Viata....un dar nepretuit ce pentru unii e doar o povara cu care nu se pot descurca nicicum, o insiruire chinuitoare de esecuri, ratari, intrebari retorice si usi trantite in fata. Destine frante inainte de a se naste, condamnate prin mostenire genetica sau simpla apartanenta sociala. O insiruire de conditii stranii, ilogice si total nefiresti, dar adoptate in tacere cu deferenta robului ce se pleaca in fata stapanului prin gestul reflex mostenit…

 Ma surprind deseori  intrebandu-ma (retoric, desigur), care e sensul vietii...oare chiar exista un "destin"?..

Ceva acolo, scris in stele?...mi-e greu sa cred. Mi-e greu sa cred si in asa zisele "suflete pereche", in predestinare...si mai ales mi-e foarte, foarte greu sa mai cred in oameni. Personal, nu cred ca exista fiinta mai rea si distrugatoare ca Omul, nu mai cred in umanitatea lui, sau in bune intentii. Pe zi ce trece, constat in jurul meu o tot mai acuta lipsa de umanitate,…