Djamal Mahmoud
  • Masculin
  • Rakka
  • Republica Arabă Siriană
Partajare pe Facebook
Partajare

Djamal Mahmoud's Prieteni

  • Emilia Ajule
  • Emilian Ilarion Bodea
  • Rusu Liviu
  • Eunescu
  • Nedelcu Nicoleta Ramona
  • viorel grigoriu
  • Coroian (Gainaru) Alina Dana
  • Lucian Preda
  • DANIELA TIGER
  • gina  danescu
  • Attila F. Balázs
  • Marin Voicu
  • mary mary
  • teodor dume
  • calciu corneliu

RSS

Se încarcă... Se încarcă feed-ul

Cadouri primite (46)

De la 0n2zb795pvhjn De la Vegvary Karolla De la Any Aniela De la Urzica Gheorghe
 

Djamal Mahmoud

Activitatea Recentă

Utilizatorului Balaj Radu-Alin îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal Mahmoud
Mar 4
florentina craciun fabyola a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „corul morții” a utilizatorului Djamal Mahmoud
"Comentariu publicat de florentina craciun fabyola chiar acumŞtergere comentariu Pare un strigat, o marturisire. Cuvinte vibratorii, bine alese. Felicitari!"
Sep 25, 2016
A fost prezentată o postare de blog de Djamal Mahmoud

corul morții

moartea e un pumn de nisippe care-l voi arunca în ochii meicând mă voi sătura de privit cerurio ploaie torențialăpe care o aștept să cadăcând mi se usucă izvoarelemoartea e fluturelecare mă învață culorile zburânddeșertul care mă face să iubesc mirajulmoartea e doar tăcereatuturor copacilor din mineîn special în timpul înfloririie un cor de păsări ce-mi cântăpână când îmi adorm toate stelele nopțiimoartea e epitaful de apăpe care încep să-mi scriu numeleimediat după ce sfârșește primul meu…Vezi mai mult
Sep 24, 2016
Utilizatorului Dominique Iordache îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal Mahmoud
Sep 24, 2016
Utilizatorului Mihai Ștefan Arsene îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal Mahmoud
Aug 29, 2016
Postare de log efectuată de Djamal Mahmoud

corul morții

moartea e un pumn de nisippe care-l voi arunca în ochii meicând mă voi sătura de privit cerurio ploaie torențialăpe care o aștept să cadăcând mi se usucă izvoarelemoartea e fluturelecare mă învață culorile zburânddeșertul care mă face să iubesc mirajulmoartea e doar tăcereatuturor copacilor din mineîn special în timpul înfloririie un cor de păsări ce-mi cântăpână când îmi adorm toate stelele nopțiimoartea e epitaful de apăpe care încep să-mi scriu numeleimediat după ce sfârșește primul meu…Vezi mai mult
Aug 28, 2016
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Strigăt a lui Djamal Mahmoud
Mar 10, 2016
Utilizatorului Ninel Vrânceanu îi place postarea pe blog Strigăt a lui Djamal Mahmoud
Feb 27, 2016
Utilizatorului Otilia Rusu îi place postarea pe blog Strigăt a lui Djamal Mahmoud
Feb 10, 2016
A fost prezentată o postare de blog de Djamal Mahmoud

Strigăt

nu nustrig cu urmele tale încă pe trupnu mă ungeţi cu apă sărată şi caldăapele curgătoare sunt limpezi şi recitu îmi astupi gura cu sânulîţi verşi toate cărările umbriteîn sângele meunu nustrig cu gura plină de cruci şi de mormintelumina nu-i aicilumina nu-i aici sub pielea meaprivesc în gol cu ochii abia deschişi şi umezitu îţi modulezi suneteleîmi faci semn plecându-teeu ridic din umeri nedumeritprivind în golcu tălpile îndreptate spre cerca două lumânări aprinseVezi mai mult
Feb 9, 2016
Utilizatorului Dominique Iordache îi place postarea pe blog Strigăt a lui Djamal Mahmoud
Feb 9, 2016
Utilizatorului Grecu Mihaela Maria îi place postarea pe blog ropsten a lui Djamal Mahmoud
Dec 29, 2015
Utilizatorului Vasilica Ilie îi place postarea pe blog ropsten a lui Djamal Mahmoud
Dec 23, 2015
Utilizatorului Caracas Mircea Florin îi place postarea pe blog ropsten a lui Djamal Mahmoud
Dec 22, 2015
soare ion a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „ropsten” a utilizatorului Djamal Mahmoud
"Un poet autentic, capabil să creeze universuri lirice, cu care să-l emoţioneze pe cititor.. Ca acest Ropsten, de pildă. Bun întâlnişul, Poete! Merhaba, Djamal! I. Soare P-S. Recunoştinţă, Domnului Gelu Vlaşin, pentru…"
Dec 21, 2015
Utilizatorului Gelu Vlaşin îi place postarea pe blog ropsten a lui Djamal Mahmoud
Dec 21, 2015
Utilizatorului Maria Vo îi place postarea pe blog ropsten a lui Djamal Mahmoud
Nov 19, 2015
Djamal Mahmoud a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „ropsten” a utilizatorului Djamal Mahmoud
"va multumesc pt trecere si lectura. numai bine..."
Nov 18, 2015

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
poet
Despre mine :
"Condeiul meu visa-n cerneală
Că-noată-n cer purtat de versuri
Gingaşe aripi de petală
Crăiese ce adie-n mersuri".


(Djamal MAHMOUD)



Nume:Mahmoud
Prenume:Djamal
Djamal Mahmoud, născut la dată de 04/Mai/1962, în oraşul Rakka din nord-estul Siriei pe malul Eufratului, unde a copilărit
şi a terminat liceul în şcolile acestui oraş.
A urmat cursurile de pregătire de limba Română în oraşul Craiova, după care a absolvit facultatea de medicină generală din Cluj-Napoca,România.
Debut editorial, volumul de versuri, "DECE", editura, Daco-press, Cluj-Napoca,România, 1995.
Publică în:
Revista de cultură "Tribuna"-Cluj-Napoca.
Revista Haiku al societăţii române de Haiku.
Revista literară "Vatra veche"-Târgu-Mureş.
Revista de cultură "Viaţa de pretudindeni"nr.1-5(36-40), 2008, condusă de Sabin Bodea.
Cotidianul Mureşan "Cuvântul Liber"-Târgu-Mureş.
Revista "Actualitatea literară"revista unirii scriitorilor din România, condusă de poetul Nicolae Silade.
Revista "Oglinda literară"-Focşani, Vrancea, ce apare sub egida uniunii scriitorilor din România, condusă de prozatorul şi poetul, Gheorghe Neagu.
Revista "Citadela"-Satu Mare, condusă de poetul Aurel Pop.
Revista "Feed Back-Iaşi",condusă de poetul Daniel Corbu, în care a fost publicat la rubrica, "Galaxii lirice".
Revista Litere-Târgovişte, condusă de poetul Tudor Cristea.
Revistă "Singur"-Târgovişte, condusă de poetul Ştefan Doru Dancuş.
Revista "Ecoul" în cadrulul grupului de publicaţii al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu.
Revista "Tânărul scriitor",ARP.
Revista "Viaţa literară".
Revista "Nova Provincia Corvina"-Hunedoara, condusă de Poetul Eugen Evu.
Unevliterar al domnului Eugen Evu.
Revista Literară Bucovina
Ziarul radio online, radio metafora.
Revistaonline RomanianVip.
Agonia, Hermeneia, Roliteratura, Sferaonline, Poezii.biz, Arabworldbooks, Ana-news,Scribd.com, Clubulsirian.ro şi reteaualiterara, etc.

Afilieri:

-Membru al Societăţii române de Haiku, Bucureşti.
-Membru al Asociaţiei mondiale de Haiku(WHA), World Haiku Associations, Tokyo.
-Membru al Asociaţiei scriitorilor de limbă română din Quebec, Canada.

Antologii&Volume colective:

-Prezent în antologii din România şi din străinătate:
1-World Haiku 2009, No5, în care sunt antologaţi 177 de haijini din 25 de ţări, din România: Mahmoud Djamal, Magdalena Dale, Vasile Moldovan, Marius Chelaru şi Valentin Nicoliţov, cartea a fost editată de directorul şi co-fondatorul asociaţiei mondiale de haiku( World Haiku association) profesorul Ban,ya Natsuishi, editura Shichigatsudo-Tokyo-Japonia,30-01-2009.
2-A două carte a întâlnirilor, coordonată de poetul şi publicistul Eugen Evu-editura Astra-Deva-România,Decembrie-2008.
3-Antologie de poeme şi comentarii, coordonată de valentina Becart-editura-Paneurope-Iaşi-România2008.
4-Antologia "Virtualia 7", coordonată de Alina Manole,editura Pim-Iaşi-România-2008.
5-Mişcarea culturală din Rakka, o carte bibliografică
coordonată de scriitorul Sirian Subhi Dsuki صبحي دسوقي
publicată la editura Kiwanhouse-Damasc-Siria,2008.
6-A treia carte a întălnirilor de poetul Eugen Evu, seria Corvina, Deva, România-2009.
7-Antologia "Virtualia 8", coordonată de Alina Manole, Editura Pim-Iaşi,România, 2009.
8-Antologie de poezie, 55 de poeţi contemporani(Pagini alese), coordonată de Valentina Becart, editura Arhip Art, Sibiu, România, 2010.
9-"Primul Cocor", volum colectiv de haiku, Ed.Grinta-Cluj-Napoca,România,2009.
10-"Dimineţele cocorilor", volum colectiv de haiku, Ed.Grinta, Cluj-Napoca, România, 2010.
11-"Când greierii tac", antologie română de haiku, realizată de actualul preşedinte al societăţii române de haiku, poetul Valentin Nicoliţov, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de haiku în România, editura societăţii scriitorilor români, Bucureşti, 2010.

Tradus în limbile: Araba, Franceza(Volum de versuri, Nicole Pottier), Engleza(Poeme, Paul Abucean,Haiku-uri,Magdalena Dale), spaniola(Poeme,Paul Abucean) şi japoneza(Haiku-uri, Ban,ya Natsuishi).


Cărţi publicate:

1-"DECE", volum de versuri, Ed.Daco-Press, Cluj-Napoca, România, 1995.


2-"Pe muchiile cercului", volum de versuri, 112 pagini, Ed.Brumar, Timişoara, România, 2010, prefaţa: Eugen Evu, coperta4: Felix Nicolau, editor de carte: Robert Şerban.

3-"Albe&reci", volum de versuri, 122 pagini, Ed. Vinea, Bucureşti, România, 2010, Prefaţa:Şerban Foarţă, postfaţa: Alex Ştefănescu, Gheorghe Grigurcu, Octavian Soviany, Florin Caragiu,clapeta1:Nicolae Tzone, redactor de carte: Nicolae Tzone.


4- "Le Berger des rochers"(Păstorul de stânci), volum de versuri în limba franceză, tradus de Nicole Pottier, Editions Clapas, France, 2010, Preafaţa:Nicole Pottier,Eugen Evu, Postfaţa:Angela Nache Mamier, redactor de carte:Poetul francez Cristophe Liron.





Premii:
-Premiul doi la concursul internaţional de Haiku, (secţiune română), organizat de Societatea română de Haiku(Revista Haiku), 2010.


Referinţe:
Şerban Foarţă, Alex Ştefănescu, Gheorghe Grigurcu, Florin Caragiu, Octavian Soviany, Nicolae Tzone, Felix Nicolau, Eugen Evu, Angela Nache Mamier, Nicole Pottier(Prefeţe&Posfeţe),
Florin Grigoriu (în filele din istoria Haiku-ului, colocviul naţional de Haiku din Constanţa, Mai, 2010), Eugen Evu(în A doua carte a întâlnirilor, Despărţiri De Plural sau Ieşiri Din Sistem, revista Agero, Nova Provincia Corvina, unevliterar), Cezarina Adamescu(Agero, Sferaonline, Cotidianul Cuvântul Liber, revista Slova Creştina), Ionuţ Caragea(O lacrimă pură în deşertul poeziei contemporane,Revista Singur, Sferaonline, Luceafărul), Cella Negoiescu(Slova Creştina, cetatea lui Bucur, antologia 55 poeţi contemporani, etc),Paul Gorban(Djamal Mahmoud sau despre poezie într-un timp al terorii, Revista Feedback-Iaşi,NR.5-6, 2010,(pagina 28), Ioana Geacăr(Djamal Mahmoud&Pe muchiile cercului, Revista Noua), Liviu Ofileanu(Albe&reci-Djamal Mahmoud), Constantin Buiciuc(În ziarul actualitatea, nr.671 din 12-18 Martie, 2010).

-Cartea mea, Albe&reci, a fost prezentată la târgul cărţii de poezie, 2010, uniunea scriitorilor din România, bookfest 2010, Bucureşti, etc.
-Volumul de versuri Păstorul de stânci, tradus în franceză de poeta Nicole Pottier, a fost prezentat la festivalul de poezie din Franţa, Lodeve,(Voix de la Mediterranee), unde au fost recitate câteva poeme de către poetul francez Christophe Lirone şi care au fost destul de apreciate de publicul prezent, aşa cum afirmă dânsul într-un mail trimis mie azi 29 iulie, 2010(I had the pleasure to read yours poems in Lodeve and they have been appreciated by the presents persons!!!)
Cordialement
Christophe Lirone


Poetul-medic este unul sobru şi de-o acurateţe exemplară, – cu-atât mai mult cu cât, se înţelege, graiu-i matern e, faţă de română, unul exotic pe de-a-ntregul.
Tot exemplară, pe cât cred, este şi buna lui credinţă: Djamal Mahmoud nu are nici urmă de cinism (contrar multora dintre confraţii săi români).
Ceea ce admir, însă, mai cu seamă, la acest poet ce, simultan, e şi „de aici”, şi „de acolo”, ar fi subtilele notaţii, imaginile fulgurante, revelaţiile cutărei simplităţi ţinând de ochiul său onest, „concret”, discret şi, totodată, clair-voyant: „pleoapele încă se desfac/ da da încă se desfac/ ochii îmi privesc în tăcere/ clipele ce se crucifică pe liniile palmei [...]/ mâinile mă ajută şi acum/ să-mi acopăr ochii/ între plecăciuni/ tăcerea/ vine într-un şerveţel alb/ să-mi şteargă petele”.
După cum vede-se cu ochiul liber, ultimele trei versuri aduc a hai-ku involuntar (Djamal Mahmoud fiind, altminteri, şi hai-kuist, să zicem, atitrat), ca şi, de altfel, într-o poemă, alta, ultimele două (în care nu atât rafinamentul e, îndeosebi, evidenţiabil, cât pertinenţa/per-cutanţa asocierii: „m-am foit puţin/ ai simţit/ închideai fermoarul/ rochiei tale albe/ voi tăcea ca un sâmbure/ în tine”.
A se vedea, nu mai puţin şi versurile următoare: „dumnezeu este o pernă/ pe care îmi adorm iluziile [...]/ cearceaful alb/ e mormântul în care mor în fiecare zi”.
N-aş încheia liniile acestea, prea-sumare, fără să semnalez un text cu totul admirabil, şi anume: „în fiecare palmă/ aveam câte o piatră/ le frecam una de alta
până când/ îl vedeam pe dumnezeu/ alergând roşu/
printre copaci”, – în care Epoca Silexului, dacă vreţi, face casă bună cu „dumnezeul roşu”, ieşit, parcă, din penelul lui Gauguin.
(Şerban Foarţă)





Pentru Djamal Mahmoud poezia este calea(nu doar cea mai plauzibilă, dar şi cea mai sigură) de a ajunge la miracol, de a-l prevedea şi "vedea", altfel spus de a/l presimţi, de a-l trăi şi retrăi. Când scrie:"sunt regele apei acum/la comanda mea i se mişcă valurile/când obosesc o usuc bătând din palme doar/o transform în mormânt/şi mă înfig în el", el este deopotrivă un poet şi valoros şi autentic.
Viziunea aceasta denotă şi(o suspectă, dar greu de atins în ordine strict poetică)familiaritate cu tragicul.
Modul cum personajul poemului devine din "Regele apei"(care la numai un gest al său-miraculos, altfel cum?-îşi "mişcă valurile")stăpânul unul "mormânt regat"-cred că pot utiliza această sintagmă-nu poate fi "scris" decât de cineva care vorbeşte fără efort cu poezia şi care "aude" vocile secrete ale acesteia.
(Nicolae Tzone)



Djamal Mahmoud – poet român

Francezii oferă premii străinilor care scriu în limba lor. Noi îi ignorăm pe autorii originari din alte ţări capabili să se exprime în română. Mi-aduc aminte ce mult m-a impresionat un chinez, Gao Xing, care vorbea limba noastră mai bine decât mulţi dintre noi deşi nu fusese niciodată în România. O învăţase exclusiv din cărţi. L-am întrebat de ce anume a făcut această alegere. Mi-a povestit că, adolescent fiind, învârtise la întâmplare butonul aparatului de radio şi auzise deodată pe cineva vorbind într-o limbă complet neinteligibilă pentru el, dar melodioasă. A hotărât atunci, pe loc, să se dedice limbii care îl cucerise cu muzicalitatea ei. Dacă ar fi fost după mine (dar niciodată nu e după mine), i-aş fi oferit o medalie pentru opţiunea lui (şi, bineînţeles, pentru traducerea a zeci de scriitori români în chineză).
La fel de mult mă impresionează faptul că sirianul Djamal Mahmoud, originar din exoticul Rakka, scrie poezii direct în limba română. Şi încă într-o limbă română aleasă. Ar fi bine dacă toţi autorii români ar stăpâni la fel de bine ca el cuvintele româneşti.
Sensibilitatea poetului diferă totuşi, într-o oarecare măsură, de a noastră. Autorul sirian este mai atent la peisaj decât sunt poeţii noştri de azi. La noi, însăşi noţiunea de „natură” pare demodată şi ne face să ne gândim mai degrabă la cauza pentru care luptă ecologiştii decât la alunecarea norilor pe cer sau la zbaterea calmă a mării. Djamal Mahmoud pare să trăiască direct „în lume”, nu într-o locuinţă meschină, este un fiu al naturii, pe care o simte oriunde s-ar afla. El evocă marea sau cerul spontan, chiar şi când îşi portretizează mama:
„nu spune nimic valului / lasă-l să se izbească de mal / să danseze ca un şarpe în braţele stâncilor / până vei cădea-n tăcere // cerul are pliscuri de porumbei / cerul are pliscuri de şoimi / mama are fruntea tăcută”.
Se mai observă în versurile citate şi o cruzime delicată, de pensulă subţire, a observaţiei, specifică spiritului oriental.
Dar Djamal Mahmoud nu este doar un oriental, este Djamal Mahmoud. El se distinge de alţi poeţi prin discreţia elaborată a poeziei sale. Nu este vorba, cu alte cuvinte, de acea discreţie inevitabilă şi dezolantă care le este proprie autorilor lipsiţi de temperament artistic, ci de capacitatea de a ordona elegant trăirile cele mai răvăşitoare, de a le comunica ritualic, pentru a obţine maximum de receptivitate din partea cititorului:
„trag perdelele / nimeni nu-mi ţine de urât / doar fumul de ţigară / târâş intru în ecranul computerului / n-am învăţat mersul pe vârful degetelor încă / târâş intru în căutarea unei poezii / a unui dumnezeu / târâş până îmi tocesc / genunchii coatele / până adorm cu tasta între buze”.
Se mai poate remarca şi ironia fină – o irizaţie de ironie, abia sesizabilă – practicată de poet:
„două lucruri insistă de atâta vreme / să le definesc / patria şi religia / fiţi cât se poate de atenţi / la mişcările mele de mâini şi de buze / cred că am găsit în sfârşit / cea mai corectă definiţie / şi totuşi mă întreb în afară de arbori / oare va exista cineva / care să înţeleagă exact ce vreau să spun”.
Să-ţi fie teamă să le vorbeşti oamenilor despre patrie şi religie, întrebându-te dacă nu cumva doar arborii te vor înţelege, iată un mod de o gingăşie fără seamăn de a-i ironiza pe semenii angajaţi într-o slujire violentă, zgomotoasă şi de multe ori demagogică a ţării şi a divinităţii. Pe de altă parte, însuşi faptul că în acest poem poetul nu defineşte patria şi religia reprezintă o definire diafană.
Mă întorc însă la bucuria de a citi versurile unui sirian scrise direct în limba română. Ce proprietate a termenilor! Ce simţ al nuanţelor semantice!
„pleoapele încă se desfac / da da încă se desfac / ochii îmi privesc în tăcere / clipele ce se crucifică pe liniile palmei / fiecare înviind din moartea sa o altă clipă / culorile se dezbracă între morţile lor / de întuneric”
A scrie pleoapele se desfac înseamnă pentru mine deja un certificat de cunoaştere a limbii române în esenţa ei. Iar a scrie ochii îmi privesc în tăcere clipele ce se crucifică pe liniile palmei fiecare înviind din moartea sa o altă clipă repezintă pentru mine o dovadă că în literatura română a apărut un nou poet: Djamal Mahmoud.
(Alex. Ştefănescu)

Între yang şi yn

Citind versurile lui Djamal Mahmoud, născut în Siria, în 1962, devenit medic în ţara noastră, scriind în limba română cu o surprinzătoare proprietate, nu putem a nu avea în vedere raportul Orient-Occident. Neîndoios, acest poet s-a „occidentalizat” în bună măsură, precum foarte numeroşi congeneri ai d-sale, afirmaţi în planul activităţilor intelectuale. Nu mai puţin, elementele funciare ale Orientului de obîrşie persistă în poezia ce ne-o oferă, aidoma unor fantasme izvorîte din straturile adînci ale fiinţei ce nu încetează a o bîntui. Fantasme ilustrative pentru semnificaţia simbolică a celor două puncte cardinale, cărora le corespund peisaje contrastante. Dacă Occidentul e toposul toamnei, al norului şi mlaştinii, al materiei amorfe, stagnante, Orientul reprezintă primăvara, lumina, căldura, cerul însorit. În gîndirea chineză, cele două mari energii complementare sunt numite yn, puterea feminină, glacială, pasivă, şi yang, puterea masculină, caldă, dinamică. Apartenenţa răsăriteană a lui Djamal Mahmoud e mărturisită fără echivoc: „spre răsărit ne îndreptăm / peste bosfor se învîrt roţile / îl zăresc pe saul călare / cu o cruce mare în mînă / ea mă priveşte / i se văd doar ochii ca de şoim încătuşat / din ei saltă deşertul în căutarea ploii / privirile ni se sărută deasupra apei // caut pustiul în fiecare / ochi de femeie” (pod). Dar confruntarea cu Apusul nu rămîne fără urmări. Acesta e resimţit ca un mediu închis care terifiază fiinţa, ca o temniţă strîmtă ce o sufocă. Reacţiile la acest spaţiu advers sunt energice: „între sufletul meu şi văzduh / e un trup şi o cămaşă de forţă” (pînză umedă). Sau: „îmi înfig picioarele într-un sac de piele / făcut la comandă / la cea mai veche fabrică de saci / de pe pămînt / (…) mă ghemuiesc în el / las o mică fereastră cît o nară de om / ca să pot lua din cînd în cînd / cîte un pumn de aer / ca să pot privi spre cer / din această grămadă de gunoi / unde sunt abandonat ca un prunc nedorit” (singur). Autorul pare a suferi aşadar de o claustrofobie determinată de o spiritualitate geografică. Eliberarea de o asemenea teroare cu abisale rădăcini se produce prin viziunea spaţiului deschis spre „un cer / ce se face / din ce în ce mai înalt” (sticlă). Spiritul i se regăseşte prin senzaţia lărgimii, a golului primăvăratic, germinator, ce rezonează în încăperile spaţioase, cu ziduri însufleţite de culori tonice, cu ferestrele deschise către univers: „geamurile sunt larg deschise în camera mea / portocalele atîrnă de crengi încă necoapte şi verzi // stăteam pe o bancă într-un parc / cărările erau goale copacii la fel de goi / ochii tăi erau verzi atît de verzi / iar pămîntul atît de alb şi umed / ne sărutam doar / ne sărutam sorina // în casa mea sunt camere mari şi multe acum / pereţi coloraţi şi înalţi” (tablou). Pe acest fundal energetic predomină stihia masculină, yang. Învolburarea erotică se înalţă pînă la patetism: „khayam / nu avea doar plantaţii de nisip / nici esenin / mai multe sînge decît ţarul / ah de ai şti / cîte femei se aştern în mine / şi cîte deşerturi am de stins acum” (esenin).
Sufletul universal la care sufiştii raportează Orientul pulsează în eul poetului care, pe de-o parte, se simte cufundat în tenebrele occidentale, pe de alta se pune în legătură organică cu regnurile. Acest simţămînt de comuniune cu materia cosmică îi corijează torpoarea, îi întoarce faţa către simbolismul originar: „a trecut destul timp de cînd mă gîndesc / să mă ridic / s-a întrerupt curentul / atîta beznă s-a făcut în jur / încît nu mai văd absolut nimic / copacul pe care-l priveam din geam / şi-a mutat rădăcinile în tălpile mele / acum sunt un arbore cu vezica urinară plină” (mobila de bucătărie are aceeaşi culoare). Între viaţă şi moarte graniţa devine permeabilă, sîngele are gust de lămîie, bardul se simte un rege al apei, într-o susţinută convivialitate a structurilor materiale şi spirituale ale lumii. Metamorfozele materiei nu-i ocolesc făptura corporală, întrucît din umeri i se ridică două stoluri de păsări migratoare, pasionate în aşa grad de linii şi cercuri încît izbutesc a alcătui, cu arca din capul său, cruci, semiluni, stele cu şase unghiuri. Cuprins de o frenezie a ocultelor comunicări, poetul se declară capabil a modela obiecte din substanţa uranică: „am adus cerul în camera mea / am croit din el costume cămăşi / rochii arăbeşti / şi chiar cîteva pijamale / din petice / am făcut un cîine / pe care îl scot la plimbare / în zilele de vineri sîmbătă şi duminică” (lanţuri). În aceeaşi atmosferă de witz melancolic, suntem informaţi că „trecutul are miros de blană de urs” şi că un ceas de perete „îşi scoate limba printre aburi / arătîndu-ne ora exactă” (mozart). De cele mai multe ori însă domină nota gravă a contemplaţiei absorbante. O contemplaţie de un misticism sui generis, în care subiectul se revarsă în obiect, devine partea integrantă a acestuia: „m-am foit puţin / ai simţit / închideai fermoarul / rochiei tale albe // voi tăcea ca un sîmbure / în tine” (hibernare). Aceeaşi comuniune duios-informaţională funcţionează între entitatea umană şi cea vegetală, ca un ceremonial al integrării într-o absconsă unitate. Autorul se reazemă de trunchiul unui palmier care-l mîngîie cu aerul din palma sa, istorisindu-i diverse întîmplări, bunăoară că a fost plantat într-o zi de toamnă, la aceeaşi oră la care i s-a născut interlocutorul: „în casă nu era nimic verde pe atunci / în afară de el şi de ochii mamei” (umbra). Nu lipseşte nici fachirismul (forma dură, sacrificială prin masochism, a aceleiaşi comuniuni): „sorin are gura plină de cuie / cu privirea-n jos le scoate unul cîte unul / le înfige-n tălpi ca nişte rădăcini” (cuie). Avem a face aici cu un neastîmpăr al materiilor fecunde, acelaşi din care au izvodit figurile unei zeităţi cu mai multe braţe şi cu mai multe capete.
Dar se iveşte şi un moment în care autorul nostru resimte insuficienţa materiei, năzuind spre un contact imediat cu divinitatea. O astfel de năzuinţă e formulată tranşant, ultimativ, într-o manieră ce nu mai corespunde echilibrului luminos, extaziei răsăritene: „n-am destul sînge să înalţ temple / să-ţi adăpostesc geamătul / mi s-a făcut dor de dumnezeu / vreau să-l văd chiar acum” (timbre). Modalitatea dualităţii contemplaţie-acţiune, specifică Orientului, prezentă în numeroase texte ale lui Djamal Mahmoud, nu apare totuşi cu consecvenţă. Îşi face loc în creaţia sa acel proces al occidentalizării care a cuprins, inevitabil, cultura Orientului. Un ton elegiac se insinuează în această viziune de răscruce: „în drumul de întoarcere am poposit / în palma sa / în timp ce ningea peste mine / adulmecîndu-mă un cal rusesc / ce şi-a pierdut călăreţul în luptă // mort deja / am aprins un băţ de chibrit / în memoria ei / şi am privit în urma mea / pînă mi-am ars degetul arătător” (mort deja am aprins un băţ de chibrit). Dramatismul colorează imaginile aidoma sîngelui: „trupul tău plăpînd şi nevinovat / dansează valsul morţii mele / şi al învierii apelor moarte / nu ştii/ că din cămaşa ta purpurie / precum sîngele scurs / în această noapte / se vor naşte culorile” (culorile). Micile ritualuri intime pe care le cultivă Djamal Mahmoud sunt mai puţin iniţiatice decît lirice, informate de incertitudine, anxietate, pustiire, oglindind apele stătute, umbrele groase ale lui yn. Ex oriente lux? Iată încă o dovadă a faptului paradoxal că soarele culturii a ajuns la o mişcare inversă.
(Gheorghe Grigurcu)




Poetica hieroglifei

Djamal Mahmoud nu e nici deprimist, nici fracturist, nici utilitarist, e poet pur şi simplu.
El ştie că poezia se situează mereu dincolo de cuvânt şi începe acolo unde se sfârşeşte limbajul de zi cu zi. Ca şi patria sau Dumnezeu, ea ţine de domeniul indicibilului, e un soi de spasm al rostirii, care îşi mărturiseşte astfel propria neputinţă în faţa a ceea ce nu se poate spune şi nu se poate dezvălui pentru că e taina însăşi, prezentă în fiecare cuvânt ca un soi de orientare vectorială: „două lucruri insistă de atâta vreme / să le definesc patria şi religia / fiţi cât se poate de atenţi / la mişcările mele de mâini şi de buze / cred că am găsit în sfârşit / cea mai corectă definiţie / şi totuşi mă întreb / în afară de arbori / oare va exista cineva / care să înţeleagă exact ce vreau să spun” (mut).
Aşa cum e lesne de observat, din perspectiva lui Djamal Mahmoud limbajul poetic e un alfabet mut, mai lesne de tradus în mişcări decât în cuvinte, o limbă secretă a etalării, care mai mult arată decât rosteşte şi de aceea poemele sale au adesea aerul unor coregrafii, se compun din mişcări şi din gesturi ce par saturate de sens, întocmai ca semnele unui alfabet hieroglific: „am adus cerul în camera mea / am croit din el costume cămăşi / rochii arăbeşti / şi chiar câteva pijamale / din petice / am făcut un câine / pe care îl scot la plimbare / în zilele de / vineri sâmbătă şi duminică / câinele meu n-are nevoie de carne / nici de oase / nu-i latră pe oameni / nici pe câinii lor / el doar îi priveşte-n tăcere / iar din când în când / cu privirea-n sus se aşază la umbră” (lanţuri).
Autorul posedă ştiinţa contemplaţiei, priveşte lucrurile empatic, neîndoindu-se nicio clipă de existenţa acestora: nu numai că realul există, dar reprezintă el însuşi o textură de semne şi de simboluri, pe care ochiul poetului este chemat să le descopere şi să le transpună, nu în cuvinte, ci în imagini, care sunt mai adevărate ca vorbele, pentru că vorbesc un limbaj cosmic. De aceea, pornind de la anecdota cotidiană, Djamal Mahmoud construieşte veritabile „picturi metafizice” în mişcare, unde micile gesturi se încărcă de inefabil şi sugerează tâlcuri ascunse, exprimând dacă nu Sensul atunci cel puţin nevoia noastră de sens: „mama se trezeşte în fiecare zi la oră fixă // foşnetul apei şi sunetul paşilor / sunt muezinii care mă cheamă la plecăciune / îmi aduc aminte de faraonii din sânii cameliei / de nechezatul cailor în timpul înecului / îmi aduc aminte de copacul de lângă pod / la umbra căruia tăceam îmbrăţişaţi / iar maşinile pelerine se roteau / în jurul trupurilor noastre / în timp ce cădea peste noi la intervale egale / câte-o frunză moartă / acum nu se mai aude nimic / nici urmă de sunet / probabil mama îşi usucă tălpile umede în linişte / iar camelia se foieşte goală / pe un cearceaf alb / undeva / pe malul mării roşii” (sânii cameliei).
Desigur că o asemenea „poetică a hieroglifei” implică dimensiunea simbolică a cuvântului, astfel că în poemele lui Djamal Mahmoud semnul lingvistic posedă mereu o anumită câtime de transparenţă, trimite întotdeauna către un semnificat transcendent pe care, chiar dacă nu-l poate articula limpede (şi aici e diferenţa esenţială în raport cu limbajul revelaţiei religioase), îl evocă, îl aminteşte, îl arată cu degetul. Şi tocmai această credinţă într-o transcendenţă a limbajului îl situează pe acest poet, născut nu departe de locurile unde se va fi inventat scrierea, dincolo „de mode şi timp” şi de bine-ştiuta tautologie „cuvântul e numai cuvânt”, în prezentul etern al ideii de poezie.
Din perspectiva lui meşteşugul poeticesc rămâne unul nobil şi grav, iar poetul nu ia niciodată fizionomia deconcertantă a marionetei umanoide sau a bufonului dezabuzat, căci îşi păstrează atributele demiurgice, deţine puterea de a crea şi de a distruge cu ajutorul cuvintelor: „sunt regele apei acum / la comanda mea i se mişcă valurile // când obosesc o usuc bătând din palme doar / o transform în mormânt /şi mă înfig în el (regele apei). Iar acestei ambivalenţe a cuvântului (care implică facerea şi desfacerea) îi corespunde ambivalenţa fiinţei umane, amestecul ei paradoxal de spiritualitate şi corporalitate, care o face să penduleze între chemarea înaltului şi chemarea adîncului.
Există, de aceea, în volumul lui Djamal Mahmoud poeme care transcriu dorinţa desprinderii de teluric, aspiraţia spre o răceală şi puritate superlativă, legate de imaginarul „schizomorf” al virilităţii eroice sau ascetice: „azi / voi face dragoste cu alaska doar / şi mă voi spăla cu zăpezile ei / albe & reci / ridicându-mă deasupra lumii // tu / privirea ce mi-ai lepădat orbitele / şi te-ai înălţat deasupra oceanului / păstrează secretele noastre / nu spune nimic valului / lasă-l să se izbească de mal / să danseze ca un şarpe în braţele stâncilor / până vei cădea-n tăcere // cerul are pliscuri de porumbei / cerul are pliscuri de şoimi / mama are fruntea tăcută // cu fiecare închinare / învăluie pământul cu sâmburii săi / iar cerul / coboară numaidecât / să-i ciugulească din frunte” (albe & reci).
Mişcarea ascensională va fi însă frânată mereu de energia gravitaţională a teluricului – lumea elementului feminin şi a maternităţii – de care subiectul uman e legat prin polul său biologic, astfel că textele poetului vor vorbi acum despre războiul dintre suflet şi corp sau despre incompatibilitatea dintre vocaţia uraniană a bărbatului şi chemarea telurică a femeii: „nu nu / strig cu urmele tale încă pe trup / nu mă ungeţi cu apă sărată şi caldă / apele curgătoare sunt limpezi şi reci / tu îmi astupi gura cu sânul / îţi verşi toate cărările umbrite / în sângele meu / nu nu / strig cu gura plină de cruci şi de morminte / lumina nu-i aici / lumina nu-i aici sub pielea mea / privesc în gol cu ochii abia deschişi şi umezi / tu îţi modulezi sunetele / îmi faci semn plecându-te / eu ridic din umeri nedumerit / privind în gol / cu tălpile îndreptate spre cer / ca două lumânări aprinse” (strigăt). Iar din momentul acesta poezia se transformă dintr-o alchimie a verbului într-o alchimie interioară, menită să pună de acord aspectele contradictorii ale personajului liric, prins între dorinţe şi aspiraţii contradictorii. Viziunea fiind a unui spirit care redescoperă limbajul originar al poeticului şi e prea puţin preocupat de experimentele literare de ultimă oră sau penultimă oră. Căci „călăreţul arab” soseşte dintr-o tradiţie poetică prea veche şi prea glorioasă pentru a nu putea discerne tranşant între esenţele tari ale poeziei şi simplele mode, care vin şi se duc, lăsând în urma lor, de cele mai multe ori, prea puţină pulbere auriferă. Şi chiar scriind într-o limbă de împrumut, căreia nu i-a scormonit cu siguranţă încă toate arcanele, Djamal Mahmoud reuşeşte astfel să ne convingă că în tabloul, şi aşa destul de pestriţ al poeziei române de astăzi, vocea lui bine timbrată reprezintă mai mult decât o apariţe exotică, iar despre poezia sa se cuvine să scriem fără niciun strop de condescenţă.
(Octavian Soviany)



Nu ştiu cum sună în limba arabă poezia lui Djamal Mahmoud, însă în expresie românească, este o poezie vibrantă şi impregnată de cultură poetică, cu enunţuri filosofice, impregnate în text. Ceea ce transmite poetul într-un limbaj post- modernist, amintind de şcoala Echinox-ului clujean şi cu unele conexiuni la experimentele lirismului de după 2000 în România, este din adâncul stratificat în memoria culturală a Orientului, dar şi din asimilările celei de „ a doua patrii”, cum ar spune ciritcul Dieter Schlesak. Despre o astfel de „ patrie” în sensul umanităţii unitare, a vorbit şi Nichita Stănescu, scriind că „ patria lui e limba română”... Djamal Mahmoud, ca toţi poeţii lumii de azi, îşi au patria în limba poetică, universală. Anticii latini scriau „ ubi patria, ubi bene”...Sirianul are patria siriană în simţirea sa, în revelaţiile dimensiunii poetice a existenţei, iar dacă scrie şi în limba de adopţie, este acesta un experiment folositor, benefic pentru că a fi „contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu”
aşa cum splendid definea Lucian Blaga, este a fi în durata vieţii tale, însă, prin rostirea poetică, în Timpul continuu, ca Memorie în devenire perpetuă, al trecerii şi Eternei Reîntoarceri.
Nu e locul de a cita, ci a lăsa cititorul să primească. Este cartea păstoririi stâncilor , aşadar a meditaţiei pe Munte, a păstoririi gândurilor pe pajiştile semantice...Violenţa frustă a multor poeme, nu e altceva decât sinceritatea unui patos unic, în balansoarul dintre Eros şi Thanatos. A diferenţia entitatea poieion prin limba în care se exprimă ea, unitar uman, cum scria Boges, deci ca o Entitate Unica ( de fapt), ar fi o eroare : româna lui Djamal sună mai frumos şi elevat decât a multor poeţi români!
Stilistica lui Djamal Mahmoud conţine şi un suflu hieratic- psihedelic, oracular, premoniţial. Ofranda poeziei este restituită familiei, el are cultul femei- mame, femeii- iubite, împreunării ca act genezic, pe care în Orient înţelepţii şi teosofii o numeau „ covorul de carne al rugăciunii”
Acest volum este unul alcătuit rotund, cu un ascuţit simţ auto-critic, şi poate asprimea, acuitatea plasticizantă a poetului este cel mai relevant semn al unei trăiri ce nu scade niciodată sub flacăra albă a stării: de unde pregnanţa terifiantă a revelaţiei, a profetismului în sens actual. Faptul că poetul sirian editează în limba română, pe care o simte şi înfrumuseţează, este o bucurie şi un ales ospăţ al inimii.
Djamal Mahmoud simte şi reflectă liric mişcarea duhului creator şi manifest, mai ales când scrie despre iubire, cu empatia unui suflet generos, dar grav şi deloc ipocrit. Din această selecţie matură, critică, înţeleg că are conturul destul de clar, al unui bărbat al Muzelor, un cavaler al seducţiei şi un fin caligraf al stărilor fundamentale umane. Dar mai ales al unui Poet cu o uriaşă zestre a poeziei celei mari, arabe. Fuziunea cu literele noastre, cu artele şi cultura noastră, pare a fi o altoire dintre cele mai fericite, originală, cu izbitor aer de noutate.
Itinerariul acestei creaţii este de fapt un drum lung către Sine, o redescoperire prin sine, a condiţiei umane. Registrul predilect este uneori fin ironist, alteori sceptic, dar cel mai constant unul serios, care cultivă cuvintele ca pe nişte seminţe. O carte este un seminar, iar monologul devine dialog şi transfer al emoţiei, al esteticii şi un gest catarsic. Acesta este Djamal Mahmoud, care deja are cititori admiratori în România.
Eugen Evu


جمال محمود هنداوي, شاعر سوري يكتب باللغة الرومانيه, ولد في محافظة الرقه, في شهر أيار, 1962
درس المرحلة الابتدائيه والاعداديه وكذلك الثانويه في الرقه ,أما اللغه الرومانيه ففي مدينة كرايوفا ومن ثم كلية الطب البشري في مدينة كلوج نابوكا, حيث تخرج منها في سنة 1990.

مارس العمل التجاري بعد سقوط النظام الشيوعي

ينشر الشعر في المجلات والصحف الادبيه الرومانيه المهمه ومنها: مجلة تريبونا العريقه في كلوج نابوكا,مجلة فاترا فيكي, مجلة فياتسادي بريتوتيندين, مجلة سيتاديلا في مدينة ساتو ماري, مجلة سينكور و كذلك ليتيري في مدينة تيركوفيشتي, مجلة نوفا بروفينشيا كورفينا في مدينة هونيدوارا, مجلة فيدباك في مدينة ياش,صحيفة كوفينتول ليبير , مجلة اوكليندا ليتيرارا, مجلة أكتواليتاتا ليتيرارا, مجلة أيكو و تينارول سكريتور الرقميتين, وكذلك في المواقع التاليه: أكونيا, هيرمينيا, ريتاوا ليتيرارا, رومانيان هايكو وغيرهما

-نشر كتابه الأول في دار النشر, داكو بريس في كلوج نابوكا, سنة 1995 وهو بعنوان لماذا

متواجد في أنثولوجيات و كتب مشتركه

الأنثولوجيا العالميه للهايكو
والتي تحتوي على مختارات من قصائد هايكو ل 177 شاعر من العالم, صادره في اليابان,طوكيو, دار نشر سيكيكاتسودو, باشراف واختيار البروفسور والشاعرالياباني, مؤسسس جمعية الهايكو العالميه, بانيا ناتسويشي, 30-01-2009.

أنثولوجيا فيرتواليا 7&8 الصادرتين عن دار النشر بيم, ياش- برعاية الشاعرة الرومانية الينا مانولي
, 2008&2009

أنثولوجيا الشعر والتعليقات برعاية الشاعرة والصحفيه- الرومانيه فالينتينا بيكارت, عن دار النشر بان يوروب, ياش, 2008

أنثولوجيا صفحات مختاره, 55 شاعر معاصر, برعاية فالينتينا بيكارت, دار النشر أرهيب أرت, سيبيو, 2010

كتاب مشترك للهايكو برعاية الشاعر دان نورا, بريمول كوكور, عن دار النشر كرينتا, كلوج نابوكا,2009

كتاب مشترك للهايكو برعاية الشاعر دان نورا, ديمينتسيلي كوكوريلور, عن دار النشر كرينتا, كلوج نابوكا. 2010

كتاب اللقاءات الثاني والثالث برعاية الشاعر الكبير يوجين ايفو عن دار النشر أسترا, ديفا, 2009,2010


الحركة الثقافيه في محافظة الرقه بين 1900-2008, برعاية الأديب السوري صبحي الدسوقي, دار النشر كيوان هاوس, دمشق, 2008.

الأنثولوجيا الرومانيه للهايكو, كند كريري تاك, تحقيق الشاعر فالينتين نيكوليتوف, الأمين العام لجمعية الهايكو الرومانيه, بخارست, صادره عن دار نشر جمعية الكتاب في بخارست, 2010.

عضو جمعية الهايكو العالميه, طوكيو
عضو جمعية الهايكو الرومانية, بوخارست
عضو جمعية الكتاب باللغة الرومانية في كويبك, كندا


:أعماله المنشوره

-ديوان شعر بعنوان"لماذا", باللغة الرومانيه, صادر عن دار
النشر داكو برس, كلوج نابوكا, رومانيا, 1995
-ديوان شعر بعنوان "راعي الصخور", باللغة الفرنسيه, ترجمة الشاعره الفرنسيه نيكول بوتيير, صادر عن دار النشر كلاباس, ميلو, فرنسا, 2010
-ديوان شعر بعنوان "على حواف الدائره", باللغة الرومانيه, صادر عن دار النشر برومار, تيميشوارا, رومانيا, 2010
-ديوان شعر بعنوان "بيض وبارده", باللغة الرومانيه, صادر عن دار النشر فينيا, بخارست, رومانيا, 2010




Djamal Mahmoud est né le 4 mai 1962, dans la localité de Rakka en Syrie.
Aprčs avoir suivi les cours de l’école primaire et du lycée dans sa ville natale, il s’est inscrit ŕ la Faculté de Médecine de Cluj-Napoca en Roumanie.
Il publie dans diverses revues de Roumanie parmi lesquelles :
"Tribuna" (la Tribune) de Cluj-Napoca, "Actualitatea literară"(l’Actualité littéraire), "Oglinda literară" (le Miroir littéraire), "Feedback"de Iaşi, "Citadela" de Satu Mare, dans les revues "Singur" (Seul), "Litere" (Lettres) de Târgovişte, "Ecoul" (L’écho), "Tânărul scriitor"(Le Jeune écrivain) ARP, et la revue "Nova Provincia Corvina" de Hunedoara, etc. Il débuta avec le volume de vers "De Ce" (Pourquoi), aux éditions Daco-Press, Cluj-Napoca, 1995. En présent on peut le lire dans les anthologies et volumes collectifs suivants: "World Haiku 2009,No.5", Editions Shichigatsudo, Tokyo, Japon, 30/01/2009, (coordonnée par le professeur et haijin, Ban,ya Natsuishi, co-fondateur de l’association mondiale de haiku, WHA), l’anthologie "Virtualia 7 et 8", coordonnées par Alina Manole, Editions Pim, Iaşi, Roumanie, 2008& 2009, "L’Anthologie de poésies et commentaires" réalisée par Valentina Becart, Editions Paneurope, Iaşi, Roumanie, 2008, "Le deuxičme livre des rencontres", 2008 & "Le Troisičme livre des rencontres ", 2009, les deux volumes étant coordonnés par le počte Eugen Evu, Editions Astra, Deva, Roumanie, "La premičre grue", un volume collectif de Haiku, Editions Grinta, Cluj-Napoca, Roumanie, 2009, Anthologie de poésie, 55 počtes contemporains des pages choisies, coordonnée par Valentina Becart, Editions ArhipArt, Sibiu, Roumanie, 2010, „Les matinées des grues”, volume collectif de haiku, Editions Grinta, Cluj-Napoca, Roumanie, 2010, et "Le Mouvement culturel de Rakka entre 1900-2008", par l’écrivain syrien Subhi Dusuki, Editions Kiwanhouse-Damasc, Syrie, 2008.



Volumes:

1-"DECE",(Pourquoi), poésies, Ed.Daco-press, Cluj-Napoca, Roumanie, 1995.

2-"Albe&reci"(Blanches & froides), poésies, Editions Vinea, Bucureşti, Roumanie, 2010.

3-"Pe muchiile cercului"( Sur les bords du cercle(, Editions Brumar, Timişoara, Roumanie, 2010.


4-"Le Berger des rochers",
Počmes de Djamal Mahmoud,Traduit du roumain en français
Par Nicole Pottier, Editions Clapas, Millau, France, 2010.


„Berger de rochers”: de la conception ŕ l’infini.

Djamal Mahmoud féconde les mots comme il féconde la femme. Ravi par l’amour, ébloui par la naissance - ce processus grâce auquel il réalise pleinement sa mission d’Homme - le počte accomplit sa mission de créateur, accédant ainsi au rôle de démiurge. Et c’est ŕ la femme qui accouche, qui donne vie, qui met au monde, la Femme – épouse et mčre - initiatrice de la vie qu’il rend hommage.
„je suis entrée en travail maintenant
je serre les dents et je me tais
(Frénésie)
„mais ton cśur est la cloche
qui bat éternellement m’annonçant
chaque résurrection”… (Lala)
Sa mčre est le personnage central de nombreux počmes, entrant en symbiose avec la nature, une nature fertile et authentique, qui est souvent source de nostagie, tel un paradis perdu.
„et lorsque je commence ŕ m’assoupir
il tire l’ombre de maman bien cachée dans ses racines
il me la tend et appelle tous les oiseaux
pour qu’ils chantent jusqu’ŕ ce que je m’endorme dans ses bras…” (L’ombre)
Plus que le résultat d’un désir, l’enlacement des corps n’étant pas absent de ces počmes, la naissance conduit ŕ cet accouchement de soi-męme, qui se transforme peu ŕ peu en une initiation, ponctuée par la mort ŕ chaque étape de cette croissance nécessaire au processus de vie.
„dans mon arche gémit une femme en travail
ce n’est pas son premier accouchement et ce ne sera pas son dernier
(...)
je suis impatient
j’ai hâte qu’elle accouche de moi-męme” (L’épitaphe)
„Elle
gémit
gémit en moi tout en me faisant naître” (La naissance)
Ces étapes de la vie sont autant de rites d’initiation visant ŕ devenir Homme au plein sens du terme, ŕ réaliser l’oeuvre de Dieu et par lŕ-męme ŕ se rapprocher de l’infini. La mort n’est pas exclue, mais incluse dans le processus vital, tout comme l’ombre n’est pas en opposition mais en complémentarité de la lumičre, mettant en relief le paysage et procurant par lŕ-męme plus de hauteur et de profondeur aux textes poétiques.
„ton corps ondule en moi
délicat et innocent
il danse la valse de ma mort
et de la résurrection des eaux mortes” (Tęte)
Le počte se promčne dans un paysage séculaire chargé d’histoire, décryptant les formes et les contours de sa géographie particuličre.
„tenant en main le barrage érodé
par les rats et par les gens
nous nous heurtons ŕ l’eau restante” (Mareb)
(Evocation de la digue de Marib au Yémen, symbole de l’Arabie heureuse, ancienne capitale du royaume de Saba).
„dans mes bras
se lčve un chevalier arabe
il te récite la peau écrite
en lettres d’or sur le mur de la Mecque” (Duel)
Il s’agit lŕ d’un espace ouvert, oů la terre attend l’eau, cet élément vital qui la féconde, cette eau de la crue qui la nourrit. L’eau, élément essentiel de la vie, symbole de fécondation, tout comme ŕ la naissance la femme perd les eaux.
„elle me regarde voilée
on ne voit que ses yeux
comme ceux d’un faucon enchaîné
d’eux s’échappe le désert
en quęte de la pluie” (Pont)
Tout au long de ce parcours, entre silence (du désert) et attente (de l’eau), le počte fait un retour aux origines, se dénudant complčtement, cherchant l’enfant intérieur, éternel visionnaire de la pureté originelle oů le corps n’est que le réceptacle, périssable, de l’âme éternelle:
„entre mon âme et l’air
il y a un corps
et une camisole de force” (La toile humide)
Le počte se transforme ainsi en un „berger de rochers”.
„comme la majorité des prophčtes
je m’imagine en ręve
chaque nuit
avec des troupeaux de rochers derričre moi
broutant des vagues” (berger de rochers)
Pourtant l’espace infini est offert ŕ chacun de nous, qui naît dans la liberté de s’écouler sans opposer aucun barrage au cours naturel du fleuve et sans craindre l’ennui et la vanité du monde.
Pour traduire cet infini, cette liberté intérieure, le počte a recours ŕ la poésie, tout comme le grand počte roumain Nichita Stanescu, qui était en quęte du mot créateur de mondes, le mot „lumičre”: „Fiat lux !”
„Dieu me manque
je veux le voir juste maintenant
cueillir la lumičre de tes battements
d’ailes…” (Timbre)

Pour Djamal Mahmoud, la poésie est cet art qui repose en lui, attendant d’ętre fécondé, et c’est lors de cette mise au monde révélant l’écriture, que le počme l’accouche en tant que počte. A la gestation de l’un, se superpose la révélation de l’autre. Le cercle est parfaitement clos. L’Homme se réalise alors au plein sens du terme, il réalise l’oeuvre de Dieu en se rapprochant de cet infini. Telle est la mission du počte: dépasser ses ombres particuličres, accomplir la mission humaine et au moyen de la poésie, langage universel, atteindre Dieu.
„séparé de mon ombre
je quitte les rochers blottis
je sors des murs abrupts” (Le premier cercle)

(Nicole Pottier)

http://djamalmahmoud.wordpress.com/

http://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/membri_files/djamal.htm

http://reteaualiterara.ning.com/profile/MahmoudDjamal

http://francais.agonia.net/index.php/author/0019502/index.html
Website / Blog :
http://www.agonia.ro/index.php/author/19502/index.html

Fotografiile lui Djamal Mahmoud

Se încarcă...
  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

Djamal Mahmoud's Blog

corul morții

Postat în August 28, 2016 la 12:19pm 3 Comentarii

moartea e un pumn de nisip

pe care-l voi arunca în ochii mei

când mă voi sătura de privit ceruri



o ploaie torențială

pe care o aștept să cadă

când mi se usucă izvoarele



moartea e fluturele

care mă învață culorile zburând



deșertul care mă face să iubesc mirajul



moartea e doar tăcerea

tuturor copacilor din mine

în special în timpul înfloririi



e un cor de păsări ce-mi cântă

până când îmi adorm toate… Continuare

ropsten

Postat în Noiembrie 5, 2015 la 10:53am 2 Comentarii

 

râul roșu ascunziș al marilor secrete divine

mă despic să-ți aud muzica și oscilațiile glasului

în ecoul căruia cresc arbori înalți 

de neant și de falsă lumină 

de mi se fac laturile două ceruri negre



niciodată Stockholm

n-a fost atât de înfrigurat ca acum! 

printre degete trec zeii

trenuri împinse de iluzii și de brumă

chipul spre…
Continuare

voiaj

Postat în Mai 28, 2013 la 12:30am 5 Comentarii

nu e nimic imposibil acum nici măcar

uciderea lunii

care simulează plânsul de nou-născut…



Continuare

alfabet

Postat în Mai 31, 2012 la 3:07pm 1 Adaugă un comentariu

ferestre ferestre ferestre

şapte creioane colorate

şi o gumă de şters

şapte ceruri şi un curcubeu

şapte zile şi un nume

clopotele bat

muezinii strigă

ierburile se apleacă

ferestrele scot un prelung dangăt

o apă dulce sărată tulbure limpede

caldă rece şi curgătoare

un geamăt

o mamă născând în întuneric

un copil un soare

o lună şi un pământ

şapte creioane

şapte zile

şapte ceruri

ferestre ferestre

ferestre şi…

Continuare

cavaler

Postat în Mai 29, 2012 la 8:06am 1 Adaugă un comentariu

incolor cazi dintr-un ţurţure

o lacrimă învinsă lăsând în urmă

cârduri de aburi

şi de răni infidele ...…

Continuare

Panou de comentarii (91 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

La 9:43am on Martie 02, 2012, Any Aniela i-a dăruit utilizatorului Djamal Mahmoud un cadou...
Cadou
O primăvară cu soare...şi fluturi şi flori....şi mult verde proaspăt!
La 3:30pm în Decembrie 3, 2011, Gotcu Viorica a spus...

Avem deosebita plăcere de a vă invita pe site-ul nostru “Confluente lirice”     http://junimeadigitala.ning.com/

 Vă așteptăm cu plăcere!

 

La 11:24pm on Decembrie 01, 2011, Urzica Gheorghe i-a dăruit utilizatorului Djamal Mahmoud un cadou...
Cadou
La Multi Ani de Ziua ROMANIEI !
La 12:30pm în Noiembrie 25, 2011, daniel vorona a spus...

aştept poemele ptr antologie

ps

dacă eşti în bucureşti în data de 1 decembrie te invit la  seara/noaptea de poezie şi muzică să citeşti din poemele tale la "club art boema 33"

La 11:02am on Iulie 05, 2011, eleonora gaspar i-a dăruit utilizatorului Djamal Mahmoud un cadou...
Cadou
doar asa, pentru ca sunt, pentru ca esti
La 1:40am on Mai 13, 2011, Mihail Dumitru i-a dăruit utilizatorului Djamal Mahmoud un cadou...
La 11:19pm on Ianuarie 14, 2011, petru fagaras i-a dăruit utilizatorului Djamal Mahmoud un cadou...
Cadou
Pentru prietenie!Te invit sa vizitezi Reteaua Cenaclului "Lucian Blaga" din Sebes ,iar daca doresti sa te inscri,noi te vom primi cu mare drag!Adresa:http://lucianblaga-sebes.ning.com
La 4:22pm on Ianuarie 11, 2011, Horaţiu Puşcă i-a dăruit utilizatorului Djamal Mahmoud un cadou...
Cadou
mulţumesc pentru prietenie, d-nule Djamal Mahmoud, prezenţa ta în lista mea de prietenie mă onorează, să ne lecturăm scrierile în versuri oriunde ele sunt bine primite:), cu prietenie, horace(horaţiu)
La 12:27am on Decembrie 25, 2010, Viorel TÎRNOSCHI i-a dăruit utilizatorului Djamal Mahmoud un cadou...
Cadou
Sărbători fericite!
La 7:43pm on Decembrie 24, 2010, Viorel Ploesteanu i-a dăruit utilizatorului Djamal Mahmoud un cadou...
Cadou
Craciun fericit!

PollDaddy

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor