reţeaua literară / la red literaria
poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente
-
Eunescu
- Masculin
- Dabuleni
- România
- Texte Postate pe Reţeaua literară (195)
- Fotografii (1)
- Albume foto
- Fişiere video
Cadouri primite (16)
Eunescu
Informaţii pentru profil
- Preocuparile tale artistice:
- pasionat de lectura
- Despre mine :
- Ceea ce se scrie în cuvânt
nu sunt musai cuvinte,
nici parafrazări de vre-un gând;
am văzut un greier odată
sărind dintr-o mistrie
drept într-un gutui bolnav
de
cancer.
Nici literele nu sunt litere,
doar înțelegeri,
aranjamente pragmatice
să spargă insolația unei lagune.
Ceea ce se poate spune însă,
e că peste tot există un colț
după care
să ne ascundem ploile,
uscăciunile,
serile,
desenele din pereți.
Răsărim cu Eminescu
pășesc, cu sfială, pe marginea unei frunze
pe care cineva a scris: Eminescu!
teama de a nu trezi vechile vise
mă face insa să îmi șovăi pașii,
tremurând în loc de frunză, ca o pădure
de plopi ne-numărați.
gata, m-am așezat în genunchi.
mi-am întins trezirile în formă de evantai
peste nervurile frunzei care nu mai e frunză,
și acum ascult șoaptele unei doine în care
Elena s-a preschimbat în Verona-Vreona-Vanover,
la marginea unui izvor cu sânziene.
astăzi e ziua lui Eminescu!
el nu a mai împlinit nici un an.
anii lui au devenit eternități din care, uneori, mai plouă
nuferi galbeni
peste lacurile noastre sărace,
alteori se cern imagini stranii la margine de pădure,
și de fiecare dată, ca o răsărire de lumină,
Anul Nou începe cu Eminescu.
Eminescu
Mihai............. hei, Mihai...........
se aude și azi glasul copilei strigând un munte
prăvălit în marea pavată cu lacuri albastre
și tremurânde trestii.
Mihai............. hei, Mihai...........
Harieta face exerciții de logică,
imitând glasul națiunii de peste mii de ani.
auziți?
sara, pe deal, încă se mai aud talăngile poemului
scoborât din izvoarele pădurii
pentru a învălui treptele unui templu antic.
și oricâte buburuze vom trimite să
danteleze punctele cardinale,
înapoi vom primi tot 5 scrisori,
cu impărati si proletari,
cu flori albe, de plopi fara număr,
incrustate in pergament alb.
Ceasul nepotrivit
Seara, ceasurile care nu au fost utilizate
Sunt aruncate la gunoi
Cu tot cu secunde
Şi se încarcă altele de la magazin
Sperandu-se că orele acestora vor fi mai bune.
Nici în tomberoane acestea nu sunt mai cruţate
Căci acolo se întâlnesc adesea cu şuviţe de păr dăruite
În ceasuri proaste, la ore nepotrivite,
Când eclipsele de luna au greşit buzele
Şi au sărutat la întâmplare.
Mai sunt pe acolo şi clepsidre sparte care nu uită
Că au fost zvârlite după porumbeii golaşi
Doar pentru că cineva le tăiase piciorul
În lipsă de inel la breloc.
Dar cel mai rău e când ajung faţă în faţă cu batistele de damă,
E atâta pornire pe ele, şi sunt atât de sfârtecate
Încât arareori secundele îşi mai găsesc freonul
Şi putrezesc înainte de răsărire.
Cele care scăpa, sunt aruncate la gunoi, recuperate
De căutătorii de comori,
Şi puse în muzee pentru ai minuna pe cei care
Încă nu şi-au făcut baie într-un ceas.
De-ar fi foame
mi-am rupt din ochi doi trandafiri
hârșâiți prin adâncul pleoapelor
ca două cuvinte încăierate în marginea unei farfurii
și acum nu știu unde să duc trofeele războiului...
cupa cu sânge știu,
o iau cu mine, să îmi pot hrăni șerpii din gând,
retina am să o las în grădină să acopere
ceața din ciuturi când cineva va voi să arunce vre-un ban,
buzele am să mi le despart în două cu un urlet de câine,
și până își vor termina corbii treaba din staul
voi măcina câteva degete amare.
cu celelalte voi merge la târg,
cică le-ar lua cineva să facă o moară de nuiele.
trist e însă că nu știu ce să fac cu clepsidra aia cenușie
în care mi-am spânzurat o bucățică de inimă....
o bună parte au mâncat-o câinii, știu,
dar acum nu o mai vor,
vântul refuză să o usuce până la deșert,
marea nu o înghite,
furtunile o rup în fâșii de tablă, apoi o lasă
atârnând de pereți,
și de câte ori trec pe aici țiganii nomazi, își scuipă în sân,
fac cruci,
și se ascund sub căruțe....
oare, la vulturul ăla nu i-o mai fi foame?
Gând pentru soția mea
i-am propus celui de sus un târg
simplu, curat, cinstit:
dacă într-o zi va avea în gând
să ne cheme în vizită pe unul dintre noi,
să fiu eu acela;
tu încă mai ai treabă prin curte,
o nuntă de făcut,
și câțiva nepoți de învățat
cum cresc ghioceii.
acum îi aștept răspunsul.
am vorbit cu un înger ieri,
mi-a promis că e bine.
Nichita
nichita se întreabă singur:
să am un gând,
să am două, douzeci și șapte,
și nouă?
dar dacă pot să am atâtea gânduri
unde o să le depozitez?
la uniune?
la academie?
și ce or să facă ei cu gândurile mele
dacă ale altora
au putrezit la fereastră?
să nu am nici-un gând?
și dacă i-o cășuna vreunuia să deschidă fereastra
și nu se va împiedica de nimic?
nichita e un tip tare zgârcit,
a luat frunzele câinilor,
toate,
toate, toate,
și le-a pus semn
la picior,
la gând, la fiecare gând,
la claviculă,
ba chiar și-a înfășurat și o mână
cu ele
să nu se vadă cum sângerează cuvinte
din buricele degetelor.
acum stă pe un os de cal
să nu moară când vor unii,
și face noduri,
nod unu,
nod doi,
nod șapte,
noduri crestate cu cuțitul,
ca să nu se zgârie acvilele
când despică aerul.
- Website / Blog :
- http://.=.=.
Fotografiile lui Eunescu
Eunescu's Blog
Președintelui meu
Postat în Noiembrie 15, 2014 la 9:57pm 0 Comentarii 0 Îi place
mi-am smuls din umăr un braț
cum o pasăre plictisită își rupe de sub aripă
o pană de întrebări
și i-am dat drumul peste degetele picioarelor
nu aveți idee ce senzație contrarie există
când aerul îți e atins de coroane de trup
care își dau bună ziua
se simt de trecere
în spațiul neuniform al unei așezări paradoxale
încurajat am luat o parte de frunte
corp de eucalipt sfărmat cu toporul
propriei întâmplări
și
fără să mă…
șoapte
Postat în Octombrie 12, 2014 la 4:30am 0 Comentarii 1 Îmi place
mai precis….
nu îmi aduc aminte
cineva s-a prezentat cu o astfel de insultă adusă viorii
vioara este un nume propriu pe care îl poartă toți
un fel de mamă și de tată luați împrumut
cu ora
sau cu o noapte întreagă
o încrengătură de funii care viscolește zăpada
pe la prânz
nimic nu înfioară mai tare decât râia numelui
te privești în oglindă și afli
uimit
că ești o mie o sută de mii
un milion de inși îngrămădiți pe un petec…
mama
Postat în Octombrie 9, 2014 la 10:48am 0 Comentarii 2 Îi place
mamă sunt eu privește copilul drag ție
cel aşezat pe marginea laviţei
cu doi greieri jucându-mă de-a împăraţii
de-a zmeii și de-a sânziene
iată
am un greiere albastru care mănâncă foc
un scripcăraş ca o întindere de câmp
care dospeşte câmpiile cu atingerea sa
iar între ei
ochii tăi blânzi îmi păzesc genele
de fulgerele amiezii
ia-mă de mână mamă ia-mi degetele în palma ta
caldă
arată-mi calea din lăuntrul…
mut
Postat în Octombrie 7, 2014 la 10:30am 0 Comentarii 1 Îmi place
am un nod în gât
nu-mi dă pace în partea de vorbire a aerului
tendința de a copia literele
devine indescifrabilă cu de la sine fapt
uneori mușc ușor din mine
ca din pâinea unor ochi de iubită
iar asta mă urâțește
nu mai gândesc liber
mi se întâmplă chiar să mă sădesc
să mă plăsmuiesc aievea în minte
viril ca o foame de a ucide
trena
tuciul plin de funingine pe care îl car pe umăr
când vorbesc iartă-mă doamne
uit…
Insignă
Fişiere video
Statistici
© 2019 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Panou de comentarii (23 comentarii)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria
Am parcurs o parte din poemele dumneavoastră şi am găşit munţi de metaforă prin care reuşiţi să transfiguraţi în versuri reuşite realităţile şi cele mai adânci trăiri spirituale, din cele mai diferite cadre existenţiale!... Regret că nu m-am aplecat mai de mult asupra acestor minunate versuri care, cu multă cinste, vă aparţin !... Felicitări!... Gheorghe Apetroae, Sibiu , 9.08.2014
Imponderabile, vii, cuvintele Poeziei ce-o înfăptuiți atât de înalt, viind laolaltă cu sublimu!
Felicitări!
Din intamplare am citit o poezie, apoi am vrut sa citesc mai mult, multumesc pentru seara de poezie frumoasa.
Superb...Multumesc! LA MULTI ANI!
Carmen Chirita
Retroactiv, intorc spre dumneavoastra frumoasele urari!
MDP
Fara indoiala, exagerare constructiva! Ati ghicit! Dupa sarbatori. Covata cu faina, cuptorul, plita, mirodeniile, oalele - lucruri despre care nu pot vorbi decit cu dragoste - ma provoaca la lupta...
MDP
Cind exagerez, imi dau singura peste degete. De aceasta data, nu. Cautati repede un editor bun, un om cu dare de mina si fuga la editura. E pacat sa apuna metafoara adevarata! Altfel, mizeriile care colcaie in literatura prezentului, ne minjesc de tot haina spiritului.Cu adevarat marturisesc, palesc in fata codeiului dvs toti fruntasii in intrecerea socialista din topurile literare.
MDP
Multumesc pentru piesele de colectie.
MDP
Va salut, cu respect!
Sunt prof. Badicioiu. Coordonez Festivalul Literar International "Romeo si Julieta la Mizil", editia a V-a. Va invit sa accesati www.romeojulietalamizil.ro
Caii fără potcoavă
Vin câinii deveniți lupi să deseneze o stâna,
Stâna acoperită mereu de zăpadă,
Și lupii vin, câini mai mulți se fac lupi
Din stâna rămasă fără stână,
Iar uneori,
Când amintirile dau iama în frunzișul de mături,
Se aude, hăulind de departe,
Cavalul mioriței urlând și el tot a lup.
Amintirile își aniversează în fiecare primăvară
Primăverile care nu au mai venit,
Și ori de câte ori întâlnesc în cale
O potcoavă de cal mort,
O inbalsamează în mir, așezând sub ea întrebări nerostite:
Să fie și ea lup, sau calul din lup a murit fără potcoavă?
Marin Sorescu nu a existat
Marin Sorescu nu a existat.
l-am căutat adesea printre pietrele vechi
de granit
cu care era capitonat orașul,
am strigat cu încăpățânare la porțile Băniei,
am bătut în copaci....
uneori mă trezesc că răscolesc cu piciorul
prin frunzisurile din parcul Romaneștilor
sperând că va răsări, ca setea unui munte de sare,
de sub talpa mea furioasă.
și de câte ori îl caut, trecători grăbiți îmi spun la fel:
Marin Sorescu nu a existat.
acum stau răstignit pe bolta unui pod de apa,
cu ochii ațintiți in mii de molecule care se zbenguie
printre solzii albi de pești,
și mă gândesc că pe acolo a curs cândva
poema despre cel ce trebuia să poarte un nume.
Labis
Căprioarele mor
la douăzeci și unu de ani,
simplu, curat,
ca florile cerului
în miez de noapte.
Doar pasărea cu clonț de rubin
mai crede în sărutul de fier
fărâmițat în umbre.
Vânătoarea din munții Carpați
s-a dedat tacerii
pe un pat murdar de spital.
Vizualizarea Tuturor Comentariilor