Lucretia Berzintu

Lucreția BERZINTU: ”Interviu, la doi ani... după moarte”
Sâmbătă, Aprilie 24, 2010

“Dar legea ni-i deşartă şi străină…”

In memoriam Cezar Ivănescu
(6 august 1941 – 24 aprilie 2008)

Unul din cei mai mari poeţi pe care i-a avut România, a murit în condiţii neelucidate încă, în urma unui linşaj mediatic. Pe 29 ianuarie 2008, cei de la NewsIn au fost primii care au intoxicat presa cu informaţii calomnioase, precum că Cezar Ivănescu ar fi primit Decizie emisă de CNSAS, de fost colaborator al Securităţii.

Amintesc că poetul Cezar Ivănescu a concurat cu Nicolae Manolescu la funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.

În ziua intoxicării presei cu informaţii false, Nicolae Manolescu şi Mircea Dinescu se aflau la Paris. Mircea Dinescu a declarat de la Paris: „Nu am văzut dosarul, nu am votat, dar să răspundă, că a fost informator al Securităţii”. Pe bună dreptate, Cezar Ivănescu se întreba: „De unde ştie Mircea Dinescu că am fost informator, dacă nu mi-a văzut dosarul?”
Pe 31 ianuarie 2008, apare ştirea în presă că CNSAS a funcţionat neconstituţional, pe toată perioada, de la înfiinţare. Astfel au declarat cei de la Curtea Constituţională. Vineri, 1 februarie 2008, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui Stelian Tănase, Mircea Dinescu a declarat în direct despre Cezar Ivănescu că „a fost securist şi a semnat angajament în 1961 cu Securitatea”. Cum ar fi fost posibilă o colaborare cu Securitatea, în timp ce poetul Cezar Ivănescu a fost dat în consemn la Antitero şi Direcţia a 5-a, considerat periculos pentru vechiul regim comunist?

În cotidianul israelian de limbă română ”Viaţa Noastră”, din 04 februarie 2008, a apărut următoarea ştire: „După ce o viaţă a fost terorizat şi hăituit de Securitatea românească, poetul Cezar Ivănescu se vede la această vârstă (67) acuzat de Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, că a fost informator al Securităţii, fără să existe nici o hârtie oficială în această privinţă, nici o consultare a dosarului. Este pur şi simplu o calomnie strecurată prin presa din România pentru a încerca un linşaj mediatic. A protestat pe toate căile, şi începând de azi 04.02. 2008, orele 12,00, la Uniunea Scriitorilor din România, Bucureşti, Calea Victoriei nr.15, în Sala cu oglinzi, va declara greva foamei. A anunţat şi pe Preşedintele României în această privinţă” (L.S.).

În ziua de 06 februarie 2008, Cezar Ivănescu a fost invitat la emisiunea NAŞUL, B1 TV, unde a răspuns în mod calm şi cu adevăr provocărilor. În această emisiune, Cezar Ivănescu afirmă în direct: „Newsin, ei sunt primii care au infestat toată presa cu această informaţie şi apoi ziarele aferente. Ştirea s-a difuzat năvalnic peste tot, a fost preluată de toată presa şi aşa mai departe. Am fost supus timp de o săptămână unei încercări de linşaj mediatic… Că sursa din CNSAS, eu am spus că ar fi Mircea Dinescu care mă urăşte cumplit, că l-am incriminat în cartea despre Preda, dar şi în numeroase alte texte…”. Spre finalul emisiunii a declarat: „… mulţi oameni politici au fost tranşanţi în a lua atitudine în acest moment faţă de persoana mea, nu au ezitat nici o clipă. Culmea e că din breasla noastră, dintre literaţii noştri, dintre care unii îmi sunt datori în eternitate, ei s-au clătinat. Am o scârbă şi o stare de greaţă apropo de aceşti oameni cum nu vă închipuiţi”.

Pe 21 aprilie 2008, la insistenţele unei rude din Bacău, poetul Cezar Ivănescu s-a internat în Clinica privată „Vasile Palade” din Bacău pentru o banală intervenţie chirurgicală. Pe 22 aprilie 2008, chiar directorul clinicii, medicul chirurg Vasile Palade i-a făcut intervenţia chirurgicală, după o anestezie generală. Se pare că pe fondul unui organism slăbit (din cauza defăimării în presă, slăbise aproximativ 20 de kilograme) şi din cauza nerespectării unor condiţii medicale, poetul n-a rezistat acestei intervenţii. Pe 23 aprilie era transferat la Spitalul de Urgenţă Bacău, unde în timp de cca 24 de ore nu i se făcuse niciun control pentru a se vedea cauza înrăutăţirii sănătăţii. Pe 24 aprilie 2008 s-a hotărât transferul cu elicopterul SMURD la Bucureşti, care şi acesta a venit cu patru ore întîrziere. Seara, după ora şase, poetul Cezar Ivănescu a murit la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Bucureşti, unde se constatase un diagnostic diferit faţă de cel pus la Bacău.

„Cezar Ivănescu a deschis, atât cât a putut, uşile către toţi cei ce arătau talent, dedicaţie şi pasiune, indiferent de stil, voce lirică şi timbru de intonaţie estetică. Prin „Numele Poetului” care a făcut să existe sute şi poate mii de scriitori, mai importanţi ori mai mărunţi de pe la noi, opera lui de mentor şi de îndrumător şi-a găsit expresia cea mai potrivită. Era, de fapt, expresia unui om liber”.(„Cezar Ivănescu – un biruitor” de Artur Sivestri, fragment).

Poetul, intuind că moartea-i va fi aproape şi timpul nefiind de partea sa, şi-a lăsat toate mărturiile înregistrate pe casete audio, şi, printre acestea, ne roagă pe noi, cei apropiaţi (pe fiica sa, Clara Aruştei şi prietenii) care am fost de partea adevărului, să-i apărăm numele şi opera.
http://www.youtube.com/watch?v=mUm_oL57QNU&feature=related
***
Acum, la doi ani de la moarte, poetul Cezar Ivănescu – pe care l-am cunoscut la Iaşi în 1980 şi am rămas în relaţii de prietenie până la final -, mi-a acordat un interviu imaginar pe care-l redau în continuare:

Lucreţia Berzintu: Dragă Cezar Ivănescu, relatează-ne, te rog, cum a început conflictul cu Mircea Dinescu?
Cezar Ivănescu: Mircea Dinescu a intrat în literatură ca un discipol al meu, chiar titlul primului său volum de versuri, Elegii de cînd eram mai tînăr, preia un vers din poemul meu, Amintirea Paradisului, ”Cînd eram mai tînăr şi la trup curat…”. În continuare se poate citi răspunsul la această întrebare pe Blogul meu ce l-a făcut fiica mea, Clara Aruştei, după plecarea mea Dincolo:
http://cezar-ivanescu.blogspot.com/2009/03/cezar-ivanescu-aprilie-2008-scurta.html

- Oare, istoria se repetă ca în „Timpul asasinilor”?
- Această carte, „Timpul asasinilor, Documente şi mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş”…, explică unele lucruri prezente… Amintiţi-vă noaptea de 14 spre 15 iunie 1990 când stăteam cu luminile aprinse şi priveam din spatele uşilor, din spatele geamurilor, să apară minerii beznei să ne omoare soţiile şi copiii, după ce ne omorâseră pe noi cu ciomegele, o noapte întreagă… Ar putea fi o sugestie… Dar noi suntem încă în viaţă… Şi pentru morţi cine vorbeşte?… a, da, s-a convenit să vorbească asasinii lor, cine ştie mai bine ca ei cum i-au omorât? Tot ei or să le facă şi albumele… şi, suflete, pentru acei din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, pentru fata împuşcată în ceafă pe Batiştei căreia i se vedea glonţul ieşindu-i prin frunte? tot ei, suflete, tot ei…
„Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte…”

- Ce este traumatomanţia?
- ”Traumatomanţie” se cheamă artă, este o manţie de origine turcească se pare… este o manţie care te ajută să prevezi viitorul după natura rănilor primite… Am făcut o aluzie la această iniţiere a mea într-un mai vechi poem, Jeu d`Amour (Joc din Baad), şi urmărind această artă mă voi expune continuu ca un demonizat până la sfârşitul vieţii mele… Alice Botez, după ce mi-a citit cărţile, mi-a spus că e evidentă în ele amintirea unei morţi violente şi tot ea s-a mirat că nu am observat încă o altă evidentă, sigla CI, la toate adăugându-se durerile fizice insuportabile fără nici o cauză fiziologică… Nu eu am inventat, ci Alice Botez m-a obligat să cred că sunt o reîncarnare a lui Iulius Caesar.

- La ce îţi ajută această practică, a traumatomanţiei?
- Traumatomanţia mea de două parale pe care o practic are o valoare apotropaică: mă apără de demonii beznei: astfel că n-am luat nimic de pe lumea asta, nici femeia altuia, nici pâinea de la gura altuia şi-am căutat toată viaţa să fiu alături de cei în suferinţă, de cei îngenuncheaţi, de perdanţii tuturor cauzelor pierdute… Să nu trăim din prezumţii… atâta pot, să aleg suferinţa şi pe cei învinşi: asta e virtutea mea: cum să se pună nemernicii cu cel mai desperat dintre desperaţi?

- După cele două apariţii editorile, „Pentru Marin Preda” şi ”Timpul asasinilor”, te aşteptai la reacţiile celor pomeniţi în aceste cărţi?
- E adevărat, toate zerourile literare mă pot ataca simultan şi din toate părţile pentru că le ofer momeala stilului vulgar, plebeian… degeaba le vorbeşti, sufleţelule, despre Micul sau Marele Vehicul, ei oricum nu pot înţelege, degeaba le vorbeşti despre Biblie… Pentru voi scriu, îngere, pentru voi şi numai pentru voi!

- Maestre Cezar Ivănescu, să înţeleg că, defăimarea, care ţi-a făcut-o presa din România începând cu 29 ianuarie 2008, a fost un ”atac simultan din toate părţile”?
- Am fost supus timp de o săptămână unei încercări de linşaj mediatic.

- Un mesaj de Dincolo?
- Le mulţumesc Domnului Isus Hristos şi Maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţei absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat tot timpul alături. Tuturor acelora care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea adevărului… Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez mai ales acelora risipiţi prin lume mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otrăvită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei… care îi îndeamnă să se bucure la ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină… În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi… Cu toţii s-au dovedit nu doar europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai universului… Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate… nu există păcat mai mare în univers decât să batjocoreşti sufletul unui om!
- Să fii binecuvântat maestre Cezar Ivănescu!

Lucreţia BERZINTU
Israel, aprilie 2010