****

vei întreba

ce caut eu în noaptea asta

stâlp fiind la răscruce de drumuri

luminând din greșeală

piața în care toată lumea se înșeală

ne amintim și călcăm cu picioarele goale pe cuie

la suprafață arde tămâie

la interior se aude un zbucium

sună un bucium

vei întreba

de ce vibrez la lumina lunii

de ce cred în cuvântul cu tainic mister

de ce urc

de ce cobor în haine de gală

de ce sper

vei întreba

                        ****

oare de ce și când o să trec 

spre zarea cu cumpănă albastră

din dragoste de cântec

sau din grijă de floare de in ce ne îmbracă

acum sau poate curând

n-o să mai simt dogoarea veri ce trece

se stinge o stea și noaptea e neagră și rece

toți au aflat

numai eu nu știu că m-am dus

spre tărâmul ce arde mocnit la apus

până și floarea se usucă dar dă rod

când citești acest rând

să te gândești la mine cum plâng în gând

                                                 **** 

ar trebui să fiu fur de cai

dar numai din acei cu fruntea înstelată

ce fug nocturn din inimă

ca să-ți ajungă viața toată

ar trebui să fiu fur de vulturi

dar numai din acei ce controlează abisurile

să simtă dacă vinu-i bun

și-și clocesc ouăle pe stânci încărcate de scrum

ar trebui să fiu fur de ore

dar numai din acelea pline de miez

ce atârnă greu în balanță 

când îți fug de sub tălpi clipele

și crezi că-s nesfârșite

ar trebui

                         ****  și  ****

și dacă vei zice aceasta e ultima zi

și vei culege teiul  

deasupra  norilor vei ști că soarele e unde trebuie 

și plouă cu cenușă peste noi

și lampioane urcă spre nevoi

și eu

și tu

vom fi cuvinte într-o zi

ce se rostesc închizând zăvorul

și dacă vei zice a mai trecut o zi

                            ****

mă grăbesc să trăiesc

această lună

acest an

creioane colorate și zile și clipe

le dosesc în acest carnaval

fără actori

fără doctori în spital

fără tine mă uit în calendar

și presez între coperțile cărții sămânța

să fie neuitare pentru civilizația de mâine

când vom ajunge la stele în timpul vieții

și ne vom uita mirați și surprinși în oglinzi

și nu ne vom mai recunoaște

mă grăbesc

                      ****

lăsați-mă să mor cu demnitate

acum când încă mai iubesc

această țară

libertate

e dorul la care eu nutresc

se alege orezul de grâu

visul de realitate

și pasărea se desprinde din spin

bumbacul se lasă purtat

și toți mâncăm din același aluat

pe acest tărâm de munți alintat

iubito răsare soarele la mare

și eu încă mai iubesc

această țară . . .

                                            ****

doar pești astrali la mine la fereastră

mă luminează când adorm

și mă îmbată

doar pești astrali la mine în buzunar

saltă și înoată

doar pești astrali la mine în mână

se încălzesc și adorm

pe o aripă curată

doar tu iubito mă privești

și înțelegi lacrima curată

în care doar pești astrali înoată

                                                ****

cum știți cu toții mă gândeam la ea

și având cuțitul aproape de gâtlej

 demonul călător zâmbea  misterios

 răsfoiam un album gros

 cu felurite otrăvuri

pe tavă stăteau așezate doar să aleg ce-i mai gustos

biblioteca era plina de maci arzători

frigeau cuvintele caci era vară

iar eu mă ascundeam printre ele translucid și apos

plin de regrete și de îndoială

fumul țigării se ridica precum fumul din casele părăsite

pompierii pompau apă în aorte

coșarii stăteau pe margine și priveau vălvătaia

iar eu nu știam de e bine sau rău

 să tai florile sau să merg pe cărări încinse

cu picioarele goale vara sau iarna

iubito nu știe nimeni că mă gândesc la tine

omoară-mă iubito dar să nu plângi

când licărul din pietre seacă

când pe la colțuri vezi

oameni cum în gunoaie caută

o zi mai bună

din câte-au mai rămas

și o sticlă de bere

să uite

că sunt de pripas

să uite inima le cere

și-i vezi la colțuri așteptând

o pâine

un ban

o lumânare aprinsă să țină veșnicia toată

omoară-mă iubito dar să nu plângi

când licărul din pietre seacă

un cârd de ciori s-a aciuiat pe aici

și nici de arunci cu piatra

nu mai pleacă

dorm oamenii sub poduri

în canale

și nu-i coșmar iubito

dorm oamenii în gări

și nu așteaptă trenuri ce nu mai vin

dorm oamenii pe străzi

în parcuri

nici case nu mai au

nici vieți să treacă

dorm oamenii ș-așteaptă

ca fructul să se coacă

și să cadă un nou vis