Au trecut anii peste noi ca nişte pribegi prin deşert

paşii lor lăsând urme pe dâmbul tâmplelor

în colţul buzelor şi undeva la îmbinarea tăcerilor

te priveam din lumea eului meu, 

oraşul se poleia cu aurul ruginiu al unui asfinţit de mai

vântul picura de pe rama ochelarilor tăi

câteva umbre împletite-n şuviţe firave dădeau farmec

zâmbetului neiertător de…

Vreau doar să spun că mai există

străini ce locuiesc în ţara fără dor,

înspăimântati când clipa lor e tristă

şi nu ştiu anotimpu-n care mor.



Te întâlnesc mergând lângă vitrine

privind în golul lor ca-ntr-un abis,

şi multe jucării au devenit străine

dacă destinul peoapele şi-a-nchis.



Doar ochii tăi de-a pururi preţuiţi

şi-au…

Poate că ai dreptate, poate chiar aşa este

branhiile ce mi-au crescut cât am trăit în ochii tăi

nu mă mai ajută

s-au sufocat de tristeţe, de neajunsuri

mi s-au lipit de corp ca o rochie de mireasă

albă şi udă

nu pot respira decât prin orificiul lăsat

de ultimul tău zâmbet, e prea puţin 

mor în fiecare zi câte puţin,

tu înfloreşti în…