va rămâne o petală

atât cât să amintească de naşterea florii

nu te uita aşa la mine

sunt doar atrasă de grădina în care aripile pline de polen

se îngeresc pe trupul meu

umbrindu-l

tu stai în spatele replicii precum un lup de mare

aşa mârâind la pulpa albă

ce s-a încordat la drumul vieţii

apoi a făcut zgomot fin

la aşezarea inimii pentru odihnă

în patul unui cuib de pescăruş

împerecherea…

talpa fină intră în ghimpele amiezii

sângerează

sunetele agresive

mărşăluiesc în bocanci

fără a mai da proba de conştiinţă

înşiră munţi de speculaţii în faţa noastră

pe covorul de frunze abia căzute

din pomul rămas numai piele şi os

printre insomnii

sufletele sunt surghiunite

peste nisipurile ca nişte armuri

ce încă mai păstrează în ele

corpul eretic

amiaza ne însoţeşte pe câmpul…

nimeni nu-ţi observă amorul

care te îmbracă în kaki

în poza de luptă

şi te dezbracă în alb

în poza de fericire

ochiul nu rămâne floare

într-un măr etern vinovat

cu şarpele seducţiei pe tulpină

sub coroana căruia toţi am făcut prinsoare cu viaţa

fără să ne respectăm adversarul

însăşi dorinţa de a câştiga rămânând neclară

în imagine comună cu timpul

ce nu face drumul înapoi

nu parcurge dorinţa…

... insistând să-mi dea

o pagină curată de cer

pe care să scriu în ordine

legile fericirii

efectul seamănă cu o bilă albă

purtată prin gură

nimeni nu-i va auzi sunetul

cum un tunet interior

totul se va petrece

după întâmplările cu ziduri înalte

care primesc concertul pentru pian al luminii

pe fereastră

unde muşcata este la a şaptea generaţie

cifra magică

cuprinde în sine

darul de…