...îmi bate Vântul în ureghi şi-mi deranjează surzimea interioară... tăcută... goală, clocindă chiar!... un Vânt de marmura plin, îmbibat cu miros de rece, ploaie şi-amintiri... care mai vechi, care mai noi... dar care nu mă mai privesc... le-am sedimantat prea intens şi prea mult timp ca să mă afecteze, acum sunt altfel în priviri şi Vântul alfel Îl primesc...

Atâta timp Îl respingeam... doar rău şi patimă găseam în valurile albastre-a Lui! Oarbă eram , surdă eram... mai bine mută mă faceam şi n-alungam din jurul meu, cu toate forţele ce le aveam, pe Cel mai sacru dintre sfinţi... prea multe vorbe în urmă-I aruncam ... prea multe pentru a mă ierta... El mai presus de toate se urca, prostiile-mi goale, nici n-auzea... Răbdare multă El avea... şi nu ştiu cum... şi nu ştiu când... El ochii de paiengeniş mi-a curăţat... ureghile-mi din noroi a scos ... acum sunt altfel în auz şi Vântul altfel Îl ascult...

Sunt copleşită doar de senzaţia plăcută de răcoare şi aer nou ... da! e prea rece! e prea cumplit! e prea mânios şi repezit!!! dar nu-L condamn... prea strâns mă prinde-n braţele-I, dure, aspre şi greoaie... cu o patimă prea arzătoare, mă sublimă în vârtej şi m-aruncă pe culmi nemaitraite pân-acum... Sufletu-mi pustiu doar El  cunoaste... câtă tăcere, linişte şi amurg în gînduri goale eu apun... 

Da!!! sunt iubita Lui, iubita Vintului ... şi cui cei pasă de amorul noastr întunecat? sunt doar a Lui... e doar al meu!!!