiuritoare, la aceeași oră,… Continuare

În tăcere, măsură cei câţiva paşi care duceau spre uşă. Nu se hotăra să

plece, de parcă ceva nelămurit i se aşezase pe umeri şi îl strângea.

Poate că totuşi e de la vreme, îşi spuse, numai de nu aş răci tocmai

acum, când iarna e pe sfârşite. Îşi trase cu greu puloverul şi îşi mai

aruncă o ultimă privire în oglinda ce rămăsese stingheră pe masă. Apele

ei atât de clare cândva se cojiseră şi acum atârnau ca o scoarţă pătată

de vreme; claritatea imaginii însă nu se… Continuare

Tăcerea ca o pasăre moartă

Își înnegrise aripile pe jos

Până dincolo de bujorii păstoși

Până dincolo de zemuindele rodii

Înspre hotarele albe ale blândei zodii de piatră.

Nu mai întreba care e sensul,

Nu mai căuta prin hrube acunse armuri,

Cailor tăi nu le mai curăța copitele

Palide potcoave de argint

Nu vor mai primi,

Pâinea zorilor, amăruie

Nu o vor mai cere…

Tăcerea e blestemul trecerii

E lupta și e înfrângerea

E calea și e… Continuare