mă bucur de clipa care ne-mbrățișează până la unu n-ai  crede cât de greu se numără poate în nici o mie de ani n-aș recunoaște de n-ai fi tu la sânul meu toți copiii învață alfabetul din lapte ca primii dinți  să muște viața fruct care răspândește iubirea mi-am zis și am început să cresc alte mii de ani o zi de vară doar o zi de vară în inima asta albă pot pune orice culoare deschid drumul spre niciunde și mă simt…

oamenii care se așază în noi

mă sperie

eu sunt copilul care încă se miră de câte o floare

de câte o frunză așezată altfel pe câte un ram în care-mi agăț speranțele mai aproape de…

doar timpul se încumetă să scoată semnul de întrebare din plasa în care păianjenul îi e punctul

de plecare spre

esența vieții

câte nu ni se par ca apoi să le înlocuiască…

a lăsat ferestre deschise

adună razele

mi-a spus

avem timp să ne cunoaștem

spune-mi de unde…