REMEMBER CYCAS !
Florin Marinescu, cel mai bun prieten al meu din mileniul al treilea, s-a stins din viaţă vineri 16 iunie 2006, în garsoniera sa din centrul oraşului Alexandria. Împlinise 50 de ani pe 12 martie a aceluiaşi an. Filosof, poet, eseist, gânditor, om cu caracter integru, a lăsat in urma lui mulţi prieteni care îi vor duce dorul. O boala grea l-a făcut să fie „puţin diferit” de noi... aceşti veşnici nemulţumiţi ai soartei. Pe EL nu l-am auzit odată să se plângă!
Florin a trăit în ultimii de douăzeci de ani cu trupul mutilat de bisturiul doctorului, cu mâinile şi picioarele amputate. Suferea de o boala rară şi cruntă: „trombangeită obliterantă – Burger”. Doctori de la diferite spitale bucureştene l-au operat de peste 30 de ori. Au început cu o falangă de deget şi au continuat pâna nu au mai avut ce să-i mai taie. I-a ramas în schimb trunchiul şi capul, acel cap frumos de geniu. Dumnezeu l-a răsplătit în schimb cu o inteligenţă scripitoare. L-am vizitat în 2003! Am avut o zi superbă cu el! A fost o gazdă minunată! Ultimul e-mail care mi l-a scris a fost în data de 15 iunie 2006, cu câteva ore înainte de a trece în lumea celor drepţi...
Ştiti cum scria la calculator?
Cu un creion cu gumă între dinţi.
Şi pot spune că butona aproape tot atât de repede ca mine...
Această pagină este dedicată memoriei lui....
Sunt convins ca veţi citi cu mult interes scrierile marelui disparut!
Iar atunci cand veţi fi stresaţi, suparaţi, bolnavi fizic sau sufleteşte
daţi o raită pe această pagină şi necazurile sau durerile voastre
vor deveni mai uşoare!
Odihnească-se în pace...
SYD
Panou de comentarii (42 comentarii)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară
In memoriam Florin Marinescu
A fost o zi în care...
noi doi mereu eram
şi pasăre şi floare
zâmbind pe-acelaşi ram.
A fost o zi în care
sădeam într-un cuvânt
doar vântul ce nu moare
în noi din corn sunând.
Azi este altă zi
şi nu aş vrea să fie...
Culoarea te-ar zidi
din nuanţele-i...o mie.
Dac-ar mai fi vreuna,
ca să ne risipească,
ar şti-o numai luna
în lacrima-i cerească.
În miez de noapte cântec
ţi-am fost adus atunci;
iar tu mi-ai fost descântec
trecând peste porunci.
În clipa cea de taină
te-ai dus pe altă cale
să mă aştepţi în haină
de mire şi... petale
să îmi aşterni în drumul,
ce face-l-voi şi eu,
împrăştiind parfumul
atât de plin de EU.
Lelia Mossora
3 iunie 2010
01:32
Vizualizarea Tuturor Comentariilor