dintre buzele vinete
îi ţâşni dintr-o dată soarele 
precum clovnului bila albă de ping pong
n-a mai fost curând decât întunericul acela
agăţându-se de mine cu crengi prelungi de umbră
se făcea că mă rostogoleam odată cu piatra
iar asta nu cădea deloc în nefirea lucrurilor

când sub preş orizontul

se-ngustează brusc

toate nimicurile

toate chestiile alea uitate

dau năvală

şi latră-n tine până le pocnesc gingiile



cu poezia ce mai ai noroc

că-i încăpătoare şi rezistentă-n timp

tragi de ea cât vrei

în plus 

se umflă uniform

şi nimereşti cu ea mult mai uşor…

după aia
aşa s-a nimerit dumnezeu 
şi-a mai luat o zi liberă şi după ce s-a distrat El cu cine s-a 
nimerit a ridicat de-odată un deget şi-a dat ochii ochii peste cap şi-a strigat să fie deplină 
iar maică-mea a ţipat de trei ori în numele tatălui
şi L-a trimis înapoi în palma mea unde-şi rostogoleşte şi-acum 
de colo colo bolovanul 
după obicei

uneori cea mai bună soluţie ca

să prinzi şi tu ceva foc în suflet

e să te dai cu curu' (sic!)

de pământ

pân-ajungi aşa încet încet

în miezul incandescent al adevărului

şi-acolo tot aşa

încet încet

dilema se va adânci considerabil

ori eu te iubesc

ori tu nu m-ai iubit