Se coace grâu-n Univers și spice stau grămadă,

combina timpului așează grăunțe în cămară.

Căluși cerești trudesc în lucrul de-mblătire

și-aruncă boabe aurii în boltă spre rodire.

Furtuni năluce, nebănuite legi le pune lângă stele,

să aibă drumul lor, belșug și scut de vremuri rele.

O orbitare, fără de prag la timp, începe și adună

plămada vieții din nimicuri, spuză, apă și furtună.

Descătușat fermentul viului se-nfruptă-n pustiime,

dospește…

Mă duc pe gând în Univers, m-așez pe corn în Vandromaca,

mă tot socot să pun de un vrej s-aduc acasă vaca.

De unde-n gând atâta energie?

Că nu-i blindaj care să-l țină legat de tâmplă, încătușat,

străbate tot, se naște-n depărtări, sfidează timpul,

te transpune oriunde vrei și nu apune.

Particulă elementară născută-n ciclotron uman

fără efort și legi elucidate,

arată lumii cât de sus ne-am cățărat, în evoluție, pe cracă.

Mă tot gândesc și nu e…

Torcea bunica timpul în caierul de lână,

curgea întruna firul pe fusul slab zărit în raza lămpii afumânde.

Nu auzeam secunde, un zumzet abia deslușit se propaga agale

din corpul rotitor ce îmi șoptea povești și-un somn odihnitor.

Și tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica

căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.

Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,

iar dreapta coborâtă asigura scurgerea…

Dezvelit un deal și-arată

creasta plină de noroi.

Latră câini bătuți de soartă

costelivi, cu blana plină

de mocirlă și gunoi.

Casele se-ntrec în lipsuri

fumuri cresc din doi în doi,

iar de stâlpii de la poartă

se agață, ca strigoi,

chipuri chinuite-ntruna,

de oftat și de nevoi.

Cată-n zare cu privirea

și cu gându-n țări străine,

„Da, de a uitat să sune

și-a plecat. Poate că vine.”

Păsările călătoare,

fac cârduri…