De-a APA şi FOCUL

Vino să te-nvăţ un joc:
Eu sunt APĂ, tu eşti FOC;
Să n-ai teamă când te-ating,
Jarul inimii ţi-l sting.

Când o să cobor în valuri,
Să-mi arunci scântei pe maluri,
S-aprinzi focul dorului,
Eu să sting văpaia lui.

De mi-i auzi din unde,
Cu căldură îmi răspunde
Şi-apoi să plutim uşor,
Tu în fum şi eu în nor.

Dacă n-ai înţeles jocul,
Fii tu APA şi eu FOCUL
Şi să repetăm aşa,
Până când vei învăţa!


CÂND ÎI ŞOPTEAM...
- rondel –

Când îi şopteam dulci vorbe de alint,
Iubita-mi se lăsa de drag cuprinsă,
Pierduţi adânc în codrii de argint,
Călcam uşor peste poteca ninsă.

Ne-nconjurau nămeţi-n labirint
Şi ne-ameţea mantia albă-ntinsă,
Când îi şopteam dulci vorbe de alint,
Iubita-mi se lăsa de drag cuprinsă.

Privind în luciul gheţii ca în flint,
La fiecare pas era surprinsă.
De nu vorbea sau, răspundea succint,
Simţeam cum mândra-mi se lăsa învinsă,

Când îi şopteam dulci vorbe de alint.



TE IUBESC, IUBITO!

Te iubesc, nu pentru că eşti frumoasă...
te iubesc pentru că m-ai învăţat
să cunosc frumuseţea
primilor zori.

Te iubesc, nu pentru că eşti bogată...
te iubesc pentru că m-ai ajutat
să descopăr bogăţia
sufletului meu.

Te iubesc, iubito,
pentru că, iubindu-mă,
m-ai învăţat
cum să iubesc iubirea...


CAD PLOI!

Cad ploi! Ploi de frunze aiurea,
Purtate haotic de vânt,
Încântă nostalgic privirea
Urzindu-şi covor pe pământ.

Se simte în juru-ţi grăbirea,
Când toamna se lasă cu-avânt,
Cad ploi! Ploi de frunze aiurea,
Purtate haotic de vânt.

Mi-e greu să accept dezlipirea,
De matcă, plecarea-n neant,
Refuz să cunosc rătăcirea
Dar iată...se-ntâmplă...şocant...

Cad ploi! Ploi de frunze aiurea!