ochii tăi arcuindu-mi mirarea

flămândă

pe streașina udă a buzelor

niște oameni și-au uitat

pașii pe trotuare

i-am încălțat până la vârful

cuvintelor…

ziua aceasta s-a întors în târg

era ca un lup argintiu

printre credințe printre catedrale

înalte

dar mai ales ovale

ce se scurgeau pe stradă ca niște versuri goale

în care erau închiși poeți…

la bufetul din port vapoarele pensionate

beau rugină și se uită la trenuri

beau

și numără din câte litere de memorie se scrie marinar

din câte mări se scrie albatros

din câte șuruburi se scrie femeie

din câte trenuri se scrie…

mersul pe frânghie

mers pe lumină de iepure

palmele care încălzesc

frica

precum o rezistență în munți fără uniformă

de iarnă

unde zăpada este un iepure tremurând…