ILEANA CUDALB
  • Feminin
  • România
Partajare pe Facebook
Partajare

ILEANA CUDALB's Prieteni

  • Elisabeta Luşcan
  • Laurentiu Dumitru
  • Luiza Cala
  • Lucretia Berzintu
  • Ideea Europeana
  • Lola
  • Viorela Codreanu Tiron
  • victorita dutu
 

ILEANA CUDALB

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
scriitor
Despre mine :
Autor al romanelor "Sarbatoarea promisa", "Fiica mea America", "Via Regis", "Baia Balkan", volumul de nuvele "Fantana". Roman in curs de aparitie "Insula Serpei"
Website / Blog :
http://www.ileanacudalb.ro

"Baia Balkan" fragment de roman, Ed. Fundatiei Ideea Europeana, 2007

Facerea unei case necesita vointa si pricepere, cu atât mai mult facerea unei lumi. Acum cred ca Muzulie Ceatpat avea geniu, împrejurarile însa i-au fost neprielnice. Amintirile mele legate de proiectul lui se pierd în tenebrele Templului sapat, mai înainte de toti vecii, în stânca vulcanica de natura, de oamenii primitivi,ori de catre sfintii atrasi prin lucarna surprinzatoare a cupolei, în stradania lor de a comunica cu o lume mai presus de fire.
Templul Celui Foarte Mare, Bai Ulgun, cum se pomeneste el din stravechime, este o caverna ascunsa vederii în inima korganului înalt acoperit de zmeuris si tufe de alun crescute printre grohotisuri. Calota lui, deschisa lumii de un trepan urias, permite accesul în interior pe traseul serpuitor al unei scarite sapate în tâmpla de piatra pâna la arhitrava care încercuieste naosul. De aici se ajunge la platforma principala mult mai usor pescara solida de stejar ce coboara în frânturi de câte sapte trepte, în jurul unei coloane de sustinere, pâna la locul unde se petrec toate: jertfe, imprecatii, rugaciuni. De jur împrejur, delimitând parka secvential spatiul si timpul pe suprafata concava a platformei, douasprezece santuri subtiri pornesc în raze, ca spitele unei roti ce se unesc într-un punct virtual din mijlocul chepengului patrat aflat în opozitie cu lucarna rotunda din acoperis si care, prelungit sub podeaua naosului, duce într-un hau banuit, unind astfel cerul cu pamântul.
Dintr-o veche traditie se atribuie templului o istorie încarcata de personaje si evenimente pline de semnificatii care opun în permanenta pe misionarii din Scitia Minor, discipolii luminati, ocrotitori ai celor saraci si oropsiti, coborâtori din Zarathustra, cu razboinicii societatii de barbati care dureaza pâna astazi si a caror filozofie de viata, furia destructiva, marcheaza omenirea înca din zorii acestei civilizatii.
Legenda spune ca ultimul zaotar, preot sacrificator din Bactriana, hulit de capeteniile pastorilor si de preotii karapan, preoti care murmura, s-a refugiat la Întorsura luând cu el textele gatha, imnurile sacre pe care profetul le închinase zeului sau suprem, Ahura Mazda. Mai târziu, oamenii, în dorinta lor de a da substanta zvonurilor, au acreditat ideea ca ultimul rege dac a ascuns aici comori inestimabile înainte de a fi fost decapitat de dusmanii sai. Ulterior, încercarile cutezatorilor de a dezvalui misterele Templului au creat noi si noi legende, ridicând tot atâtea semne de întrebare cît si movilele tombale presarate peste tot în interiorul pesterii.
Din respect pentru cei dusi, oamenii veniti aici sa se închine au întemeiat jos la poalele muntelui o vatra si au hotarât sa traiasca în strânsa comuniune cu spiritele ce salasluiesc în pestera, instituind astfel cutume care sa le asigure convietuirea cu aceasta lume nevazuta. Si pentru ca una dintre relicvele gasite în pestera era statueta unei femei opulente, oamenii au considerat asta un semn de la divinitate si au hotarât sa încredinteze vazutele si nevazutele acestei întocmiri în paza unei fecioare jurate. O femeie templier care sa puna obstea în armonie cu vazduhul. Palaghia, stra-stra-strabunica mea, a fost prima fecioara jurata din neamul nostru, al balcanestilor. Zeii au ales-o dupa legile lor nescrise, au ocrotit-o, i-au îndreptat pasii spre mohorâtul tinut al Histriei, si de acolo pâna la Întorsura, refacând astfel drumul transhumantei strabatut de înaintasii nostri din Terra Blachorum.
Nu întâmplator a fost aleasa ea dintre toate semintiile omenirii. Puritatea îi fusese maculata de clocotul navalnic al sângelui tânar, soarta ei însa a fost sa sacrifice dragostea pe altarul credintei întru statornicia neamului ei, cu toate slabiciunile lui. A fost prima fecioara jurata cu rod. Fiul ei nascut dintr-o împreunare furisa a dat mai târziu comunitatii noastre un lung .ir de patriarhi, care la fiecare generatie a ales o alta femeie templier din aceasta familie.
Asa se face ca neamul balcanestilor traieste de la descalecarea lui pe aceste locuri în strânsa legatura cu cerul si pamântul, cu lucrurile înconjuratoare, vadind tenacitatea unei buruieni locale, nepieritoare, care în ciuda vitregiilor îndreptate împotriva ei se încapatâneaza sa reziste, meritându-si astfel, pe drept cuvânt, numele de pir. Suntem uniti prin sânge, dar si prin credinta ca suntem vesnici. Calcam fara porunca, neabatuti, pe acelasi drum, de la nastere si pâna la moarte, pe pamântul presarat cu oasele strabunilor din vatra satului pâna sus pe culmea Babitei, unde ne închinam în fata troitei ridicate înaintea intrarii în Templul Sfântului Baia, un sfânt al tuturor posibilitatilor.
Nimeni nu stie exact care este istoria acestui loc de pelerinaj. Scrijeliturile pastrate în arcada dinspre rasarit par mai degraba niste exercitii de scriere decât o suprapunere în timp a mesajelor sacre. Un bou legat pe altarul de sacrificiu, salvat în ultimul moment de Grupul prietenilor, Frya, care înfrunta Aesma, furia societatii de barbati; spicul de grâu, unul din marile secrete eleusiene; Brimo, regina mortilor la traci si fiul ei Brimos nascut în foc; lumina calauzitoare a stelei lui David încorporând principiile Yin si Yang, dupa modelul integrarii contrariilor; Fecioara cu pruncul ridicând asupra lumii grea povara, crucea; si, în sfârsit, crucea Sfântului Andrei, simbolizând martiriul oamenilor din acest colt de lume.
Semne si însemne ale trecerii lor pe acest pamânt rabdator si primitor. Popularea si depopularea lui de-a lungul timpului, i-a crescut sacralitatea facând din el, pe buna dreptate, o sursa de mistere. Poate ca acesta este si motivul pentru care a fost ridicata aici troita.
Exista în familia mea obiceiul de a asocia în permanenta numele cu fapte ori cu forme ciudate pe care le întâlnim în decursul vietii. Astfel îmi explic de ce numele korganului unde a fost descoperit Templul este acelasi cu numele pe care îl poarta o ciuperca în forma de copita de cal care creste aici peste tot, pe piatra, pe trunchiul copacilor si care, uscata, mai asigura si astazi provizia de iasca în gospodariile satesti. Anumite mâncaruri nu se gatesc decât la focul de iasca.
Tot ce se stie este ca întâi statatoarea neamului nostru, Palaghia, a numit aceste ciuperci Babita dupa obiceiul ei de a vorbi o limba cu inflexiuni ciudate.
Mereu m-am întrebat daca timpul a dat temeinicie credintei noastre, daca repetarea obiceiurilor întocmai s-a facut dupa o regula anume, daca viata mea este o replica la distanta a bucuriilor si împlinirilor care au marcat alte fapturi,daca fascinatia mea pentru apucaturile lui Muzulie se înscrie în succesiunea temporala în care binele si raul rezulta din fericirea si suferinta care alterneaza conform principiului transformarii materiei într-un lant nesfârsit de existente.
Când ne-am adunat în ziua aceea la Templu, rude si vecini, barbati si femei, tineri si batrâni, cu totii stiam ca prezenta noastra acolo consfintea o lege mai presus defire. Grupul înteleptilor constituind parca ad-hoc un comitet de primire ne astepta rabdator – batrâni îmbracati în camasi albe de in tesute în razboi de mamele si surorile lor pe vremea când oamenii mai faceau hainele în casa, notiunea de haine de gata nu exista nici în vorbirea si nici în stiinta lor, motiv pentru care camasile de in au capatat, între timp, valoare de patrimoniu.
Abia împlinisem paisprezece ani atunci, semnele barbatiei desi prezente întârziau sa se vada, dar în afara de mine nimeni nu parea sa-si faca griji pentru asta. Parintii aveau alte semne dupa care urmareau cresterea mea. În cartea vietii Ursitorile, Mirele, au scris dupa cum a fost mama pregatita sa le întâmpine în cea de-a treia zi a nasterii, asa ca în ciuda staturii mele pipernicite tata m-a îndrumat spre grupul facut de flacaii satului si aceia mi-au facut loc între ei.
Solemnitatea pregatirilor, frigul din pestera si fumul semintelor de cânepa care se ridica din vasul de arama, tot mai subtire, pe masura ce se apropia de deschizatura rotunda ca un ochi ceresc în cupola, ma impresiona pâna la lesin. Simteam viata pâlpâind ca o luminita în candela zidirii mele si ma temeam ca la cea mai mica adiere ar fi putut sa se stinga.
În scurt timp o rumoare venind din afara si zgomote repetate care anuntau o actiune iminenta m-au scos din starea de transa si m-au readus în mijlocul evenimentului.
De multi ani, în ziua Ignatului, întâiul gospodar al satului, cel care de la razboi încoace tinea locul fecioarei jurate ca si rabojul bunelor si relelor ce se petreceau în comunitatea noastra, dadea semnalul taierii porcilor. Îmbracat în straie de duminica si însotit de ceilalti oameni, el iesea în batatura unde nevasta lui rânduise dupa lege pe masa un pahar cu apa neînceputa, o turta coapta în spuza, o mâna de graunte, o legatura de busuioc si cutitul cu lama lunga si ascutita încât sa taie firul de par dintr-o singura miscare.
Ajutat de toti cei prezenti, el aducea animalul în fata acestui altar si rostea o rugaciune de multumire la care asista si victima, indiferenta parca, grohaind scurt doar atunci când oamenii rosteau în cor, Amin!
Dupa acest ritual, care de cele mai multe ori se petrecea fara nici un incident, întâiul gospodar lua cutitul în mâna si cu o miscare sigura, fulgeratoare, spinteca gusa porcului de la o ureche la alta astfel ca animalul abia daca mai avea timp sa scoataun sunet, ca un strigat de uimire, în timp ce cadea în genunchi dându-si duhul.
Imediat intra în scena gospodina casei care aduna sângele animalului într-un lighenas curat, sânge pe care îl folosea mai târziu la preparatele din carne. Cu acest sânge eram însemnati si noi, copiii satului, pe frunte si pepiept ca sa fim feriti de deochi, de boli si de primejdii.
Dupa aceea începea cu adevarat macelul si satul rasuna de la un capat la altul de guitatul necuvântatoarelor care, în ultimul ceas, nu se împacau cu soarta lor. Si zarva nu se potolea decât spre seara când oamenii încercau sa-si împace constiinta cu un pahar de vin rosu în fata cratitei cu tochitura si a castronului cu varza murata.
În anul acela însa pomana porcului a fost amânata.Batrânii satului primisera vorba, cu câtva timp înainte, ca o femeie din neamul balcanestilor era gata sa intre din nou în slujba Templului si, prin urmare, sa-si asume misiunea întâiului gospodar al satului. Se reînoda traditia.
Bucuria era cu atât mai mare cu cît aceasta traditie fusese întrerupta samavolnic în urma cu jumatate de veac, pe vremea când urmasii societatii de barbati încheiasera un razboi necrutator din care nu au iesit nici învinsi si nici învingatori, ci doar victime ale unor hotarâri straine de firea lor si de rânduielile locului.
Muzulie era hotarât sa repuna în drepturile lui neamul nostru direct coborâtor din sângele si carnea Palaghiei, cea pe care boierul francmason Caracostea o adusese cu peste doua sute de ani în urma înaintea intrarii în Templu si o lasase acolo paznic al unei traditii care se pierdea în timp.

Cum anume a convins-o Muzulie pe Margulia sa accepte aceasta onoare nu stia nimeni. Unii presupuneau ca, acum când se afla la namiaza vietii, Margulia se împacase cu gândul ca nici un logodnic nu avea sa-i mai caute tovarasie si se hotarâse sa devina ea însasi logodnic, fecioara jurata. Deja îsi luase de câtva timp soarta în propriile mâini si conducea gospodaria lasata de parinti, care altfel risca sa se ruineze. Manase, singurul ei frate,
capatase darul betiei si nu-i mai era de nici un folos. Altii spuneau, dimpotriva, ca se saturase de neînduplecarea fratelui mai mare care o împovara cu tot felul de munci
fara sa tina cont de vointa ei. Zvonul acesta era chiar mai credibil caci, de curând, fusese în sat un ziarist tânar, un tingau, care voind sa faca pe grozavul a fotografiat-o pe Margulia pe când tragea la plug împreuna cu Manase pe miristea de toamna. Când si-a vazut fotografia în ziar pe prima pagina, Margulia a tipat ducându-si mâinile la gât de parca ar fi simtit o primejdie de moarte. Trei zile si trei nopti nu a mai iesit din odaie, în ciuda rugamintilor si
sudalmilor lui Manase care nu întelegea nimic din comportarea ei. Abia mai târziu când a vazut ziarul aruncat pe masa din bucatarie a priceput el cum stateau lucrurile, dar nu mai putea schimba nimic. Se simtea nedreptatit. Daca ar fi avut vite care sa traga la ham, atunci n-ar fi pus-o pe sora lui în locul lor. Pamântul stramosilor însa, ce mai ramasese din el, trebuia muncit. Nu putea sa-l lase de izbeliste. Asta, nu! Nici în ruptul capului. Îl întrista
grozav ca putoiul acela de ziarist nu fusese interesat sa afle adevarul, dar si mai mult îl întrista neputinta de a striga acest adevar în gura mare. Ceva îi spunea însa ca nici cei care citeau ziarul nu prea mai erau interesati sa afle adevarul. „Vrednica femeie valaha trage la jug sa intre în mileniul trei”, silabisea el titlul cu litere de-o schioapa, rar, sa-i atraga atentia Marguliei si s-o provoace sa-si descarce naduful. Cel putin i se daduse o determinare
onorabila, aceea de a fi fost vrednica valaha. Se stie ca nu exista insulta mai mare pentru femeile neamului nostrum decât sa fie confundate cu femeile altor neamuri. Pun pariu cu tine, i-a spus, daca îi dau telefon pitifelnicului care ti-a dat poza la ziar si îi spun ca ai facut doua facultati la fara frecventa, te cheama si la televizor. Îi stiu eu pe astia care vor sa ne bage emanciparea pe gât! De parka pamântul s-ar putea emancipa sau taranul s-ar putea hrani cu vorbe. Dar Margulia ramânea stana de piatra. Nici macar nu-l privea, ca si cum nu ar fi fost acolo.
Mai erau însa oameni în sat care sustineau ca hotarârea Marguliei nu avea nimic de-a face cu vreunul din zvonuri. Ea lucra la un plan secret împreuna cu Muzulie Ceatpat cel pe care, fiind copil de pripas, îl crescuse morarul satului si care acum se legase cu oameni mari de la oras, colonei sau generali, cam asa ceva, oricum mult mai puternici decât el si îsi pusese în cap sa schimbe rânduiala lumii. Altfel cum era sa-i treaca Marguliei prin minte, dupa atâta timp, sa se faca templier?
Tata era de alta parere, l-am auzit spunându-i mamei în mare taina, într-o noapte pe când ma credeau adormit, ca Muzulie descoperise o ascunzatoare secreta în maruntaiele
Korganului si ca ascunzatoarea ducea, mai mult ca sigur, la tainita unde statea de mii de ani ascunsa comoara stramosilor daci. Si pentru ca secretul trebuia pastrat cu strasnicie, hotarâse sa redea Templului functia lui mistica, punându-l astfel la adapost de orice indiscretie.
Îmbracata cu camasa alba de in, cu pieptar si pantaloni de siac tesut în casa, Margulia iesise de dimineata în batatura, calcând apasat înaintea lui Manase care venea spasit în urma ei. În fata altarului pregatit cu cele trebuincioase pentru rugaciune, ea îsi descoperi capul cu parul tuns perie si îsi puse caciula de astrahan pe coltul mesei ca si cum ar fi vrut sa mandateze, pentru moment, însemnul puterii sale pentru a putea cere iertare vietii ce urma sa o sacrifice. Scena era impresionanta prin simplitateaei dar, mai ales, prin gesturile supuse ale barbatilor care îi urmau exemplul.
În acel decembrie surprinzator, în aceasta parte a lumii, totul este interpretabil semnele anuntau mutatii dramatice, cerul si pamântul promiteau clar schimbarea din temelie a tuturor rânduielilor, iar oamenii întelegeau ca venise vremea sa treaca la actiune. Cu putin timp înainte, un crainic anuntase la radio ca studentii de la Praga protestau împotriva autoritatilor, ca securitatea din Varsovia era pe urmele unui preot catolic, ca un profesor universitar fusese prins la Erevan în timp ce colporta mesaje ostile Uniunii Sovietice, în cazul lui puterea de la Moskova a intervenit exemplar condamnându-l la moarte si faptul a avut efect imediat – spiritul de jertfa nu putea înlocui un plan de lupta bine pus la punct.

Cu mintea mea cruda stiam ca framântarile acestea erau grave, dar ele nu erau suficiente ca sa schimbe rânduiala straina careia, clar, nimeni nu i se supusese de buna voie. În schimb, mai stiam ca ceea ce se întâmpla acolo, în maruntaiele pamântului, era începutul rezistentei
neamului meu si asta putea aduce un plus de forta miscarii de emancipare în tarile satelit. Eram mândru sa fiu alaturi de batrânii mei în hotarârea lor de a relua ritualul sacrificiului în Templu. Cu siguranta oamenii vizau actiuni cu bataie mult mai lunga decât faptele imediate si ele se bazau pe traditia care venea de departe, practic aceasta era singura care dadea legitimitate dorintei noastre de schimbare.
Sfarâmarea unor tabuuri, prefigurarea unei executii sumare, în relatie directa cu respectarea ritualului ancestral, toate aceste evenimente extraordinare biciuiau nervii mei amenintând sa rupa zagazul emotiilor. Vuietul surd care razbatea din adâncuri ma deruta si îmi strecura în
suflet teama pentru ceea ce putea sa se întâmple.
Gândindu-se probabil ca suntem martorii unui eveniment extraordinar, tata m-a luat cu el de dimineata si m-a dus în ograda Marguliei, voia sa fiu cât mai aproape de teatrul de operatiune, dar Manase avea alte socoteli, voia sa faca totul cu responsabilitate, asa ca mi-a aratat portita din josul casei si m-a trimis dincolo de gard, în ulita, lânga ceilalti tineri.
Mult mai târziu, când m-am înscris la universitate, nu atât din dorinta de a respecta hotarârea parintilor cât, mai ales, din cea de a-mi releva mie treptele desavârsirii omului ca lucrare dumnezeiasca, am înteles ca actorii aceia, în ciuda aparentelor, nu faceau nimic la intâmplare,
ei urmau un anume cod primit împreunacu viata fara a se stradui neaparat sa-i descifreze sensurile. Legi nescrise urmau succesiv în lantul trofic si imprimau fiintelor un anume comportament oricât de diferit ar fi evoluat. Credinta primilor stramo.i carnivori nu doar i-a salvat de la moarte, i-a salvat si de la uitare.
Atunci, desi eram prea nestiutor ca sa fac vreo legatura, am înteles ca obiceiul pe care îl pastrau satenii si credinta, înca activa la mii de ani distanta, creau o apropiere mistica între sufletul omului si cel al animalului sacrificat.
Mult înainte de caderea serii linistea se asternuse peste sat, casele pareau pustii, lucrurile în ograzile oamenilor erau încremenite, scoase în afara timpului, iar animalele disparute cu totul.
Oamenii stateau acum cu totii rânduiti dupa cin pe platforma naosului si urmareau cu sufletul la gura un ritual pe care îl întrerupsesera silit, atenti sa nu le scape nimic.
Manase pregatise cele trebuitoare ritualului, turta coapta în spuza si ligheanul de arama cu sângele pe care îl strânsese de la animal în cursul diminetii si peste care aruncase un pumn de sare ca sa nu se închege. Fluidul acesta pretios era menit sa creeze legatura dintre om si
animal, un mediu prin care cele doua suflete sa schimbe în permanenta rolurile între ele. Dupa ce mai privi o data inscriptiile antice care creau un fel de altar în ocnita sapata
în stânca, el se înclina si ridica chepengul facându-i semn Marguliei sa înainteze.
Cu gesturi simple Margulia se apropie de piatra care tinea loc de masa si începu sa oficieze. Descoperea si punea din nou în circulatie o cultura reziduala bazata pe miturile primordiale ale unei lumi revolute care, o lunga perioada de timp, uitase a experimenta si trai prin întelegere. Cel mult primise experienta înaintasilor ca pe un dat. În fond, trecerea perpetua a energiei dintr-o forma în alta, inclusiv teoria reîncarnarii postulata de religiile ulterioare, viata de dupa moarte, însusirea imaterialului prin consumul materiei din mediul înconjurator si pe care omul o încarca de sensuri, toate acestea nu sunt decât un sir de argumente care deriva din speranta omului ca în cele din urma va atinge maretia, va depasi limitele
concretetei sale, sublimând într-o stare de perfectiune atunci când va îmbraca vesmântul de lumina al cerului.
N-as fi crezut vreodata ca Margulia ar fi putut vedea realitatea în profunzime, ca ar fi preocupat-o combustiala nivelul corpului ce rezulta în viteze de reactie diferite modificând comportamentul omului si deviindu-i caracterul de la matricea hotarâta de Creator înca înainte de a pune materia în miscare, ca ar fi fost obsedata de ordinea universala, de reperele evolutiei în timp în raport cu lumea animala în cadrul înnoirilor periodice ale lumii,
asa cum n-as fi crezut ca ar putea fi interesata de relatia cu lumea vegetala, constienta de sacralitatea vietii închise în gamen si propunându-si astfel sa foloseasca energiile continute de cotiledon pentru a relationa fertilitatea pamântului cu fecunditatea ei.
Si totusi, Margulia nu raspundea pur si simplu unei tentatii de moment. E adevarat ca Muzulie Ceatpat o convinsese sa consimta la reînnodarea traditiei în virtutea dreptului succesoral, dar ea ridica acum sacralitatea feminine la rang de putere constientizând simbolismul ei complex. Trezindu-se brusc din adormire, Margulia potenta deopotriva dreptul vânatorului, dar si pe cel al cultivatorului, revelând astfel într-un scenariu mitico- ritual pastrat de veacuri în constiinta colectiva, misterele unei realitati uitate si anulând cu o singura miscare principiile antagonice aparate de societatea de barbati, dihotomia clarificatoare, feminin-masculin, viata-moarte, lumina-întuneric.
Prezenta noastra acolo consfintea armistitiul pe care fortele creatoare ale vietii îl acceptau. În spatiul sacru, lasat noua mostenire de catre stramosii misteriosi, întreg satul se adunase sa marturiseasca, sa comunice cu entitati necunoscute, supraumane, carora noi le atribuiam puteri de exceptie. Catre ele se îndreptau rugaciunile oamenilor sa le fie acceptata ofranda.
Prin gaura sfredelita în cupola de stânca, prin aceasta fereastra a cerului, urma sa se pogoare asupra Marguliei gratia divina îngaduindu-i sa întoarca neamul nostru împilat la marea familie a întemeietorilor.
Îmbracata în camasa alba de in, desculta dar cu capul acoperit de data aceasta, Margulia se îndrepta spre piatra altar, rupse turta în doua, lua causul si îl cufunda în vasul de arama cu sângele rosu, stralucitor. Se întoarse apoi cu fata spre altarul strajuit de steaua cu sase colturi
si de crucea Sfântului Andrei si dupa ce musca din turta si gusta din continutul causului de trei ori, arunca restul lichidului în santul sapat în calcarul pardoselii, lasând sângele sa se scurga în maruntaiele pamântului, în timp ce se ruga Celui Foarte Mare, Bai Ulgun, stapânul Templului, raspunzator în fata Creatorului divin, de întreaga suflare a satului nostru. Rând pe rând, batrânii si tinerii, femeile si barbatii inclusi în aceasta euharistie, se cufundau în rugaciune si repetau dupa o regula numai de ei stiuta cuvinte din a caror rima si ritm rezulta o incantatie impresionanta.
Într-un târziu, pe fondul acestei mantre, Margulia transfigurata se întoarse catre noi si cu o voce straina dadu de stire lumii hotarârea care fusese luata chiar acolo, sub ochii nostri.

Grait-a Domnul
S-asculte omul
S-asculte aice
S-asculte ce-oi zice
S-asculte la mine
Porunca ce vine
Din jiltul de aur
Din turnul de Faur
Tintat cu stele
Ferecat cu jurubele
Jurubele de matasa
Din el nime sa nu iasa
Cu portile ferecate
Cu lanturi grele legate
Sa nu iasa oarecine
Doar soliile anume
Juruite sa-mpânzeasca
Porunca împarateasca
Porunca Înaltului
Pentru fiii satului
Vorbe de luat aminte
Sub peceti de juraminte
Ca astazi am fost chemata
Sa-ntorc legea alungata
Sa lepad vesmânt de lele
Sa pun cusma si giubele
Sa fiu paza Templului
Întru slava Domnului.

Fotografiile lui ILEANA CUDALB

  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

ILEANA CUDALB's Blog

100 Prozatori şi eseişti, Articol scris de Geo Vasile POATE CINEVA SA IMI SPUNA UNDE GASESC ACEASTA CARTE?

Postat în August 12, 2009 la 12:00pm 0 Comentarii

Geo Vasile ne propune o selecţie riguroasă de 100 de prozatori şi eseişti aleşi din întreaga istorie a literaturii. Elementul inedit, provocator şi inevitabil în acest context este selectarea şi plasarea, evident justificată, a unor redutabili prozatori şi eseişti români în contextul generos şi selectiv deopotrivă al concertului universal al literaţilor. Astfel, alături de autori precum Paul Auster, Saul Bellow, Mario Vargas Llosa, Julio Cortazar, Henry Miller, Philip Roth etc, sunt aşezaţi… Continuare

Panou de comentarii (11 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

La 10:54pm în Iunie 22, 2011, SOLON VALENTINA-LILIANA a spus...
La 1:59pm on Iunie 22, 2011, Sânziana Batişte i-a dăruit utilizatorului ILEANA CUDALB un cadou...
Cadou
La mulţi ani, fericiţi şi spornici în realizări, pe toate planurile! Sânziana Batişte
La 9:36am on Iunie 22, 2011, Elisabeta Luşcan i-a dăruit utilizatorului ILEANA CUDALB un cadou...
Cadou
La mulţi ani ! Felicitări pentru romanele scrise. Aş dori contra cost nuvelele "Fantana"
La 12:00am on Martie 13, 2011, Lucretia Berzintu i-a dăruit utilizatorului ILEANA CUDALB un cadou...
Cadou
Dragă Ileana, îți mulțumesc tare mult pentru buchetul de flori! Intr-adevăr o surpriză deosebit de plăcută. Gânduri bune din Israel! Cu prietenie, Lucreția
La 6:54pm în Martie 2, 2011, Lucian-Zeev Herscovici a spus...
Multumesc, va transmit din nou multe urari bune.
La 11:52am on Martie 02, 2011, Lola i-a dăruit utilizatorului ILEANA CUDALB un cadou...
Cadou
Multumesc! O primavara plina de iubire! Lola.
La 8:41am on Martie 02, 2011, Luiza Cala i-a dăruit utilizatorului ILEANA CUDALB un cadou...
Cadou
Multumesc mult! Sa avem toti multa inspiratie, lumina in suflete si multe realizari!
La 11:22pm on Decembrie 01, 2010, Lucretia Berzintu i-a dăruit utilizatorului ILEANA CUDALB un cadou...
Cadou
Un gând bun cu prețuire! Flory
La 7:44pm în Mai 28, 2010, Raymond Allan Kuran a spus...
Thank You for Your kind messages and Inspiration. From Ray singer songwriter recording artist . Would You like to check out the new link below and leave a comment about my new site ( been working with a good friend on this ) Thank You kindly from Ray MB Canada.
http://www.business-sense-websitebuilder.com/raymondallankuran.html
La 5:07pm în August 18, 2009, XONIA a.k.a. Loredana SACHELARU a spus...
ma bucur si eu sa te intalnesc! mersi pentru uroare!! sper sa fie cu mult noroc si sa va placa showu pe care va-m prigatit! :* xonia

PollDaddy

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor