ciprian dragomir

Nu oameni ci duhuri farine
Toarse in ciucuri si pasle de mate
Tresar rasaritul mucegaite pe trotuar
Scarabei si paienjeni zac in medina
Iar laptele fierbe hranindu-si puii
Desertul invie in varf de moschee

Capatul lumi de sange neinceput
Furnica miliarde de puncte in muschii de piatra
Furisati ne propunem viata pe topogane
Ne-am recunoaste interminabil in haine de nunta
La colt de mochee ori gravi prin bazare de verba volante
Chipuri pirogravate pe soare ne pravalim catre aceea-si vale
Totul curge in scris printre degete familiale
Suc de nori scurs din portocale
O... doar zidurile sunt libere de cuvinte

Am aflat ca ma nascusem mai ieri
Mult mai batran decat azi
Traiam vag de pe o noapte pe alta
Inghitind varsta in pilule
Boem colectionar de chipuri
Rotesc etern memorii de vinil
Sortate sub pleoape dupa anotimpuri
Sorb infuzia intrebarilor
Obrazul ar fi vrut sa te recunoasca
Poate acum chiar te cauta
Si totusi timpul destul nu e de ajuns

Rauri deshidratate printre paduri de pasi
Mii de drumuri desfundate reciproc
Toate coboara catre varfurile limbii tale
Domolind suferinta cu ceai din floare de cactus
Nici gandul nu-ti tulbura calmul
In suflet de Sahara si pacatul se naste uscat
Ahmed iti scrie din stele cazute in lacrimi
Departe de tine, dorul sau stins in caravane
Aici e gradina frumosilor morti plutitori
Albi si inalti iti asculta privirea
Cum coboara in dune dinspre Atlas