Eliza Roha
  • Bucuresti
  • România
Partajare pe Facebook
Partajare

Eliza Roha's Prieteni

  • Valentin Butnariuc
  • Gianni Truvianni
  • dumitru negoita
  • Petre Craciun
  • valentina
  • Caliopi Dicu

Cadouri primite (4)

De la valentina De la hatos vasile De la munteanu mircea De la ZINCA MARIUS IULIAN
 

Eliza Roha

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
scriitor, poet, dramaturg
Despre mine :
Eliza Roha (numele real Elena Roşu), născută în Bucureşti, la data de 8 iulie 1946, funcţionară, pensionară, membră a U.S.R.–Secţia proză, Filiala Bucureşti din anul 2008, membră a Clubului dramaturgilor U.S.R., membră a Fundaţiei Internaţionale Mihai Eminescu, membră a Asociaţiei culturale Iulia Hasdeu – Club UNESCO -

Activitate literară:
- am debutat cu poezii publicate în diverse reviste literare (anii 1970-1980)

Teatru
- Moartea şarpelui, premieră la Teatrul dramatic “G. Bacovia” din Bacău, stagiunea 1982/1983;
- Undeva în Europa(Prizonieri ai erorii), premieră la Teatrul de Stat din Sf. Gheorghe , Secţia Română, 1986/1987, publicată în revista Teatru nr.5/1987;
- Întoarcerea Mariei, premieră la Teatrul “Victor Ion Popa” din Bârlad, stagiunea 1989/1990, publicată în Revista Teatru nr.3/1985;
- Caragiale ... fantasticul, dramatizare după proza lui I.L.Caragiale realizată împreună cu maestrul Constantin Codrescu, premieră la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, 2002 – Anul Caragiale;
- Atelierul de croitorie, spectacol-lectură, Clubul Dramaturgilor – U.S.R., 2004.

Poezie
- Profeţie– 2008, Editura Betta, Bucureşti

Proză(romane)
- Întâlnire la castel , 2000 şi 2010 (ed.a II-a) – Editura Betta –București;
- Insomniile unui prinţ valah , 2005 – Editura Vox-București;
- Patru zile în paradis , 2006 – Editura Vox ;
- Capcane , 2007 – Editura Vox ;
- Locul de lângă icoană , 2007 – Editura Betta;
- Asasinat la Cracovia , 2009 - Editura Betta;
- Ciclul Fata din pomul cu mere:
- Deceniul obsedat , 2007 – Editura Betta;
- Femeia în verde ( Deceniul speranței ) , 2008 - Editura Betta;
- Zodia proscrişilor(Concurenșialii ) , 2009 – Editura Betta;
- Destine în derivă , 2009 – Editura Betta;
- Formula matematică a iubirii , 2010 – Editura Betta;
-Chipuri de apă,2011-Ed.Betta; Povestiri:Codiță cel viteaz,2011-ed.Betta
Poezii,eseuri şi povestiri publicate în diverse reviste: Drama , Revista Fundaţiilor, Harababura , European Echo,Mesaj literar ,Faleze de piatră, ş.a.
Website / Blog :
http://editurabetta.webs.com

piața universității 2012- Un alt fragment din romanul Ultimul Om

Piața Universității    2012                                                                                                                                             Noua condiţie ce se abătu dintr-o dată asupra lui, de om sărac, absolut sărac, fără avere, fără familie, fără slujbă, de pensionar bătut de vânturile incertitudinii ar fi trebuit să-l marcheze puternic, să-l demoralizeze, să-i frângă bărbăţia privirii, trufia ţinutei, a călcăturii decise, neşovăielnice. În mod neaşteptat, Avram Avram nu capitulă. Uită de micul puseu de suferinţă ce-l încercase imediat după pensionare. Acum se simţea, în sfârşit, un om liber. Liber de tot felul de griji, familiale, profesionale, liber de iubire, liber de obligaţii. Nu mai avea cui să poarte de grijă, pentru cine şi ce să se zbată. Deşi în meserie, ca pe oricare om, totuşi, nu-l ocolise teama de a nu-şi pierde avutul, de a nu fi păcălit în vreun fel, de a nu i se întâmpla vreun dezastru. Iată, chiar nu mai avea nicio grijă. Un sentiment de eliberare, de pace, de indiferenţă la tot părea să-i cuprindă fiinţa. Timpul, care o viaţă întreagă nu-i ajunsese, cu care se răfuia şi se lua la întrecere, acum i se păru că se dilată. Aproape că nu ştia ce să facă el, omul activ, prizonier în capcana nesfârşitelor treburi, cu atâta timp la dispoziţie şi atâta libertate. Unde să se ducă? În cămăruţa strâmtă de la căminul garnizoanei i se părea că se sufocă, afară iarna îşi intrase în drepturi, vântoasele bântuiau printre blocuri spulberând ninsoarea ce cădea abundent, vuind sinistru şi alungând amărăştenii întârziaţi. Se întunecase de mult, iar somnul nu i se lipea de gene sub nici o formă. N-ar mai fi suportat încă o noapte în faţa televizorului. Se îmbrăcă şi ieşi în stradă. Cunoştea puţin zona. Unde să se ducă? Nu avea prieteni, nu avea rude apropiate, vechii lui tovarăşi de muncă se risipiseră prin ţară, se întorseseră unii prin locurile natale, alţii îşi cumpăraseră case de vacanţă şi se pregăteau să îşi petreacă bătrâneţile alături de nepoţi. Nici măcar nu se simţea bătrân. Doar un om absolut liber şi cu mult timp la activ. Liber de iubire, liber de lanţul căsniciei, liber de lanţul familiei, al datoriei. Nimeni nu avea nevoie de el şi el de nimeni. Cineva îl bătu pe umăr.

- Ce faci, bătrâne? Unde te duci?

Recunoscu vocea. Era a vecinului de garsonieră. Răspunse ca un automat.

- Unde oi vedea cu ochii.

Omul râse, ehe, tot pişicher ai rămas, şi porni cu pas hotărât către parcare. Ar fi o idee să iau maşina şi să mă duc. Unde? Îşi aminti că orice plimbare costa bani. Cât fusese angajat nu avea grija benzinei. Avea anumite drepturi. Nu se îndură. Frigul îl zgâlţâi de câteva ori. Dacă merg, mă încălzesc, îşi zise şi păşi apăsat, frământând cu ghetele solide zăpada amestecată, curată şi murdară, cenuşiu-maronie, ce aluneca pe spinările bulgărilor îngheţaţi. Privi spre cer. Din alburiul înaltului, ninsoarea deasă, ţepoasă, bătută de crivăţ se aşternea cu perseverenţă, îmbrăcând totul cu o ţesătură imaculat de albă, sclipitoare. Zăpada asta, venită dintr-odată, după luni de secetă friguroasă, pe care la început o crezuse trecătoare îi amintea de urgia iernii din ’53-’54. Asta ar lipsi!, îi scăpă fără să vrea. Să nu mai pot ieşi din bloc. Un grup de tineri îl ajunse din urmă şi îl depăşi. Una din fete rămase în urmă, alunecă şi căzu. O prinse de subţiori şi o ridică sprijinind-o de trupul său.

- Asta nu-i vreme de plimbare, domnişoară.

Fata căzuse pe genunchi, se văită uşor.

- Luaţi-mă de braţ. Puteţi merge? Încotro? o întrebă într-o doară, fără să mai aştepte răspuns.

Fata scânci.

- La Universitate. Dumneavoastră?

- Avem acelaşi drum.

- La miting?

- La miting!

Unul dintre băieţi se opri şi se întoarse câţiva paşi. Prin perdeaua deasă a ninsorii i se distingea doar silueta. Fata îi făcu semne cu mâna. OK! Le era imposibil să mai vorbească. Acele de zăpadă le înţepau obrajii, pleoapele. Clipeau des. Fata îşi trase gluga peste bretonul cârlionţat, iar Avram lăsă cozorocul căciulii peste sprâncene. Mergeau atenţi la fiecare pas. Cuvintele ar fi fost de prisos. Nu observară când grupul se oprise la semafor. Când ajunseră în dreptul lor îi salută doar ridicând o mână.

- Ţi-am spus să stai acasă! o apostrofă pe fată unul dintre băieţi. Ai păţit ceva?

Fata nu-i răspunse, doar se ţinea strâns de braţul lui Avram.

- Faci pe muta…

            - O duc eu, am antiderapante.

- La Universitate, tataie?

Avram încuviinţă, apoi adăugă:

- S-a pus verde, haideţi!

Nu mai simţea nici frigul, nici deşertăciunea singurătăţii, mergeau încolonaţi, unul în spatele celuilalt pe cărăruia bătătorită. Nici nu a realizat când au ajuns pe bulevard. Se auzeau strigătele protestatarilor. Îi veni să râdă. Poate mă înhaţă jandarmii şi mă fac de râs. Tinerii îşi făcură semne cu alţi cunoscuţi şi grupurile afluiră împreună înspre Piaţă. Nu şi-a dat seama când fata s-a desprins de braţul său şi s-a pierdut în mulţime. Cineva împărţea steguleţe cu tricolorul. Primi şi el. I se păru sau auzi ca prin transă. E de-al nostru, l-am luat de la garsoniere. Le-a tăiat pensiile, dacă a ajuns acolo, n-o duce bine. Vuietul mulţumii îl cuprinse ca într-o îmbrăţişare tandră. Ciudat. Nu-i era teamă, se simţea ca în mijlocul unei mari familii, binevoitoare, ocrotitoare. Ori ca-n mijlocul unei furtuni, legănat de talazuri, purtat pe valurile înalte, aruncat în sus, cules de braţe puternice şi apărat de hăul fricii. Prindea frânturi de zvonuri. Despre jandarmi, despre armată, se făceau pronosticuri şi comparaţii cu evenimentele din ’89 sau din iunie ’90. Se discutau multe. Trecuseră de jandarmi, acum se aflau în mijlocul protestatarilor. Oamenii se ţineau de braţ, un pas înainte, unul înapoi, se lăsau într-o parte, în cealaltă, apoi se aplecau de parcă ar fi făcut mătănii, se legănau într-o horă ritualică şi scandau lozinci anti. Mulţi dintre ei aveau cartoane cu desene şi înscrisuri cu litere de tipar, stângaci caligrafiate. O fată şi un băiat împărţeau ceai fierbine. O recunoscu de abia când îi întinse paharul de plastic pe partenera sa de călătorie.

- Ce-ţi face piciorul?

- Mă descurc.

- La plecare mă luaţi şi pe mine, îi şopti Avram.

- Nu plecăm fără dumneavoastră, îl asigură ea îmbujorată de ger.

Cine ar fi crezut să apuce asemenea vremuri! Peste tot în lume întâlneai revoluţii, proteste, incertitudini, răsturnări spectaculoase de situaţii, azi dictator, mâine ucis ca un câine, se fura pe ruptelea, după unii acţiona regula fiecare cât apucă, alţii rămăseseră aceiaşi naivi cinstiţi şi încrezători, o zăpăceală de evenimente, viaţa socială a oamenilor era ca mălaiul din ciur, învârtit în toate sensurile, aruncat în sus şi trecut prin sita mai rară ori mai deasă. Parcă neînţelegerile se acutizaseră. Îi veneau în minte fel de fel de situaţii. Îşi aminti, din anii tinereţii, de râca dintre intelectualii de rasă şi politrucii tobă de învăţământ politic. Şi unii şi alţii erau inteligenţi. Primii avuseseră parte de învăţământul clasic, trecuseră prin liceu, universităţi, ultimii erau copii ai secetei, dezmoşteniţi semianalfabeţi racolaţi de comunişti şi îndoctrinaţi cu tezele marxist-leniniste. Pur şi simplu se dispreţuiau unii pe alţii. Intelectualii habar nu aveau şi nici nu manifestau interes pentru aşa-zisul învăţământ politic, politrucii sfidau orice altă învăţătură în afara celei partinice. Asta fusese la început. Apoi, lucrurile s-au amestecat. Politrucii au urmat liceul şi facultăţi la seral, la f.f., oricum se mai prinsese ceva de ei, căpătaseră măcar un lustru de cultură generală. Intelectualii au fost nevoiţi, pentru a-şi menţine poziţia socială, să citească, măcar în fugă, documentele de partid. Mai apoi, a apărut „Ştefan Gheorghiu”, şcolile de partid obligatorii pentru absolvenţii de facultate. Şi nu pentru orice absolvent. Pentru cei mai răsăriţi. Şi tot nu s-au înţeles între ei. O râcă generalizată, ca şi acum, domnea între toate păturile sociale. Militarii cu civilii, muncitorii cu intelectualii, ţăranii cu orăşenii etc. etc., el cu Ivona! Nici măcar Biserica, în calitate de instituţie cu autoritate deplină asupra creştinilor, nu reuşea să-i împace, deşi-i aduna spornic la toate sărbătorile religioase.     

Parcă-i obosise mintea. Privi în jur relaxat, chiar cu plăcere,  Ninsoarea dansa peste ei, printre ei, gerul le pişca obrajii, îi incita. Lumini multicolore, claxoane, autoturisme, dube, limuzine, lume diversă. Toate categoriile sociale. Inclusiv câini de pripas. Plus reporterii de la televiziuni. Cum sunt cel mai voinic, pe mine mă filmează primul, îşi zise Avram. Îşi trase cozorocul cât să-i acopere fruntea şi sprâncenele, îşi urcă fularul peste gură şi ridică gulerul scurtei. O reporteră se opri în apropierea lui, apoi merse mai departe. Distinse cu ochi de profesionist şi pe insinuaţii printre manifestanţi. Le recunoscu privirile meseriaşe, ţinuta stas. Astăzi se află în misiune, mâine, ca mine, protestatari. Unii, cam de seama lui, îl serviseră pe Ceauşescu, apoi, toate mandatele, pe Iliescu, pe Constantinescu, de ce nu l-ar fi servit şi pe actualul. Ce ne-am face dacă n-ar exista diversitate în unitate? Zâmbi fără să vrea. Se simţea fericit. Ceea ce altă dată ar fi însemnat datorie de onoare, acum i se părea hilar. Bine că m-au pensionat! La un moment dat se prinse alături de nişte necunoscuţi în hora ritualică. Atmosfera de încredere în reuşită, de bucurie a curajului, de alungare a oricărei forme de frică, obedienţă le sporea puterile. Forţele protestatarilor, unite, căpătau dimensiuni biblice, părea că pluteşte o vrajă ce-i lega, ce-i apăra, un sentiment de bine, de descătuşare, pe care nu-l cunoscuse niciodată îi inundă sufletul.

În drum către casă reflectă: probabil că acesta este acel Spirit al Pieţei Universităţii de care se tot vorbeşte. El supravieţuieşte, indiferent de mărimile ce se perindă. Şi n-au ce să-i facă! Este o forţă invizibilă ce-i adună pe oameni şi-i uneşte prin iubire… Da, sentimentul iubirii era cel care trona. De data asta nu exista nici un lider. Democraţie în forma pură, curată. Mai bine aşa. Fiecare îşi avea propria durere, nemulţumire, propriul discurs. Oare ce se alesese de liderul Pieţei Universităţii din ’90? Fusese pervertit în vreun anturaj de oameni de afaceri? Oare acum era un domn înţolit, aşezat, cuminţit, cu familie şi o situaţie materială onorabilă? Şi-l aminti ca pe un Crist, cu pieptul dezgolit, alb, slăbit, purtat pe braţe de manifestanţi. Ce s-o fi ales de sufletul lui de nu l-a mai primit Piaţa Universităţii? Poate că nu întâmplător locul de întâlnire al curajoşilor s-a statornicit aici, în inima Bucureştiului, unde se ridicase prima universitate, simbol al inteligenţei şi erudiţiei, aproape de statuile unor mari personalităţi istorice, locul unde generaţii la rând îşi dădeau întâlnire, legaţi întru iubire şi prietenie. Ceasul de la Universitate ori pomii cu vrăbii fuseseră punctul de reper al Capitalei zeci de ani. Poate că greşiseră cei ce apreciaseră că în ’90 locul a fost ales că să poată filma din hotelul Bucureşti ziariştii străini şi să poată răspândi veştile pe tot mapamondul. Acum îi venise ideea. Unde, în altă parte, se putea naşte şi supravieţui spiritul libertăţii, al curajului, al iubirii?      

Aproape că nu auzi când tinerii îl atenţionară:

- Tataie, ai ajuns acasă. Mâine vii?

- Neapărat. Vă aştept pe la şapte seara.

- Noapte bună!

Din cerul albit zoreau către pământ perdele unduitoare de ninsoare. Gerul se înăsprise, el ar fi continuat să meargă, somnul îi fugise ca alungat. Probabil că era foarte târziu, oricum după miezul nopţii. Nu avea încotro, trebuia să urce în garsonieră. Nici nu bănui că, odată întins pe pat, va adormi instantaneu.

Fotografiile lui Eliza Roha

  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

Eliza Roha's Blog

Simpozion și concurs de recitări din poezia eminesciană la Brănești jd. Ilfov

Postat în Ianuarie 25, 2014 la 12:55pm 0 Comentarii

 1.Juriul, profesorii coordonatori și elevii participanți.2. Moment din concurs 3. Premiul special- Eleva Bonciu Larisa de la Liceul cu profil…

Continuare

Concurs de recitări din poezia eminesciană la Brănești, jd. Ilfov

Postat în Ianuarie 25, 2014 la 12:23pm 0 Comentarii

Pe 20 ianuarie a avut loc la Brănești, jd. Ilfov-  pe lângă simpozionul dedicat poetului despre care au susținut comunicări: criticul literar Aureliu Goci, poetul Constantin Capitza , profesori și elevi- oncursul de recitări din…

Continuare

Experiențe 7- Planeta portocalie 4- fragment din romanul ”Carusel”

Postat în Octombrie 7, 2013 la 10:39am 1 Adaugă un comentariu

   (…) Se trezi odată cu membrii coloniei. Soarele lumina puternic, în jur numai bună-dispoziţie. După scăldătoare, omuleţii se încolonară şi porniră pe cărarea ce ducea în pădure. Spiritul lui Avram-Avram se alătură grupului şi se aşeză lângă fată.

- În sfârşit, ai apărut? îl întrebă ea.

Spiritul o atacă direct.

- Cum să ajung la iubitul tău? Şi cum să aduc acolo lumina?

Fata era descumpănită.

- Unde ai fost atâta…

Continuare

Experiențe 6- Planeta portocalie 3/ Impozitul pe râs- fragment din romanul „Carusel”

Postat în Septembrie 25, 2013 la 11:17am 0 Comentarii

 (…) Continua să meargă prin hăţişul de arbuşti crescuţi pe marginea cărării. De acum se simţea parte integrantă a naturii, a micului univers în care nimerise, palpita odată cu el, îi simţea vibraţiile ca pe nişte voci şoptitoare într-un freamăt continuu. Plantele galben-portocalii cu străluciri argintii, de o frumuseţe nebănuită ochiului pământean, îl simţeau, îi ghiceau chiar şi intenţiile, se integrase fără să vrea în lumea lor, îl primiseră cu încredere şi i se dezvăluiră. Călca cu…

Continuare

Panou de comentarii (4 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

La 5:40pm în Iunie 18, 2013, Valentin Butnariuc a spus...

Încântat de onoarea ce mi-o faceţi. Sper că o să găsiţi şi frânturi de timp pentru a-mi

împărtăşi câte ceva despre experienţa dv. de romancier. Prozatorii, în general, îmi

fac impresia unor mari cunoscători ai vieţii, chiar dacă propria lor viaţa a fost, este

una destul de obişnuită. Aveţi un model, fără îndoială, printre marii romancieri - n-am

reuşit să-l descopăr din fragmentul postat. Dispuneţi de un simţ de observaţie destul

de rar întâlnit, chiar la autorii din "prima linie". La "corifeii" prozei actuale. Şi mă atrage

la dv. faptul că aveţi, se pare, o predilecţie pentru contrarii, adoraţi să cultivaţi în scrierile

dv. antinomiile. Sunt, poate, sarea şi piperul prozei - dintotdeauna şi pe vecie.

Aştept semnalul că veţi dori să participaţi la acest dialog între "profesioniştii durerii",

cum îmi place mie să-i numesc pe scriitori.

Cu mulţumiri şi cu consideraţie, Valentin B. 

La 3:32pm on Mai 19, 2013, valentina i-a dăruit utilizatorului Eliza Roha un cadou...
Cadou
ganduri minunate, valentina vă voi contacta în curând...
La 8:00pm în Iulie 8, 2012, daniel vorona a spus...

la mulţi ani!

La 3:31pm on Februarie 18, 2012, ZINCA MARIUS IULIAN i-a dăruit utilizatorului Eliza Roha un cadou...
Cadou
bun venit pe taramul retelei literare
 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor