Și tramvaiul urca încet

pe stradă

vântul plimba alene

frunze arse hârtii

pași

fețe de ceară presată

și tramvaiul nu se oprea

în stații

oamenii lipeau pe geam

nasuri ochi ziare

tăceri

se scurgeau prin tabla ruginită

în băltoace

în găuri de grenadă

în tic-tac de ceas fără limbi

pocneau

jocuri de artificii

focuri

(AV)

L-am văzut la metrou

pe băiatul care duce pădurea într-un ochi

              iar în celălalt cerul

stă rezemat de afișul

cu balerina ridicată pe poante

și ține vioara pe genunchi

metroul a venit și a plecat

pe peronul gol

el începe să cânte

sunetele se înalță

căutând cerul prin gaura de aerisire

peronul se umple din nou

nimeni nu are mărunt

balerina scoate un picior din afiș

apoi celălalt

vrea…

Ultimele culori

vin din atingeri de degete

dincolo de ecran

vieți de împrumut

fără miros

fără gust

toate la fel

nu, domnule, aceasta nu e o varză

e un buchet cu maci

dacă ați ieși

din somnul de sticlă spartă

ați putea să-i luați în palmă

să-i atingeți ușor

să-i dăruiți

da, domnișoară, puteți să-i mirosiți

fără teamă

e doar o albină

/adevărat, se ofilesc repede

dar oare pixelii v-au alintat…

- secvențe cu final la alegere –

Mai știi

drumul acela mărginit

de cearșafuri puse la uscat

pe care rulau filme de dragoste?

eram tineri

am ales câteva

le-am mototolit

le-am înfierbântat

ultimul era gol

nejucat încă

și l-am furat

crezând că poate fi al nostru

(Final I)

acum e împăturit frumos

și-l mănâncă moliile

în lada de zestre a fiicei…