Eram struţ şi de
câte ori
înghiţeam
o
clepsidră
…îmi ascundeam
repede capul în nisipul din ea…

uite
poanta
sublimă !
balerina se
clatină în
vârful ei
turnul lui Eiffel
e-o balerină
cu poanta deasupra gândului ei…

Nu-mi reuşesc rimele…
Mă arcuiesc, mă-ncordez, mă destind…
Paşii pe drum mi-i preling…

Mă plâng la intersecţii, la semafoare,
La toate sensurile giratorii,

Beau din fântâni iluzorii…
Cu căni fără toartă şi fund
Şi-n fiţe, încet, mă cufund…

Şi îngerului meu nu-i pasă
de mine, de noi, nici de tine…

Nici tu, nici eu!
Şi-atunci cine... pe cine?
Cui? De ce?
De unde până unde, se…?

Te paşte un gând străin,
calul meu,
simt că te paşte un gând străin,
şi-atunci,
pentru ce-aş zăbovi
în firul de iarbă pe care l-ai aplecat cu copita?

Mai bine m-aş naşte
în călăreţul orelor tale pustii,
ca să-ţi pot deveni
magica şa
tăiată din propria-ţi piele netăbăcită,
şi-atunci să-ţi mai fiu
o dată
fântâna
din care-ţi bei izvoarele tale,
cumpăna mea..