Departe eşti copilărie

şi cât de-aproape totuşi eşti

în iarna care ne îmbie

spre lumi frumoase ca-n poveşti.



Mă uit acum pe geam afară

cu ochi miraţi şi larg deschişi,

cum fulgii lin în aer zboară

în jocul lor frumos, destinşi.



La dansul lor galeş privesc,

iar ritmul lor alert mă cheamă

să-i simt atunci când…

Privesc câmpia-ntinsă-n zări,

în pala vântului o adiere,

răsfaţă lanu-n valuri mari

şi roşii maci în mângâiere.

Sub razele dogoritoare

cuprinse de un roşu-aprins,

dând câmpului altă culoare,

privirea-mi lacomă s-a prins.

Pe pânza infinit-a zării,

tabloul cu lanul de grâu

înlănţuit cu macii roşii

mă-mbie să îmi leg la…

Și ninge iar,

acum, în primăvară,

cum numai iarna

doar mai ninge,

îmi pare chiar

că fulgul se prelinge,

să-l pot cuprinde-ncet,

în palma mea fierbinte.

Cu mintea-mi de poet

din nou las să se vadă

cum vor rămâne scrise

momente de sfârșit,

a iernii ce-are-acuma

de drept…