Membre în plin efort se încleştau de mine – aici distanţele erau diferite, însă mintea mea nu accepta deocamdată să le denumească în alt mod decât în cel pe care reuşeam să-l identific cel mai repede şi fără sforţare, metru, pas, pas, doi metri, pas.

  Probabil mersesem cam vreun kilometru şi jumătate respectând sinuozităţile poticnite ale potecii, când au început să apară primele ruine – la început ziduri albite plecate, stând să cadă între împrejmuiri…

Am pus cana pe masă şi-am strâns pumnii; abia mă aşezasem pe scaun şi deja începeam să mă enervez. Cafeaua nu mai avea nici un gust. Mişcările soţiei mele deveneau tot mai repezi şi haotice deasupra aragazului; mâinile manevrau coada cratiţei şi furculiţa – apoi se întindeau către suportul de vase ori spre mănuşa de bucătărie, cu viteze contrastante – astfel încât mişcările păreau a se tăia şi întrerupe unele pe altele, contrazicându-se şi încremenind în aer – până la punctul în care rămase…

Mi-a luat ceva timp până să întind şi să îndrept corespunzător toate colile; imediat ce m-am ridicat însă, toate s-au mototolit şi s-au strâns între picioarele mele, fugind de sub greutăţile pe care le folosisem să le fixez.

N-avea nici un rost să încerc să le întind şi să le netezesc iar, aşa că le-am adunat porcoi şi le-am îngrămădit lângă canapea. În cămara din holul mic rămăseseră mai mulţi saci de plastic, de la vechiul proprietar al apartamentului; îi…