la baie lumina se aprinde

de afară

cuvintele pătrund

o dată  cu zgomotul apei

ce se zbate în vasul de porțelan

lipsa pudorii a lăsat

pe pereți urme de urină

glasul timid al conceperii

în stropi de spermă

ejaculați peste vopseaua

decojită din care iese

chipul unui sfânt năclăit de neputință

gata să plângă în ridicole acorduri

cu revoluția apei în țevi ruginite

de aici

tanti Vera o femeie…

Caii aleargă bezmetici
pe câmpia nibelungă
având copite de laser
pentru a sfâşia întunericul
şi a pregăti agapa cu fulger
oasele lor albe ca nişte filamente
în corul deznădejdii
revigorează speranţa
Epiderma devine translucidă  
coama se zburleşte
într-un extaz amoros
şi totul devine o apoteoză
a copitelor radiante
şi o magie din care lipseşte
somnul