Manolescu Gorun
  • Masculin
  • Bucuresti
  • România
Partajare pe Facebook
Partajare

Manolescu Gorun's Prieteni

  • Andreea Rau
  • Tatiana Cosmescu
  • Dăncuş Doru Ştefan
  • Liviu-Ioan Muresan
  • Costea Velea
  • ada chifor
  • Rodian Drăgoi
  • Floryana Turculeanu
  • Leonard Ancuta
  • Adriana Iosub Caras
  • Alexandru Uiuiu
  • Dialog European
  • Lelia Mossora
  • Luminiţa Cristina Petcu
  • Gelu Vlaşin

Cadouri primite (3)

De la 25mi5ysmma9ft De la Vasile Anton Ieșeanu De la Mariana Fulger
 

Manolescu Gorun

Informaţii pentru profil

Preocuparile tale artistice:
scriitor


 

De ce este „Reducţia fenomenologică” o Meditaţie Radicală

 

<b>0. Preambul</b>

 

Conturarea şi definitivarea Reducţiei Fenomenologice se realizează, istoric, începând de la primele lucrări ale lui Husserl şi până la ultimele. Dar acest proces nu se desfăşoară în mod liniar ci cu tot feluri de feedback-uri. Mai mult decât atât, este meritul lui Fink, elevul lui Husserll care, pe baza discuţiilor cu acesta, s-a încumetat să scrie <i>A şasea Meditaţie Carteziană</i>, pe care maestrul n-a mai apucat să o aștearnă pe hârtie, “Meditaţie” care luminează multe dintre zig-zagurile gândirii husserliene care au făcut ca Reducţia Fenomenologică să fie, de multe ori, greşit înţeleasă. Dar, în acelaşi timp, începe şi o critică a abordării husserliene.

 

Având în vedere cele de mai sus, în cadrul acestui text, nu îmi propun să urmăresc firul istoric ci mersul firesc al constituirii Reducţiei Fenomenologice. Prin urmare voi porni de la (1) premisele care au condus la necesitatea apariţiei acestei Reducţii; voi continua cu (2) prezentarea ei ca să ajung la (3) modul în care această Reducţie devine o „Meditaţie radicală” - cum o consideră chiar autorul ei.

 

<b>1. Premisele Reducţiei Fenomenologice</b>

 

Husserl (Husserl, <i> Filosofia ca ştiinţă riguroasă</i> [2]) consideră că în interogarea ştiinţifică se pleacă de la ce este dat ca entităţi din lumea noastră de toate zilele. Prin urmare aceste entităţi şi lumea însăşi nu trebuie niciodată să fie interogate ci trebuie luate ca fiind fundamentul de la care  investigaţia științifică trebuie să plece. Cu alte cuvinte scientiştii consider că lumea trebuie să constituie propria axiomă. Pentru această raţiune Husserl spune că dacă suntem în măsură să avem acces la acesta lume noi trebuie, conform empirismului pozitivist al interogării de sorginte ştiinţifică, să o considerăm, într-un fel, drept “lucru în sine” [<i>die Sache selbst</i>].

 

<i>Congito ergo sum</i> spune Descartes. Husserl, deconstruindu-l pe Descartes, «ca filosof debutant» cum spune el, cu mintea lipsită de orice prejudecată, schimbă accentual de pe Congito pe Sum, adică de la existenţa noastră în lume înainte de a ajunge să «cugetăm» [3].

 

Husserl [4] începe critica sa a ştiinţelor naturale (empirice) notând anumite absurdităţi care devin evidente când un asemenea empirism este adoptat prin efortul de a “naturaliza” conştiinţa şi raţiunea; aceste absurdităţi sunt atât teoretice cât şi practice. Husserl spune că atunci când principiile logico-formale, aşa numitele «legi ale gândirii» sunt interpretate de naturalism drept «legi ale gândirii» apare un fel de inevitabilă absurditate proprie unei inconsistenţe inerente implicate în poziţia naturalist-empiristă.

 

Ştiinţele naturale sunt ştiinţe evident empirice şi astfel ele au de-a face cu fapte empirice. Astfel când principiile logic-formale sunt subsumate legilor Naturii ca «legi ale gândirii» aceasta conduce  la considerarea legilor gândirii ca unele dintre multele legi ale naturii. Dacă am proceda în acest fel ar trebui să ţinem seama că “ modul în care o lege naturală poate fi stabilită şi justificată este prin inducţie din fapte singulare ale experienţei” [5]. Prin urmare inducţia nu stabileşte certitudinea legii “ci numai o mai mare sau mai mică probabilitate a acesteia; probabilitatea şi nu legea este astfel stabilită” [6]. Aceasta ar înseamnă că legile (logice) ale gândirii trebuie, fără excepţie, să posede un anumit grad de probabilitate.  Dar lucrurile sunt mult mai grave. Şi aceasta deoarece legile gândirii nu au fost nici măcar stabilite prin inducţie ci printr-un fel de evidenţă internă apodictică. Astfel Husserl remarcă că atunci când abordăm filosofia în mod inductiv empiric sau cu atât mai mult apodictic “naturalismul se refuză pe el însuşi” [7]. Aceasta este o absurditate teoretică care conduce la o absurditate similară în practică.

 

Absurditatea în practică devine aparentă când notăm că naturalistul este “dominat de scopul de a considera cunoaşterea ştiinţifică (epistemologia) întotdeauna ca un adevăr  autentic”[8]. Astfel naturalistul crede că prin ştiinţa naturală şi prin filosofia bazată pe o asemenea ştiinţă scopul este atins; dar  „naturalistul este departe de acest scop.” [9]. Această stare a lucrurilor  îl conduce pe Husserl la observaţia că naturalistul este un “idealist obiectiv în modul în care procedează” [10].

 

Husserl susţine că filosoful naturalist (ştiinţific) nu este conştient de această absurditate atunci când „naturalizează judecata” (bazată pe logică).  Şi adaugă “Cine vede numai ştiinţa empirică nu va fi deranjat de consecinţele absurde care, uneori, nu pot fi probate empiric şi care contrazic faptele naturale” [11]. Aceasta nu înseamnă că el argumentează împotriva ştiinţei actuale, din contră  spune că nu există “în viaţa modernă nimic mai puternic progresist decât ştiinţa” [12] (cu alte cuvinte ea se auto-reglează fie prin falsificarea ipotezelor – Popper – fie prin schimbarea paradigmelor – Khun). Problema este că naturalismul care urmăreşte să stabilească filosofia pe baze strict științifice şi, în acelaşi timp ca o ştiinţa strictă, apare ca fiind discreditat de chiar metoda sa. Punctând argumentul, Husserl spune pur şi simplu că fundamental pe care se bazează interogarea filosofică de sorginte ştiinţifică este contradictoriu în sine şi capotează în a oferi un fundament adecvat.

*

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu psihologia empirică (naturală?) în domeniul conştiinţei. Astfel ea nu se ocupă de dependenţele (rădăcinile) conştiinţei pentru că le consider “nechestionabile” (lucruri în sine).Căci  “fiecare judecată psihologică implică un statut existenţial de natură obiectiv experimentală care în mod expres îl are sau nu” [13]. Cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a văzut, “judecăţile” se bazează pe o logică ne-justificată măcar prin inducţie ci printr-o evidenţă internă apodictică.

 

H. a construit poziţia sa epistemologică notând iniţial un fapt foarte evident şi anume că orice conștiință este conştiinţa a «ceva»; şi acest <i>insight</i> a fost cel care a stabilit relaţia intre <i>noesis</i> (cunoaştere) şi <i>noema</i> (obiectul de cunoscut). Dacă trebuie să stabilim ceva despre cunoaştere, trebuie să vedem ce este conştiinţa; problema epistemologică pentru el este de a descrie conştiinţa deoarece, fără conştiinţă, nici o cunoaştere nu este posibilă. Şi pentru aceasta vorbeşte despre întoarcere [<i>ruckfrage</i>] deoarece trebuie început cu unde suntem; şi unde suntem include un sens al self-ului (sinelui) a cărui identitate este conţinută în profunzimea conştiinţei peste care s-au depus straturile experienţei noastre temporale. Prin urmare atunci când întâlnim «Eul» trebuie să îndepărtăm acele straturi, adică trebuie să ne aflăm în faţa întrebării: „Cine Sunt Eu”? 

*

În concluzie, Fink punctează şi rezumă foarte bine cele spuse anterior despre ştiinţă, psihologie şi filosofie (toate subsumate empirismului, cu excepţia logicii care un statul şi mai inadecvat dar care este tacit acceptat): “viaţa pe care o trăim în lumea de toate zilele (cea empirică) este trăită împreună cu această lume; lumea este numai ceea ce ea este (aşa cum o gândim noi că este) în virtutea faptului că noi suntem în ea; adică ea este o totalitate care ne conţine când o gândim” [14] – ceea ce ne duce cu gândul la paradoxul lui Russel care se rezolvă prin faptul că o clasă nu trebuie să se auto-conţină. Altfel ajungem la un cerc vicios.

 

Acest «cerc vicios» ne duce, în cazul nostru, la o «acceptare» prin obişnuinţă a unei «închisori» similare cu cea platonică (de care chiar Husserl vorbeşte) pentru că noi privim lumea în care trăim ca fiind incluşi în ea şi nu detaşaţi pe un nivel superior al Realităţii care condiţionează empiricul/naturalul (ştiinţelor inclusiv al psihologiei şi filosofiei  «naturale»). De aici necesitatea de a ne distanţa şi nu teoretic ci prin experienţă internă, privind empiricul din transcendent. Apare astfel, din această necesitate, găsirea unei metode care să ne permită o astfel de ieșire din empiricul «natural». Ea este „Reducţia fenomenologică”.

 

<b>2. Reducţia fenomenologică</b>

 

Reducţia fenomenologică este înţeleasă drept un proces desemnat să transforme un filosof într-un fenomenologist în sensul atingerii unei noi perspective asupra fenomenelor lumii care, kantian, erau considerate <i> lucruri în sine </i> şi nimic altceva. Calea pentru atingerea acestei perspective este o specie de meditaţie care cere un efort persistent şi riguros şi nu <u>un simplu exerciţiu mental</u>. Ea este o <i>specie</i> de meditaţie deoarece spre deosebire de meditaţia obişnuită care implică mintea această formă radical necesită participarea întregii individualităţi şi iniţial conduce la o radicală transformare a individului similar cu o <i>conversie religioasă</i> cum spune Fink [15] . Căci: „Conform acestei metode, certitudinea obţinută prin experienţă senzorială în care ne este dată lumea în viaţa naturală nu rezistă criticii; prin urmare, în acest stadiu de început, experienţa lumii nu trebuie admisă ca valabilă. Cel care meditează nu se consideră decât pe sine însuşi ca absolut indubitabil, în calitate de <i>ego</i> pur al cogniţiei sale care nu poate fi suprimat chiar dacă această lume n-ar exista. …El caută căi apodictice certe, prin care se va putea constitui în interioritatea sa pură o exterioritate obiectivă. Aceasta are loc în modul cunoscut prin care mai întâi vor fi deduse existenţa şi veracitatea lui Dumnezeu şi apoi, prin intermediul lor, natura obiectivă, pe scurt fundamentul obiectiv al metafizicii şi al ştiinţelor pozitive precum şi acestea însele.” [16]. Cât despre «solipsismul» husserlian,  acesta va fi îndepărtat ulterior prin <i> inter-subiectivitatea transcendentală</i> aşa cum se va vedea altă dată, în cadrul altui text.

 

Reducţia fenomenologică constă în două moment:  <i>epoché</i> şi <i>reducţia propriu zisă</i>. Epoché este momentul în care abandonăm acceptarea lumii ca atare care ne ţine captivi.  Reducţia propriu zisă indică momentul în care ajungem la <i>insight-ul</i> transcendental şi anume că acceptarea lumii ca atare este doar o acceptare şi nu ceva absolut.

 

Ea (Reducţia) în ansamblu aparţine «Eului» uman care ajunge într-o atitudine naturală de privitor/spectator/martor al spectacolului Empiricului, devenind un Eu transcendental (un «Sine»). Fink spune că “Eul redus este privitorul fenomenologic. Aceasta înseamnă că el este, în primul rând, unul care practică epoché şi apoi unul care reduce în sens propriu zis” [17] .

 

Astfel, prin epoché şi reducţia propriu zisă, Eul uman fenomenologic devine diferit de «Eul empiric» care reprezintă imaginea proprie despre el ca Eu sau de «Eul-personalitate»  – imagine altora despre el. Deci prin această perspectivă fenomenologistul este în măsură să vadă lumea fără încadrarea în presupunerile ştiinţei sau psihologiei, ambele empiriste, în legătură cu individul.

 

<b>3. De ce este Reducţia fenomenologică o „Meditaţie radicală” şi care sunt caracteristicile ei?</b>

 

Ea este o “Meditaţie radicală” deoarece:

 

(a) Nu este o meditaţie obişnuită care implică doar mintea; ea implică participarea întregii individualităţi incluzând “patosul cu care se filozofează în acel moment” [18]. Prin urmare, nu este un «experiment mental».

 

(b) Asumă sustragerea corpului, minţii şi emoţiilor pentru a face lumea (empirică) să “iasă din joc” [19]. Transformă filosoful în «Privitor», «Martor», “Spectator», „…cel care filosofează porneşte de la Eul său (părerea cuiva despre el însuşi)… în raport de care el devine un spectator” [20].

 

(c) Este auto-meditaţie care face ca Eu-l (părerea cuiva despre el însuşi) să dispară şi să apară «sinele» forţându-l în el însuşi. Aceasta poate fi dată de o treptată afirmare, mai degrabă spunându-mi “Eu sunt” în timp ce încerc să experimentez sau să prind “Eul” în prezent în loc să mi-l reamintesc. În încercarea de a experimenta “Eul” în prezent cineva va fi forţat să <i>simtă</i> sinele acestuia; aceasta este modul în care Fink spune că performanţa tehnicii „Reducţiei…” depăşeşte umanul şi vorbeşte despre “patosul cuiva care filosofează”.

 

(d) Aduce Eul, transformat în Sine transcendental, în «Fiinţare».

 

(e) Pregăteşte realizarea ulterioară a «fundamentului» ontologic al unui sistem de gândire. Nu este “o metodă subiectivă pentru descoperirea, ca un fundament al interpretării filosofice a lumii, ci o schiţă obiectivă din spiritul nostru, o obiectivă esenţă a raţiunii; mai curând ea re-delimitează solul fundamentului pe care problemele filosofice ale lumii pot să apară. Subiectivitatea apare ulterior când se stabileşte «fundamentul» adică premisele sistemului de gândire când se va încerca să se facă experienţa (reducţia) fenomenologică comunicabilă prin limbaj. Iar în această etapă intervine, la stabilirea fundamentului, raţiunea (inclusive logica) (vezi, de exemplu, independenţa axiomelor şi necontradicţia acestora una faţă de alta ca în cazul axiomatizării clasice, aristotelice). O astfel de pregătire prealabilă stabilirii fundamentului, se află în spatele oricărei doctrine filosofice chiar dacă autorul nu este conştient de ea. “ Pregătirea stabilirii fundamentului unei filosofii (şi nu stabilirea acestuia) este începutul original al filosofului însuşi care este capabil să interpreteze filosofic lumea” [21].

 

În acest pasaj  se poate vedea clar că o asemenea «pregătire» nu este considerată a fi propoziţii, idei sau altceva de acest fel ci este precis selful filosofului. Iar Fink spune “ este o eroare să se presupună că principiile, în acord cu care fundamentul unei filosofii (originale) este realizat, pot fi transportate, aşa cum sunt ele, din conflictul filosofilor – ca un ideal normative anterior” [22]. Prin urmare privitor la “cum se stabileşte un astfel de fundament nu este un fel de întoarcere la legile care stau la baza raţiunii sau o avansare progresivă către esenţă ci meditaţia prin care un astfel de fundament este pregătit şi constituie întotdeauna prima decizie fundamentală a filosofării”

 

(f) Este o transformare personală completă, comparabilă la început cu o conversie religioasă căci: Eul redus  „caută căi apodictice certe, prin care se va putea constitui în interioritatea sa pură o exterioritate obiectivă. Aceasta are loc în modul cunoscut prin care mai întâi vor fi deduse existenţa şi veracitatea lui Dumnezeu şi apoi, prin intermediul lor, natura obiectivă, pe scurt fundamentul obiectiv al metafizicii şi al ştiinţelor pozitive precum şi acestea însele” [23]. Şi Fink adaugă: “acesta este o mişcare spirituală a sinelui care cuprinde întreg omul, ceea ce indică ceva mai radical nu mai puţin straniu decât recitirea unei incantaţii” [24].

 

(g) În urma unei asemenea experienţe meditative, stabilirea fundamentului unui sistem de gândire depinde acum de individul care încearcă să-l comunice (mai mult sau mai puţin «raţional») dându-i un sens filosofic sau unul teologic sau, de ce nu, artistic, în funcţie de paradigma nouă care vrea s-o transmită sau de paradigma care o acceptă. Pentru că, trebuie să ne reamintim, o paradigmă nu este o revoluţie a gândirii prin „falsificarea ipotezelor” aşa cum afirmă Popper, ci „o constelaţie de convingeri, valori şi tehnici împărtăşite de membrii unei anumite comunităţi (comunitate care, iniţial, poate fi formată dintr-un singur individ)” cum zice Khun. Prin urmare, repet, trebuie să se facă clar distincţie între pregătirea fundamentului prin „Reducţie fenomenologică” şi stabilirea acestuia. Deoarece stabilirea, în afară de faptul că reţine unele insight-uri ontologice provocate de „Reducţie”, ea poate fi (şi este) denaturată atât de „convingeri şi valori acceptate” cât şi de unele restricţii „logice” de limbaj - aşa numitele „tehnicii” din definiţia anterioară - (nu neapărat aristotelice; pot, de exemplu, să fie şi hegeliene în  cadrul unui discurs bazat pe o logică speculativă sau de altă natură, cum ar fi „Logica dogmelor” a lui Blaga, etc., etc.). Lucrul acesta, într-un alt registru, este spus şi de intuiţionismul matematic prin vocea lui Heyting: „Limbajul în care ea se exprimă, fie acel obişnuit, fie cel formalizat, nu serveşte decât la comunicarea rezultatelor matematice obţinute şi oferă numai o imagine – <i>Bild</i>  – a matematicii, dar matematica nu este această imagine şi, cu atât mai puţin, limbajul în care ea se exprimă” [25]. Aici, se poate spune că teologia, filosofia, ştiinţa şi arta (pentru că şi ea are „logica” ei), converg în sensul că, o operă adevărată, volens nolens, este rezultatul unui „ceva” de natura unei Reducţii fenomenologice; dar ele diverg în funcţie de scopul urmărit cât şi de modul specific de exprimare.

 

<b>4. Remarci finale şi rezumat</b>

 

1. Reducţia fenomenologică este o tehnică prin care ne ridicăm pe un alt nivel al Realităţii care condiţionează nivelul empiric (ceea ce Mihai Şora numeşte „desituare” [26]).

 

2. Ea este similară, dar nu identică, cu tehnici <i>up to date</i> extrem-orientale de meditaţie. Şi este similară dar nu identică cu astfel de tehnici deoarece apar diferenţe semnificative între cele două tipuri. Menţionez că noile tehnici extrem-orientale au rădăcini în Upanişade şi în Vede, trec prin Budismul Mahayana (ultima perioadă a Budismului, cu caracter mesianic, în sensul că cei care au devenit iluminaţi se sacrifică, refuzând să scape de reîncarnare, pentru a-i ajuta şi pe alţii să se ilumineze), prin Ch’an-ul chinez şi Zen-ul japonez ca să ajungă azi la un grup de gânditorii contemporani extrem orientali dar şi occidentali (e.g. Jean Klein) la o doctrină combinată a iluminării instantanee; o asemenea iluminare nu se obţine printr-o asceză care presupune izolarea fizică de lume şi părăsirea preocupărilor obişnuite legate de câştigarea existenţei, viaţa familială, integrarea socială etc. ci de a se ajunge la o «trăire» extrem de intensă şi eficientă („meditaţia nu este împotriva nimănui; ea nu vă îndeamnă să fugiţi de viaţă. Ea vă învaţă doar un nou mod de a trăi, un mod de a trăi în care deveniţi centrul ciclonului. Viaţa voastră continuă, şi ea continuă chiar mai intens – cu mai multă bucurie, mai multă deschidere, mai multă claritate, mai multă creativitate…”[27]). Deşi, în mod paradoxal, unii dintre cei care au obţinut o asemenea iluminare au traversat o perioadă mai mare sau mai mică de asceză (e.g. Ramana Maharishi).

 

3. În contextul occidental, din Reducţia fenomenologică a derivat şi aşa numita filozofie <i> First person </i> bazată, în subtext, pe <i> What I Am </i> ca şi tehnicile extrem-orientale de care am vorbit la punctul anterior.

 

4. Reducţia fenomenologică <u><i>nu stabileşte</i></u> <b>fundamentul</b> unui sistem de gândire ci <u><i>pregăteşte/premerge (uneori implicit) </u></i> un asemenea <b>fundament</b>.

 

5. După <i>insightul</i> produs de o Reducţie fenomenologică, intervine la stabilirea fundamentului unui sistem de gândire, paradigma acceptată sau propusă care ţine acum de „o constelaţia de convingeri, valori şi tehnici împărtăşite de membrii unei anumite comunităţi (care poate, la limită, să fie alcătuită de un singur membru atunci când se propune o nouă paradigmă)”; dar, în cadrul fundamentului se regăsesc şi <i>urme substanţiale</i>, uneori vizibile, alte ocultate, ale <i>insightului</i> Reducţiei.

 

6. În acest moment apare diferenţa dintre o abordare religioasă, una filosofică, matematică, ştiinţifică sau artistică (inclusiv mixturi ale celor anterioare). Aici, se poate spune că teologia, filosofia, matematica, ştiinţa şi arta (pentru că şi ea are „logica” ei), converg în sensul că, fundamentul unei opere adevărate, <i>volens nolens</i>, este rezultatul unui „ceva” de natura unei Reducţii fenomenologice; dar ele diverg în funcţie de scopul urmărit cât şi de modul specific de exprimare.

 

7. Caracteristicile (a)…(g) constituie şi o grilă de verificare dacă o Reducţie fenomenologică este reală sau este doar o <u>iluzie transcendentală</u> (ceva de genul unei auto-hipnoze patologice sau un fenomen de tip «fata morgana»).

 

NOTE

 

[1] Fink Eugen, Sixth Cartesian Meditation: The Idea of a Transcendental Theory of Method.</i> Translated by Ronald Bruzina. Bloomington: Indiana University Press, 1995

[2]Husserl Edmund, "Philosophy as Rigorous Science." Translated by Quentin Lauer. In <i>Phenomenology and the Crisis of Philosophy </i> pp. 69-147, New York, NY: Harper Torchbooks, 1965

[3] Husserl Edmund, <i>Meditaţii carteziene </i>, ed. Humanitas, 1994.

[4] Husserl Edmund, "Philosophy as Rigorous Science."

[5] Husserl, op. cit., p. 99

[6] Ibid., p. 99

[7] Ibid., p. 80

[8] Ibid., pp. 80 - 81

[9] Ibid., p. 81

[10] Ibid., p. 80

[11] Ibid., pp. 81 - 82

[12] Ibid., p. 82

[13]Ibid., p. 82

[14] Fink, <i> Sixth Cartesian Meditation… </i>, p. 41

[15]Fink, op. cit.

[16] Husserl Edmund, <i>Meditaţii carteziene </i>, ed. Humanitas, 1994, p. 33.

[17]Fink, <i>Sixth Cartesian Meditation…</i> p. 39

[18]Fink, op. cit.

[19]Fink, op. cit.

[20] Husserl Ednund, <i> Criza umanităţii europene şi filosofia</i> p. 66, ed. Paideia, 2003

[21] Fink, Eugen.<i> Sixth Cartesian Meditation…</i> p. 161

[22] Fink, idem, p. 161

[23] Husserl Edmund, <i>Meditaţii carteziene </i>, ed. Humanitas, 1994, p. 33.

[24] Fink, Eugen,<i> Sixth Cartesian Meditation…</i> p. 161

[25] citat în Anton Dumitriu, <i>Istoria logicii</i> p.707, ed. Didactică şi pedagogică, 1969

[26] Mihai Şora, <i> Sarea pământului</i>, ed. Humanitas, 2006

[27] Bhagwan Shree Rajneesh (OSHO), <i>Meditaţia arta extazului</i> p. 14, ed. Herald, 2005

 

 

Manolescu Gorun's Blog

Orientalia (2): Vid

Postat în Mai 25, 2011 la 4:18pm 0 Comentarii

Acest stâlp

sprijină cerul

e-nfipt în pământ

îl urc

în curând

voi ajunge

în vârf

e-un mesaj

 

Aici se termină stâlpul 

 

Acum în mintea mea este vid

 Atunci aruncă-l afară

Cum să-l arunc dacă nu-i nimic?

 Ei bine. …

Continuare

Oriemtalia (1): Ceremonia ceaiului

Postat în Mai 21, 2011 la 8:21am 0 Comentarii

Povestea spune că Bodhidharma şi-a tăiat pleoapele

ca să poată medita fără să-l prindă somnul.

Iar din lacrimile care-i curgeau

a răsărit

ceaiul.



*



Plouă cu picuri de întuneric strălucitor Katia,

Irina,Marta,Sofia,Marga,Jeana,Sanda, Ely...

toate într-una cu părul despletit pentru

ceremonia ceaiului/pleoape tăiate lasă

ochii liberi să vadă ultima mea

nuntă



luaţi-mi resturile

şi le ardeţi/ …

Continuare

E-atâta moarte între noi că nu putem de ea muri

Postat în Mai 9, 2011 la 5:06pm 4 Comentarii

Ochiul se-ntoarce în
căuşul său privind
propria-mi hieroglifă
abisul prezentului
în care nu pot să mor
nu încetez să mor şi nu reuşesc …….

Splendoarea acestui
înainte să mor murind
când fumez mereu
ultima ţigară

Unde dai şi unde crapă. De la matricea S la eveniment impredictibil [Modifică] [Sterge] Un studiu de caz

Postat în Februarie 25, 2011 la 8:57am 0 Comentarii

1. Dacă ar fi…



să ne luăm după teoria clasică a «cȃmpului de evenimente», atunci se poate spune că ȋnceputurile teoriei probabilităţilor sunt legate de numele matematicienilor Blaise Pascal şi Pierre Fermat în secolul XVII, ajungând la probleme legate de probabilitate datorită jocurilor de noroc. Dezvoltarea ulterioară a teoriei probabilităţilor şi cercetarea unor probleme care depăşesc jocurile de noroc sunt legate de matematicienii: Abraham Moivre, Pierre Simone de Laplace, Carl…

Continuare

Panou de comentarii (5 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

La 3:53pm în Decembrie 3, 2011, Gotcu Viorica a spus...

Avem deosebita plăcere de a vă invita pe site-ul nostru “Confluente lirice”     http://junimeadigitala.ning.com/

 Vă așteptăm cu plăcere!

 

La 7:47am on Octombrie 22, 2010, Mariana Fulger i-a dăruit utilizatorului Manolescu Gorun un cadou...
Cadou
La Mulţi Ani!
La 9:04am în Ianuarie 23, 2010, Lelia Mossora a spus...
La 2:26pm în Octombrie 11, 2009, MIHAI a spus...
Şi încă „Ne e silă!“...(salutări cordiale de la Herta Muller)

http://meritulcetateanuluiputernic.ning.com/profiles/blogs/si-inca-ne-e-silasalutari
La 10:38pm în Iulie 17, 2009, Gelu Vlaşin a spus...
bun venit in "retea" !

PollDaddy

 
 
 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor