glasul smuls din miriștea lumii

urcă în pântecul secundei

câte-o treaptă

de zbor, de lumină, de tril

 până când inima respiră într-o stea

dincolo de pânzele albe

unele rândunele

zboară cu aripi grele de omăt

... nu se mai întorc

toaca

străpunge zbuciumul  lacrimii

scurse din cerul înspicat

Dumnezeu mai numără un  înger

Ella Grecu

fluturi vremelnici

atrași de miraj

zboară cu aripi ceruite de visuri

spre inima lumii

în umbra lor

cerul de apus inundă cărările pustnicilor

glasul clopotelor

lovește pereții peisajului nelocuit de puls

în cădere

măștile măsoară adâncimea unde tronează morile de vânt

nicio aripă

nu se mai zbate în vidul orelor

doar craniul unui stindard

vestește

luminile sângerânde ale deșertului

Ella…

ascultă

inima se înalță în lumină

din gratiile de gheață

răsună  o mare de cânt

 ninsoarea

 înmugurește într-un suflet de iarnă

o pădure de nea                                                  

se leagănă

între buzele dezlegate de sunete

ascultă...

tropotul înstelat al cerbilor

alungă

umbrele de negură                       

împietrite în  inelele copacilor

din cerul sângeriu…

ninsoarea răsare în munții

urcați cu pas ușor

nevătămat de întristare

ninsoarea vibrează  în secunde

... oamenii  nu mor niciodată

doar oasele

se topesc în azur de primăveri

ninsoarea păzește inima  păsărilor

mijind după o piatră

în jocul de-a viața ascunselea

ninsoarea cerne lumină

peste ceasuri

eliberate din prinsoarea amăgirii

ninsoarea reînvie ancestralul dor

al îmbrățișării unui răsărit în…