Florin Chivoci
  • Masculin
  • Pitesti
  • România
Partajare pe Facebook
Partajare
  • Texte Postate pe Reţeaua literară
  • Fotografii
  • Albume foto
  • Fişiere video

Florin Chivoci's Prieteni

  • raluca sandor (gorcea)
  • Afrodita Carmen Cionchin
  • Sitar-Taut Daniela
  • Alexandra Maria Mâinea
  • Gabriela Banica
  • George Rizescu
  • Bianca Dobrescu
  • Bianca C. Dan
  • Szocs Maria-Krista
  • Alexandru Boris Cosciug
  • Lucian-Zeev Herscovici
  • Corina Gina Papouis

Cadouri primite (3)

De la Elena Mititelu De la Elisabeta Luşcan De la Nora Damian
 

Florin Chivoci

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
scriitor, promotor cultural, interesat de cultura, jurnalist, pasionat de lectura
Despre mine :
Interesat de stiintele umaniste in general,ca profesor de socio-umane!...istorie,filozofie,sociologie(PIERRE BOURDIEU,mai ales!!!),literatura buna!!...FRANCOFON convins!

Evolutia relatiilor romano-franceze de-a lungul epocii Ceausescu

Evoluţia relaţiilor româno-franceze de-a lungul
epocii Ceauşescu


Tema afinităţilor culturale dintre poporul român şi Franţa de-a lungul ultimelor două secole a fost una intens dezbătută de istoriografia şi publicistica română post-decembristă.Însă relaţiile post-belice dintre România comunistă şi Hexagon prezintă multe aspecte controversate a căror desfăşurare a fost pusă în discuţie mai degrabă de unele personalităţi sau personaje care au trăit epoca decât de surse obiective de documentare, după decembrie ‘89.
Această lucrare (fragment dintr-o teză ce a avut ca subiect vizita generalului de Gaulle în România în mai 1968) prezintă o trecere în revistă a evoluţiei relaţiilor româno-franceze de-a lungul epocii Ceauşescu ; am pornit de la considerentul că această perioadă va putea face obiectul unor studii mai ample în privinţa relaţiilor dintre cele două ţări, având în vedere cât de puţin a fost dezbătută până acum această perioadă în istoriografia noastră.
Până la a anunţa viitoare studii posibile despre relaţiile României comuniste cu Franţa condusă de Georges Pompidou şi de Valery Giscard D’Estaing în anii ‘70 sau de François Mitterrand în anii ‘80(ales de curând de francezi, în urma unor sondaje de opinie drept cel mai bun preşedinte al Franţei din toate timpurile!!!),până la căderea blocului comunist din 1989, ne permitem să facem o trecere în revistă a modului în care s-au desfăşurat legăturile Franţei cu România în perioada ulterioară vizitei lui de Gaulle.
Astfel, bunele relaţii româno-franceze, consolidate din timpul preşedintiei lui Charles de Gaulle s-au aflat sub aceleaşi auspicii şi în timpul cât Franta l-a avut în fruntea ei pe Georges Pompidou, cu care de altfel Nicolae Ceauşescu s-a şi întâlnit la Paris în 1970, ca urmare a invitaţiei lansate de Gaulle , cu doi ani în urmă , la sfârşitul vizitei sale din România.Dacă relaţiile româno –franceze din prima jumatate a anilor ’70 nu pun în atenţie decât un bun parteneriat în schimb sosirea la putere a liberalului Valery Giscard D’Estaing va aduce o înrăutăţire a raporturilor Bucureşti - Paris!
Se poate spune că din acest moment relaţiile comuniştilor cu Franţa au oscilat în funcţie de nevoile de legitimare a regimului sau de interese economice.În a doua parte a anilor ’70 Franţa devine din ce în ce mai incomodă, mai ales după ce intelectualitatea de stânga renunţă la visul comunist şi începe să vadă erorile sistemului comunist pe care le critică deschis.
Un martor cheie al acestei epoci, fostul ministru de Externe Ştefan Andrei a oferit în decursul ultimilor ani, în mass-media românească o serie de relatări, pe cât de obiective pe atât de picante ale desfăşurării raporturilor dintre cele două ţări în decursul deceniilor 8 si 9.”Cand am ajuns ministru de Externe (28 martie 1978), în aprilie m-am dus în Franţa.Am avut o misiune foarte grea:să-l conving pe Giscard d’Estaing să facă o vizită în România ca răspuns la vizita pe care o făcuse Ceauşescu în timpul lui Pompidou.”
Însă , după o serie de tergiversări preşedintele francez a vizitat în cele din urmă România(8-10 martie 1979), prilej cu care s-au semnat mai multe acorduri economice care au dus la dublarea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări.(Tot în această perioadă a continuat în România construcţia la Ghimbav(Braşov) a elicopterelor sub licenţă franceză precum şi demararea unui nou autoturism românesc, OLTCIT, în a cărui linie de construcţie , la uzinele din Craiova partea română a investit la acea vreme, după relatări, peste 1 miliard de dolari.Colaborarea cu uzinele franceze Citroen este considerată azi ca o afacere nereuşită a statului român (în comparaţie cu Renault, “strămoşul” Daciei din perioada anilor ’60) în contextul în care maşina românească a avut renumele unei maşini proaste şi scumpe!
De asemenea,vizita lui D’Estaing la Bucureşti a avut drept consecinţă favorabilă, tot după relatările lui Ştefan Andrei, întărirea contactelor economice ale României cu Piaţa Comună Europeană (pentru care România devenise un partener serios încă de la începutul anilor ’70) sau cu unele state africane, foste colonii franceze, în viaţa cărora Franţa juca un rol strategic.
Însă vizita lui d’Estaing în România a avut şi un echivalent în vizita lui Ceauşescu în Franţa în 1980.Considerată a fi fost un eşec diplomatic şi începutul rupturii colaborării multiple dintre cele două ţări, vizita lui Ceauşescu se petrecea pe fondul unei tatonări a mai multor ţări occidentale de a deveni parteneri economici ai României cu privire la consolidarea unor investiţii-cheie în tehnologia românească de înalt nivel (un exemplu în acest sens îl poate constitui refuzul României de a accepta oferta unor parteneri francezi privind implementarea părţii clasice a viitoarei centrale atomo-electrice de la Cernavodă, ofertă refuzată în favoarea firmei americane General Electric, cu care România încheiase un acord de compensare de plăţi tip barter − cu plata în piese fabricate de IMGB Bucureşti).
De la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 România a intrat într-o perioadă de criză profundă , marcată de accentuarea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, apoi a soţiei sale Elena Ceauşescu, de ambiţia dictatorului ca ţara noastră să plătească rapid întreaga datorie externă, fapt ce a condus la secătuirea economiei naţionale , la deteriorarea gravă a situaţiei materiale a populaţiei şi la creşterea gradului de nemulţumire a tuturor categoriilor sociale.
Aşadar relaţiile bune dintre cele două ţări încep să se înrăutăţească serios după această vizită iar venirea la putere în 1981 a socialistului François Mitterrand va arunca mai degrabă Bucureştiul şi Parisul într-un soi de conflict mocnit care va dura până în decembrie ’89.Dar care a fost o cauza(puţin mediatizată până acum.!!) a acestei atitudini distante pe care Mitterand a cultivat-o vizavi de România?Există deja relatări cu privire la nemulţumirea faţă de modul în care românii l-au sprijinit în ascensiunea sa la şefia Franţei.
Astfel,conform a cel puţin două surse care au fost implicate în conjunctura acelui moment, în 1981, în plină campanie electorală pentru presedinţia Franţei,când se prefigura deja în sondaje o victorie al lui Mitterrand contra lui Giscard , socialiştii francezi au cerut sprijin financiar, prin reprezentanţii diplomatici de la Paris, ţărilor “surori” comuniste din Est.În acest sens, după relatarea lui Mircea Mitran, ambasadorul la acea epocă în Franţa, ”pe la începutul lui februarie s-a prezentat la ambasada României un om apropiat al lui Mitterrand, cu următorul mesaj:«Avem informaţii că putem câştiga alegerile prezidenţiale cu aproape 60% din votul popular.Suntem însă într-o mare dificultate financiară, nu mai avem cum să plătim deplasările lui Mitterrand şi ale celorlalţi colaboratori în campania electorală.De aceea camaradul Mitterrand vă roagă să transmiteţi camaradului Ceauşescu rugămintea de a ne ajuta.Orice sumă ne-aţi putea oferi vă va fi înapoiată înzecit de îndată ce vom lua puterea» .Însă România a dat o suma infimă, drept ajutor electoral, în comparaţie cu alte ţări socialiste vecine:62 de mii de dolari.Rezultatul a fost că “primul demnitar străin invitat de Mitterand când a ajuns preşedinte, a fost Janos Kadar, prima vizita în străinătate a lui Mitterand, ca preşedinte a fost la Budapesta.(…)în schimb Mitterrand a facut tot ce a putut pentru discreditarea şi izolarea lui Ceauşescu şi a patronat spectacolul privind aşa-zisa răpire a lui Paul Goma de catre Securitatea română” .
De fapt dizidenţii români de la Paris,care făceau prin vocea lor o profundă notă discordantă regimului de la Bucureşti conveneau prin poziţia lor unei Franţe care se îndepărta tot mai mult de România pe parcursul acestei perioade.Reputaţia negativă a ţării noastre în Occident îşi găsea stâlpi de susţinere în reprezentanţi de marcă ai exilului românesc de la Paris , precum Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca sau Dumitru Ţepeneag.Aşadar exilul devenise un fel de contrapondere a imaginii României ceauşiste în Franţa condusă de François Mitterrand.
La răcirea atmosferei dintre Paris şi Bucureşti au mai contribuit şi două scandaluri politico-diplomatice care au avut răsunet în epocă ,cu consecinţe grave la momentul respectiv.Primul din ele l-a avut drept protagonist pe Mihai Caraman,un spion român (rezident al Securităţii Române la ambasada României) în Franţa a cărui deconspirare în 1969 a fost cauza amânării vizitei de răspuns a lui Ceauşescu în Franţa , vizită care a avut loc în 1970, în vremea preşedinţiei lui Georges Pompidou.
Mihai Caraman este un personaj destul de cunoscut în Franţa, pentru că, în 1969, acesta a fost expulzat pentru motivul de a fi înfiinţat şi condus, timp de 11 ani, o puternică reţea de spioni, reţea ce avea drept scop adunarea de date legate, în special, de activitatea NATO. Reţeaua românească de spionaj a fost însă dezvaluită de unul dintre subordonaţii lui Caraman, fapt care a dus la expulzarea agentului DIE şi la judecarea, în 1971, a colaboratorilor lui francezi, de către Curtea de Siguranţă a Statului (Cour de Sureté de l'Etat). După acest episod Mihail Caraman şi-a continuat activitatea în România, ajungând imediat după 1990 şeful Direcţiei de Informaţii Externe.
Un alt scandal care a îngheţat relaţiile româno-franceze până în 1989 a fost afacerea Matei Haiducu – Virgil Tănase din 1982.A fost de fapt un fel de război al serviciilor secrete române şi franceze în care a fost până la urmă implicată în mod public şi imaginea preşedintelui Mitterrand .Ofiţerul Matei Pavel Haiducu (alias Mathiew Forestier), agent ilegal în Franţa, ”plantat” la o societate industrială cu scopuri de spionaj economic a făcut o serie de declaraţii publice senzaţionale referitoare la misiunea sa de asasinare a doua personaje incomode lui Ceauşescu - scriitorii Paul Goma şi Virgil Tănase.
Pus de acord cu aceştia Haiducu le-a divulgat misiunea sa celor de la Direcţia Generală de Securitate Exterioară Franceză(D.S.T.-ul) şi împreună cu ei a pus la cale un plan de intoxicare, bazându-se pe promisiunea că va primi protecţie oficială.
La nivel diplomatic dar şi al serviciilor secrete operatiunea a declanşat un scurt război rece între cele două state.
Această operaţiune de dezinformare a serviciilor secrete franceze privind pretinsa misiune a agentului român a fost până la urmă comentată de François Mitterand într-o declaraţie la un post al televiziunii naţionale franceze prin care confirma regia serviciilor secrete.Impactul acestui scandal va fi deosebit de puternic pentru următorii ani de regim Ceauşescu în relaţia cu Franţa:amânarea vizitei preşedintelui Franţei în România, falimentarea cooperării în cadrul Societăţii mixte româno-franceze “Oltcit” de producţie a autoturismelor; ambasadorii propuşi de România în Franţa nu mai primesc cu uşurinţă agrementul; ambasada Franţei la Bucureşti devine tot mai activă în componentele ei de legătură cu serviciile secrete.
Aşadar supradimensionarea “mişcării Goma” sau a altui opozant român precum Virgil Tănase în Franţa au fost opera unei ample acţiuni de dezinformare de către serviciile speciale franceze, care s-au folosit inclusiv de preşedintele François Mitterrand.
Cazul Matei Haiducu , în ansamblul său a avut şi elemente de reuşită , cel puţin în prima perioadă când, probabil D.S.T.-ul l-a ajutat să-şi consolideze platforma sa de agent implantat, deoarece unele dintre informaţiile şi documentele transmise în România au avut se pare o utilitate concretizată în anumite beneficii economice.
Perioada respectivă şi unele aspecte ale manifestării crizei profunde care a caracterizat-o şi în planul relaţiilor româno-franceze au fost evocate în unele scrieri, printre care putem aminti cunoscuta carte de memorii a celui care a fost ambasador la Bucureşti între 1987-1990 ,Jean- Marie Le Breton, apăruta în 1997 la editura bucureşteană Cavallioti .
O tensionare şi o răcire aşadar a raporturilor cu Franţa din ce mai accentuată spre sfârşitul anilor ’80.Anul 1989,ce a marcat căderea regimurilor comuniste din Est şi ,la finalul său, a regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu ar putea fi considerat drept punctul final al acestei crize.
Franţa, împreună cu alte state occidentale au supravegheat atent schimbările democratice ce s-au produs în 1989.De-a lungul ultimilor ani Mitterrand critica din ce în ce mai dur politica lui Ceauşescu iar Parisul se solidariza în mod deschis cu mişcările interne de protest ale unor personalităţi din România sau cu numele importante ale exilului românesc din Franţa.
S-au vehiculat până în prezent o serie de păreri cu privire la implicarea franceză în căderea lui Ceausescu sau în dirijarea din umbră a raporturilor obscure de forţe care au zguduit Bucureştiul în zilele imediate lui 22 decembrie;însă lipsa unui adevăr de sinteză asupra Revoluţiei din ’89 nu poate demonstra(deocamdată!) cât de obiectivă ar fi cercetarea acestei teorii conspirative privind implicarea unor servicii secrete occidentale (printre care şi cele franceze) în “logistica” schimbărilor din România.Am putea conchide astfel că acest “deceniu obscur” al relaţiilor româno-franceze se încheie odată cu instalarea noului regim în România,schimbare pe care Franţa a salutat-o şi a mediatizat-o intens încă de la începutul său.
Dincolo de poziţia deloc de neglijat a României în Sistemul International al ţărilor francofone sau de intensa mediatizare (în contextul deschiderii postrevolutionare) a afinităţilor culturale şi spirituale dintre cele două naţiuni, Franţa anilor ’90-2000 a avut şi un alt rol pentru ţara noastră.Şi nu este puţin lucru să subliniem în primul rând puternica susţinere a Franţei în integrarea României în structurile politice , economice şi de securitate europene şi euro-atlantice.




Prof. CHIVOCI FLORIN, Piteşti









BIBLIOGRAFIE





■ DURANDIN, Catherine - Nicolae Ceauşescu, vérités et mensonges d’un roi communiste, Éditions Albin Michel, Paris, 1990 (trad. rom. Nicolae Ceauşescu.Adevăruri şi minciuni despre un rege comunist, Editura Nemo, Bucureşti 1992
■ ORESCU, Serban – Ceauşismul- România între anii 1965-1989,Editura Albatros,Bucureşti ,2006
■ URECHE, Mihai, ROGOJAN, A. – Servicii secrete străine , Editura PACO, Bucureşti, 1999
■ TUDOR, Valeriu − În misiune la Paris – Însemnările unui diplomat român – 1985 - 1989 , Editura Cavallioti, Bucuresti 2009

● ANDREI, Ştefan (interviu), « Jurnalul Naţional » din 8 februarie 2008, din ediţia specială dedicată relaţiilor româno-franceze cu ocazia vizitei preşedintelui Nicholas Sarkozy în România

● MITRAN, Mircea, Însemnări de ambasador – « Mitterand îi cere bani lui Ceauşescu », în revista « Historia », nr. 47, noiembrie 2005, pag. 37









Panou de comentarii (1 comentariu)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

La 11:09pm on Aprilie 18, 2011, Elena Mititelu i-a dăruit utilizatorului Florin Chivoci un cadou...
Cadou
LA MULŢI ANI!

PollDaddy

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor